Comunicat de presă - Senat
Întrevederea președintelui interimar al Senatului, Mircea Abrudean, cu delegația companiei OMV Petrom
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a avut marți, 18 martie, o întâlnire cu o delegație a companiei OMV Petrom, în cadrul căreia au fost discutate aspecte legate de investițiile în sectorul energetic și perspectivele de dezvoltare.
Un subiect central al discuțiilor a fost proiectul Neptun Deep, cea mai importantă investiție în explorarea și exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Reprezentanții OMV Petrom au prezentat stadiul implementării și au confirmat că proiectul avansează conform calendarului stabilit. De asemenea, au fost analizate planurile de investiții viitoare, în contextul parteneriatului economic solid dintre OMV Petrom și România.
Președintele interimar al Senatului a evidențiat importanța investițiilor în sectorul energetic, atât pentru consolidarea securității energetice, cât și pentru dezvoltarea economică sustenabilă a României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].