Săpăturile de la Knossos sau Kafala, un oraș antic situat pe insula Creta, au oferit perspective neprețuite asupra civilizației minoice antice, care a înflorit în timpul epocii bronzului. Dezgropat sistematic la începutul secolului al XX-lea de arheologul britanic Sir Arthur Evans, situl a dezvăluit natura complexă și avansată a societății minoice. Knossos este recunoscut pe scară largă drept cel mai mare sit arheologic din epoca bronzului din Creta și este adesea menționat drept cel mai vechi oraș din Europa. Complexul său de palat labirintic, frescele vibrante și infrastructura sofisticată evidențiază o cultură care a fost pe cât de inovatoare pe atât de influentă, potrivit https://knossos-palace.gr/.

Căutarea de a găsi Knossos a început cu referințe în literatura europeană, stârnind interesul unor exploratori precum Robert Pashley și W. Lithgow. Acești aventurieri timpurii au alimentat o fascinație din secolul al XIX-lea pentru mitologia greacă și legendele siturilor antice. Scrierile lor au stârnit curiozitatea celor care credeau că miturile dețin un sâmbure de adevăr care așteaptă să fie dezgropat.

Cretanul Minos Kalokairinos, negustor și anticar, a fost primul care a identificat rămășițele palatului din Knossos. Născut în Heraklion, Kalokairinos a fost condus de interesul său intrinsec pentru comorile care se aflau sub solul cretan. În 1878, împins de curiozitate și de legendele captivante ce învăluiau Knossos-ul, a întreprins primele săpături. Eforturile sale au dus la descoperirea unor vestigii arhitecturale substanțiale, inclusiv depozite și numeroase piese de ceramică, sugerând existența unui complex întins. Săpăturile au încetat din cauza condițiilor politice, Creta aflându-se sub ocupația otomană, dar descoperirile timpurii ale lui Kalokairinos au jucat un rol crucial în catalizarea investigațiilor arheologice ulterioare. Climatul politic al vremii a reprezentat provocări semnificative pentru excavarea complexului de la Knossos. Heinrich Schliemann, cunoscut pentru munca sa la Troia, a încercat să securizeze situl, dar gestul său a fost zădărnicit de negocierile eșuate cu autoritățile locale. Aceste bariere au întârziat explorarea ulterioară, păstrând secretele din Knossos închise pentru un timp.

Sir Arthur Evans, un arheolog britanic, a fost captivat de ideea existenței unei civilizații pre-miceniene pe Creta. Arthur Evans s-a născut în 1851, în Nash Mills, Hertfordshire, fiind fiul lui Sir John Evans, un anticar renumit. Arthur a călcat pe urmele tatălui său, studiind istoria la universitățile Oxford și Gottingen. Între 1884 și 1908, a fost custodele Muzeului Ashmolean din Oxford. A dezvoltat un interes pentru arheologia britanică, dar apoi și-a îndreptat atenția către arheologia cretană, conform https://historyandarchaeologyonline.com.

Sursa foto: historyandarchaeologyonline.com 

Interesul său pentru Knossos fusese declanșat de o vizită la sit, în 1894, o vizită făcută în căutarea unor sigilii cu o scriere hieroglifică misterioasă care apăreau în piețele din Atena și care se presupune că veneau din Creta. În 1900, Evans a încheiat negocierile pentru achiziționarea sitului și a început săpăturile organizate, cu asistența arheologului experimentat de teren Duncan Mackenzie. Viteza de descoperire a fost remarcabilă; în câteva săptămâni, Evans și echipa sa (principalele săpături implicau între 50 și 180 de muncitori) au descoperit porțiuni semnificative din complexul palatului. Abordarea sistematică a săpăturilor a permis descoperirea unor zone cheie, dezvăluind o lume odată îngropată, https://knossos-palace.gr/.

Evans a dezvăluit un vast complex din epoca bronzului mijlociu (c.1900-1450 î.Hr.), stabilind că o civilizație 'minoică' distinctă de pe Creta a precedat (și a influențat puternic) civilizația 'miceniană' de mai târziu (c.1650-1150 î.Hr.) de pe continentul grecesc. În timpul 'perioadei a doua a palatului' (c.1700-1450 î.Hr.) Knossos a atins apogeul. Complexul palatului includea o curte centrală, o curte vestică secundară, o suită de apartamente regale, o sală a tronului cu un scaun din gips sculptat, cu depozite și ateliere extinse. Aproximativ 1.300 de camere erau conectate printr-o rețea de coridoare. Camerele apartamentelor regale erau așezate pe trei sau patru etaje și deservite de puțuri de lumină, conducte de apă, canalizare și o scară mare.

Apartamentele regale dar și alte încăperi, erau decorate cu fresce elaborate, colorate și vibrante, înfățișând delfini, pești zburători, grifoni, ceremonii și ritualuri de curte și sporturi precum boxul și sărituri cu tauri. În depozitele de la parter și de la subsol s-au găsit numeroase cutii de depozitare din piatră și vase din ceramică (pithoi), containere pentru produse necesare a susține o instanță și o administrație regală care, judecând după dovezile tăblițelor inscripționate Linear B găsite la Knossos, ar fi numărat mai mult de 4.000 de oameni, potrivit https://www.world-archaeology.com.

Celebrul mit grecesc al lui Tezeu, Minotaurul și Labirintul, conține două indicii interesante despre civilizația minoică și relația ei cu comunitățile continentale. În primul rând, Labirintul însuși pare să fi fost un fel de amintire populară a marelui palat dezvăluit de săpăturile lui Evans. În al doilea rând, în centrul fabulei stă cerința ca Atena să trimită șapte băieți și șapte fete în Creta, la fiecare nouă ani, pentru a fi mâncați de Minotaur. Aceasta poate reprezenta o fostă relație tributară între Atena și Knossos. Cert este că arheologia din Knossos implică puternic o economie tributară bazată pe puterea maritimă.

Dezvoltarea unui script hieroglific (Linear A) pentru a inscripționa documente în lut este dovada unei birocrații complexe. Deși Linearul A, adevărata scriere minoică, nu a fost descifrată, Linearul B, folosit de micenieni și reprezentat în cele mai recente straturi de la Knossos, a fost. Aceste texte reprezintă, fără îndoială, echivalentul antic al registrelor fiscale moderne. Așezarea Cretei, mitul Minotaurului, bogăția orașului Knossos și răspândirea artefactelor cretane în Mediterana de Est, toate pledează pentru un rol central pentru minoici în comerțul din epoca mijlocie a bronzului.

Decizia lui Evans de a restaura părți din Knossos folosind beton și materiale moderne a stârnit dezbateri aprige. Pe deoparte, eforturile sale, ce au făcut situl accesibil publicului, au fost apreciate, pe de altă parte criticii au susținut că aceste reconstrucții au compromis acuratețea istorică. Echilibrul dintre conservare și interpretare rămâne încă un subiect de discuție între arheologi. Criticii lui Evans pun la îndoială autenticitatea reconstrucțiilor sale. Unii sugerează că viziunea lui Evans reflectă mai degrabă o interpretare modernă decât realitatea minoică. Aceste critici evidențiază provocările restaurării siturilor antice, păstrând în același timp fidelitatea față de adevărul istoric. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: ashmolean.org