Comunicat de presă - Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
Dincolo de Turul II: despre memorie, democrație și decență publică
Există momente în viața cetății în care cuvintele rostite nu mai pot fi scuzate prin patimă sau neatenție. Ele devin, inevitabil, simptome ale unei boli morale care macină spațiul public: disprețul față de democrație și față de demnitatea celuilalt. Mesajul actorului Mihai Mălaimare, în care face trimitere la 'canal' ca pedeapsă pentru opțiunile politice ale unor cetățeni, nu este doar incalificabil - este de-a dreptul toxic.
Să invoci metaforic lagărul și represiunea comunistă în cheia unui triumfalism electoral nu înseamnă doar lipsă de memorie istorică. Înseamnă batjocorirea suferinței reale a celor care au cunoscut 'canalul' în sensul cel mai concret, cei care au plătit cu libertatea sau chiar viața pentru că au gândit altfel decât linia oficială.
Domnule Mălaimare, cultura - fie ea teatrală, politică sau civică - presupune responsabilitate. Presupune refuzul limbajului violent, al amenințării voalate și al segregării ideologice. Ați preferat în acest mesaj să aruncați în derizoriu un principiu fundamental al democrației: pluralismul. Și pentru asta, nu e nevoie de un 'canal', ci de un minim gest de reflecție.
Dacă Turul II 'vine ca un val', atunci să fie un val de luciditate, de discernământ, de rezistență la manipulare. Un val care să spele, printre altele, și noroiul lăsat de asemenea ieșiri publice.
În acest context, fac un apel ferm către Consiliul Național al Audiovizualului să își exercite atribuțiile de supraveghere asupra discursului public instigator la ură și divizare, iar către comunitatea artistică din România - un spațiu esențial al memoriei și libertății - să se delimiteze fără echivoc de astfel de poziționări cu vădit caracter totalitar.
Totodată, în calitate de profesor ieșean, adresez un apel către Universitatea Națională de Arte 'George Enescu' din Iași să se poziționeze în raport cu asemenea alegații extremiste și admirative față de represiunea totalitară comunistă, în contextul în care studenți ai Facultății de Teatru din cadrul acestei prestigioase instituții urmează să joace în spectacolul 'La margine de Copou', realizat sub semnătura domnului Mihai Mălaimare, chiar mâine, de Ziua Europei - o zi simbol al libertății, demnității și democrației. Tăcerea nu poate fi un refugiu etic atunci când valorile fundamentale sunt puse în joc.
Prof.univ.dr. Daniel Șandru
Președinte executiv IICCMER
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].