Telescopul James Webb a captat o nouă imagine a Universului profund

Telescopul Spațial James Webb (JWST) a obținut 'cea mai profundă imagine de până acum' a Universului cu ajutorul unei focalizări pe o singură țintă, dezvăluind galaxii formate în trecutul său îndepărtat, au anunțat marți Centrul Național de Cercetare Științifică (CNRS) din Franța și Agenția Spațială Europeană (ESA), relatează AFP.
'Datorită efectului de lentilă gravitațională, aceste observații dezvăluie primele galaxii și stele care s-au format în timpul primului miliard de ani din istoria Universului', a precizat instituția franceză într-un comunicat de presă, adăugând că Institutul de Astrofizică din Paris a fost implicat în cercetare.
Noua imagine a necesitat mai mult de 120 de ore de observații, fiind cea mai lungă perioadă în care JWST s-a concentrat asupra unei singure ținte.
Ea reprezintă, de asemenea, 'cea mai profundă privire a telescopului James Webb asupra unei singure ținte de până în prezent', potrivit ESA, fiind una dintre cele mai profunde imagini ale Universului ce au fost capturate vreodată.
În centrul luminos al imaginii se află Abell S1063, un roi masiv de galaxii, situat la 4,5 miliarde de ani-lumină de Pământ.
Astfel de structuri cerești gigantice pot să curbeze lumina obiectelor din spatele lor, creând un fel de lupă cosmică, denumită 'lentilă gravitațională'.
'Arcurile deformate' care se rotesc în jurul roiului galactic Abell S1063 sunt cele care îi interesează pe oamenii de știință, a explicat ESA în comunicatul său de presă.
Întrucât a privi departe în Univers înseamnă și o întoarcere în timp, ei speră să înțeleagă totodată modul în care s-au format primele galaxii, într-o perioadă numită 'zori cosmici', când Universul avea o vârstă de doar câteva milioane de ani.
Imaginea conține nouă cadre separate, realizate în diferite lungimi de undă în spectrul infraroșu apropiat, au precizat specialiștii de la ESA.
După punerea sa în funcțiune în 2022, JWST a deschis o nouă eră în domeniul descoperirilor științifice.
El a dezvăluit, în special, că galaxiile din Universul timpuriu sunt mult mai mari decât și-au imaginat oamenii de știință, un aspect care ridică întrebări cu privire la felul în care oamenii înțeleg cosmosul în prezent. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: esa.int
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Canada: Încă o provincie în stare de urgență din cauza incendiilor de vegetație
Saskatchewan (vest) a devenit joi a doua provincie canadiană care a declarat stare de urgență din cauza incendiilor de vegetație, după Manitoba (centru), care a ordonat evacuarea a 17.000 de persoane cu o zi înainte, notează AFP. 'Ne confruntăm cu o situație foarte gravă', a declarat premierul provinciei Saskatchewan, Scott
Astronauții NASA Butch Wilmore și Suni Williams au finalizat programul de recuperare după revenirea pe Terra
Butch Wilmore și Suni Williams, astronauții care au rămas blocați anul trecut pe Stația Spațială Internațională (ISS) din cauza unor probleme tehnice ale capsulei Starliner a Boeing și care au revenit pe Terra în luna martie, au fina
O fosilă de dinozaur descoperită în România ar putea deține cheia unor progrese în combaterea cancerului (studiu)
Fosilele de dinozauri ar putea fi cheia unor noi descoperiri privind cancerul și ar putea influența viitoarele tratamente pentru oameni, au declarat oamenii de știință din Regatul Unit, informează DPA și PA Media. Într-un nou studiu publicat recent în revista Biology, care a durat aproape un deceniu, cercetătorii de la Anglia Ruski
Oamenii de știință americani cred că au descoperit o nouă planetă pitică în Sistemul Solar
Se aflau în căutarea misterioasei 'a noua planete' care ar pluti în jurul Soarelui. În schimb, oamenii de știință americani cred că au descoperit o nouă planetă pitică la marginea Sistemului Solar, informează AFP. Corpurile cerești telurice și înghețate situate în Centura Kuiper, dincolo de planeta Neptun, tind să
Canada: Incendiile de vegetație au dus la evacuarea a 17.000 de persoane
Peste 17.000 de persoane sunt în curs de evacuare miercuri în Manitoba, în centrul Canadei, într-o perioadă în care această provincie se confruntă cu unul dintre cele mai grave incendii de pădure din acest sezon, informează AFP. Din cauza schimbărilor climatice, Canada este tot mai des afectată de evenimente meteorologice extreme,
China a lansat prima sa misiune spațială pentru colectarea unor mostre de pe suprafața unui asteroid
China a lansat joi dimineață prima sa misiune spațială pentru prelevarea unor eșantioane de materie de pe un asteroid situat în proximitatea Pământului, misiune care are drept obiectiv o înțelegere aprofundată a modului de formare și a evoluției asteroizilor, precum și a originilor sistemului solar, informează DPA. Sonda Tianwen-2, fără echip
Spania se pregătește pentru un episod excepțional de căldură
Spania se pregătește pentru un episod excepțional de căldură în următoarele zile, când temperaturile ar putea atinge 40 de grade Celsius în sudul țării, a avertizat miercuri Agenția națională meteorologică (AEMET), potrivit AFP. ''În zilele de 29 mai și 1 iunie se vor înregistra cele mai ridicate temperaturi pentru aceste
Japonia adoptă prima sa lege privind dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale
Japonia a adoptat miercuri prima sa lege privind dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale (AI) pentru a aborda pericolele reprezentate de utilizarea greșită a tehnologiei, cum ar fi răspândirea de informații false sau 'deepfakes', dar nu a inclus prevederi cu caracter penal, informează EFE. Legea a fost dezvoltată pe ba
Climă: UE este pe cale să își îndeplinească obiectivele pentru 2030
Uniunea Europeană este pe cale să își atingă obiectivele climatice pentru 2030, a anunțat miercuri Comisia Europeană, chiar dacă există încă unele incertitudini cu privire la ambițiile 'Bătrânului continent' pentru 2040, informează AFP. După evaluarea planurilor energetice și climatice ale majorității statelor membre, Bruxelle
Poluare / Amendă record pentru distribuitorul de apă britanic Thames Water
Autoritatea britanică de reglementare a serviciilor de apă (Ofwat) a aplicat miercuri o amendă record de aproape 123 de milioane de lire sterline (147 de milioane de euro) celui mai mare distribuitor de apă din Regatul Unit, Thames Water, care are grave dificultăți financiare, în principal din cauza deversării repetate de ape uzate, informează AFP. '
Razele UV cauzează peste 80% din melanoamele la nivel mondial, potrivit unei agenții din cadrul OMS
Melanomul cutanat, a cărui prevalență înregistrează o creștere puternică, dar care, în general, poate fi prevenit, este atribuit în peste 80% din cazuri expunerii la radiații ultraviolete (UV), potrivit unei noi estimări a cercetătorilor de la Centrul Internațional pentru Cercetări asupra Cancerului (CIRC), publicată marți, informează AFP. Di
Temperaturile globale ar putea depăși pragul de 1,5 grade Celsius în următorii cinci ani (OMM)
Temperaturile globale ar putea depăși pragul de 1,5 grade Celsius în comparație cu nivelurile din perioada preindustrială în următorii cinci ani, avertizează oamenii de știință, potrivit DPA. După ce temperaturile record înregistrate în 2024 au depășit - temporar, cel puțin - pragul de 1,5 grade Celsius la care statele au convenit să li
O nouă explozie a rachetei Starship în timpul unui zbor de testare plin de evenimente
Megaracheta Starship, pe care compania SpaceX a multimiliardarului Elon Musk o dezvoltă pentru a călători spre planeta Marte, a reușit să ajungă în spațiu marți, dar a avut parte de un nou zbor de testare plin de evenimente, în cadrul căruia vehiculul spațial a explodat înainte de coborârea sa planificată pe Pământ, informează AFP.
Canada/ Un incendiu de vegetație izbucnit în provincia Alberta a afectat operațiuni petroliere și a determinat evacuări
Un incendiu de vegetație izbucnit în provincia canadiană Alberta a dus la oprirea temporară a unor operațiuni de producție de petrol și gaze și a forțat locuitorii unui mic oraș să își părăsească locuințele, informează Reuters. Incendiul, care, potrivit Alberta Wildfire, a afectat o suprafață de circa 1.600 de hectare, arde necontr