Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Ludmila Catalbuga, în vizită oficială la Pavilionul României, Expo 2025 Osaka
Pavilionul României din cadrul Expo 2025 Osaka a avut onoarea de a primi joi, 29 mai 2025, vizita oficială a doamnei Ludmila Catalbuga, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova, însoțită de Dumitru Socolan, ambasadorul Republicii Moldova în Japonia și de comisarul general al Pavilionului Moldovei, Maxim Popov, director executiv al Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, precum și de Veaceslav Dogari, directorul Pavilionului Moldovei la Expo 2025 Osaka.
Delegația a fost întâmpinată de Ferdinand Nagy, comisarul general al Pavilionului României, care le-a prezentat tema participării naționale - 'Romania, Land of Tomorrow' - și i-a ghidat prin experiența imersivă 'Tradiție și Tehnologie', ce ilustrează o călătorie simbolică din epoca fascinantă a culturii Cucuteni până în contemporaneitate, punând în lumină inovațiile românești din domenii precum tehnologia de vârf, robotica medicală și cercetarea aplicată în salvarea de vieți.
Ministrul Ludmila Catalbuga a apreciat în mod special momentul artistic susținut de pianistul Szocs Botond și baritonul Erdos Robert, precum și interacțiunea cu meșteșugarii români din zona dedicată artei și meșteșugurilor, unde se desfășoară atelierul creativ 'Design by Hands - Țesături din lemn', coordonat de Olărescu Alin și Budulean Valeriu, cadre didactice ale Facultății de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului, Universitatea Transilvania din Brașov.
În cadrul vizitei, doamna ministru a felicitat România pentru participarea sa la Expo 2025 Osaka, evidențiind caracterul interactiv al Pavilionului și diversitatea activităților oferite vizitatorilor.
La rândul său, comisarul general al Pavilionului României a salutat implicarea activă a Republicii Moldova în cadrul Expoziției Mondiale, remarcând succesul Pavilionului Moldovei la Osaka, precum și contribuția deosebită avută în cadrul Expo 2020 Dubai.
Elemente de context
România participă în cadrul Expo 2025 Osaka cu un Pavilion național construit în jurul temei arhitecturale 'Romanian Magic Box' și dezvoltat sub tema expozițională 'Romania, Land of Tomorrow'. Spațiul expozițional destinat României se află în zona alocată sub-temei 'Saving Lives', are o suprafață la sol de cca. 900 mp., și este situat în vecinătatea pavilioanelor Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatului Å¢ărilor de Jos și Poloniei.
Republica Moldova este prezentă în cadrul expoziției mondiale din Osaka cu un pavilion național dezvoltat sub conceptul 'O călătorie prin autenticitate, inovație și ospitalitate' în zona destinată pavilioanelor comune 'Commons D' din secțiunea fizică a expoziției 'Saving Lives'.
Expoziția Mondială Osaka 2025, Kansai, Japonia, desfășurată în perioada 13 aprilie - 13 octombrie 2025, adună peste 160 de participanți internaționali și are ca temă 'Designing Future Society for Our Lives', care se bazează pe ideea de colaborare internațională și implicare colectivă pentru identificarea soluțiilor la provocările actuale ale umanității.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].