Razele UV cauzează peste 80% din melanoamele la nivel mondial, potrivit unei agenții din cadrul OMS
Melanomul cutanat, a cărui prevalență înregistrează o creștere puternică, dar care, în general, poate fi prevenit, este atribuit în peste 80% din cazuri expunerii la radiații ultraviolete (UV), potrivit unei noi estimări a cercetătorilor de la Centrul Internațional pentru Cercetări asupra Cancerului (CIRC), publicată marți, informează AFP.
Dintre cele aproape 332.000 de cazuri de melanom cutanat înregistrate la nivel mondial în 2022, aproximativ 267.000 au fost cauzate de radiațiile UV, adică 83%, apreciază noul studiu publicat în International Journal of Cancer (IJC). Acest tip de cancer a provocat totodată 58.700 de decese în acel an.
Procentul cazurilor legate de UV a fost mai mare la bărbați (86%) decât la femei (79%), mai notează CIRC într-un comunicat de presă.
O altă observație: 'povara melanomului cutanat diferă considerabil de la o regiune a lumii la alta, din cauza unei combinații dintre nivelurile diferite de expunere la radiațiile UV și un risc mult mai mare de a dezvolta melanom cutanat în rândul populațiilor cu pielea deschisă la culoare', rezumă această agenție specializată din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Regiunile cu cele mai ridicate rate ale acestui tip de cancer atribuit UV (peste 95%) au fost Australia/Noua Zeelandă, Europa de Nord și America de Nord.
În timp ce melanomul cutanat era 'o boală rară în trecut', expunerea crescută la UV din ultimele decenii - băile de soare, călătoriile în regiuni cu niveluri ridicate de radiații etc. - a dus la o creștere puternică a frecvenței acestei patologii, în special la populațiile cu pielea deschisă, a subliniat CIRC.
Și, deși ratele de incidență în rândul generațiilor tinere au scăzut în multe țări în care ratele erau istoric mai ridicate, specialiștii se așteaptă ca fenomenul de creștere și îmbătrânire a populației să ducă la o creștere netă substanțială a numărului de cazuri de melanom cutanat diagnosticate în fiecare an.
O proiecție recentă anticipează peste 510.000 de cazuri noi și 96.000 de decese în 2040, reprezentând o creștere cu 50%, respectiv cu 68%, a subliniat aceeași agenție din cadrul OMS.
Cu toate acestea, 'majoritatea cazurilor de melanom cutanat pot fi prevenite', a subliniat Oliver Langselius, autorul principal al studiului, citat în comunicat, subliniind în special 'necesitatea urgentă de a intensifica eforturile de sănătate publică în materie de protecție solară', în special în regiunile cu risc ridicat și în rândul populației în curs de îmbătrânire.
Melanomul, o tumoare cutanată gravă, seamănă cu o aluniță, dar are adeseori următoarele caracteristici: asimetrie, margini neregulate, mai multe culori, mărire sau schimbare de aspect.
Deși numărul de cazuri noi pe an a crescut constant în ultimele două sau trei decenii, screeningul s-a îmbunătățit și au apărut noi tratamente. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Astronauta franceză Sophie Adenot ''visează'' să ajungă pe Lună
La trei săptămâni după ce a revenit pe Terra la capătul unei misiuni de opt luni în spațiu, astronauta franceză Sophie Adenot își continuă readaptarea la viața terestră și a mărturisit, luni, că a ajunge pe Lună ar fi ''un vis'', informează AFP. ''Vreau să continui cu această meserie și să încerc să contribui la
După ce Soarele își va termina combustibilul nuclear, marile planete se vor distruge una pe cealaltă (simulări)
Atunci când, inevitabil, Soarele își va termina combustibilul nuclear, se va umfla în stadiul de gigantă roșie și apoi se va stinge încet, ca o pitică albă, nici măcar sistemul solar exterior nu va fi ferit de haosul care va urma, conform unor noi simulări care arată că orbitele celor patru planete gigantice Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun a
BTA/90 de cercetători și 35 de proiecte în cadrul celei de-a 35-a expediții antarctice bulgare
Aproximativ 90 de persoane, implicate în peste 35 de proiecte, vor participa la cea de-a 35-a expediție antarctică bulgară. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizate marți, la Sofia, înaintea plecării expediției, de Institutul Antarctic Bulgar (BAI), Centrul Național pentru Studii Polare (NCPS) și Kaufland Bulgaria. &
Giganții din domeniul AI promit companiilor mass-media un buton care împiedică preluarea conținuturilor
Giganții din domeniul inteligenței artificiale au promis vineri mass-mediei și altor site-uri o modalitate unică de a împiedica aspirarea conținuturile lor pentru antrenarea modelelor AI, în contextul disputelor juridice cu o parte din presă, informează AFP. În prezent, un administrator de site trebuie să activeze un blocaj diferit pentru fie
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Un startup californian a apelat la AI pentru a obține un virus capabil să lupte cu infecțiile bacteriene rezistente la antibiotice
Cercetătorii de la startupul californian Radical Numerics au utiliat inteligența artificială (AI) pentru a crea un virus capabil să combată o infecție bacteriană rezistentă la tratamentul convențional cu antibotice, metodă care, dacă se dovedește eficientă, ar putea ajuta oamenii să lupte împotriva bolilor microbiene fără a agrava rezistența la antibiotice, tra
Papa Leon al XIV-lea: Agenții AI sunt instrumente, nu persoane
Papa Leon al XIV-lea a avertizat vineri împotriva acordării unei personalități juridice sau a unor drepturi pentru agenții de inteligență artificială (AI), afirmând că responsabilitatea pentru acțiunile acestora trebuie să le revină, în mod clar, creatorilor lor umani, informează AFP. 'Mașinile sunt instrumente, nu persoa
Japonia/ Un pacient a beneficiat de un tratament împotriva bolii Parkinson pe bază de celule stem
Un pacient a beneficiat de un tratament de pionierat pe bază de celule stem pentru tratarea bolii Parkinson, a anunțat vineri compania farmaceutică niponă care l-a dezvoltat, informează AFP. 'Prima grefă a fost realizată la Spitalul Universitar din Kyoto în luna octombrie', a afirmat laboratorul Sumitomo Pharma într-un comu
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Fotografii ale unei eclipse solare dezvăluie noi detalii ale coroanei solare
Fotografiile recent publicate ale Soarelui, surprinse în timpul eclipsei totale din 12 august, dezvăluie atmosfera exterioară a Soarelui în detalii fără precedent, surprinzând o uriașă gaură coronală dar și structuri rare formate de vântul solar denumite 'inele de fum', transmite joi Space.com. Imaginile au fost














