TRADIŢII ÎN BUCATE/Reţetele Crăciunului - reinterpretate în restaurantele din Deltă; ozvar şi cuchea - pe masa ucrainenilor din Crişan
Restaurantele de cinci stele din Delta Dunării le oferă oaspeţilor, de Crăciun, reţetele tradiţionale reinterpretate, în timp ce ucrainenii din satul Crişan aşteaptă sărbătoarea Naşterii Domnului cu ozvar şi cuchea.
Bucătar cu o experienţă de 34 de ani în restaurante din România, Belgia şi Anglia, Adrian Costache lucrează de aproape un an într-un restaurant al unui hotel de cinci stele din satul Crişan şi recunoaşte că mâncarea preferată de Crăciun era în copilărie pomana porcului.
"Ca tot românul acasă, de Crăciun, mâncam sarmale, cozonac, dar şi pomana porcului pe care mama o făcea din toate părţile componente ale porcului. Le topea în untură, apoi prăjea carnea în ceaun şi asezona totul cu murăturile preparate în casă. Noi am evoluat şi, de Crăciun, o să le oferim oaspeţilor o coastă de porc cu sos barbeque şi cartofi copţi cu rozmarin. Mi-e dor puţin de pomana porcului din copilărie, dar încercăm să punem în practică reţetele vechi pe care să le aducem în timpurile noastre", a declarat pentru AGERPRES Adrian Costache.
La rândul său, supervizorul restaurantului, Virgil Boteanu, a dat asigurări că dorinţele oaspeţilor vor fi îndeplinite de Crăciun.
"La fel ca anul trecut, vom avea pomana porcului şi vom sărbători în mod tradiţional. Animalul va fi tăiat în faţa restaurantului şi vom avea vin fiert şi ţuică fiartă. Cu ajutorul oaspeţilor, vom prepara produsele specifice, slănina, cârnaţii, piftia, toba, caltaboşii şi pomana porcului. Toate vor fi pregătite în restaurant, cu ajutorul oaspeţilor. Şi anul trecut ei ne-au dat sfaturi. Dacă au vrut cârnaţi mai picanţi, exact aşa i-au şi avut. Îndeplinim toate dorinţele", a afirmat Boteanu.
Firesc, la orice sărbătoare, toate mâncărurile sunt asezonate cu vin, iar somelierul Ionuţ Robea recunoaşte că asocierea vinului roşu cu preparatele din carne de porc are puţine excepţii.
Foto: (c) Luisiana BÎGEA / AGERPRES
"În timpul verii, se consumă vinuri proaspete, rozeuri, dar, de regulă, în perioada aceasta, când e mai rece, creşte consumul de vin roşu. Este o regulă nescrisă, carnea albă se asociază cu vinul alb, iar cea roşie cu vinul roşu. Sunt şi multe excepţii foarte frumoase de la această regulă, dar cu precădere în această perioadă carnea roşie merge cu vinul roşu, care ajută foarte mult ficatul", a afirmat somelierul restaurantului de cinci stele, Ionuţ Robea, în vârstă de 30 de ani.
Cu un master în turism, absolvent al unor cursuri de somelier în Anglia, el ne dezvăluie că un vin bun se poate recunoaşte în funcţie de culoare, miros şi gust.
"Un vin de calitate este recunoscut prin trei factori - vizual, olfactiv şi degustându-l. Un vin bun trebuie să păstreze foarte bine echilibrul între aceste trei simţuri şi să funcţioneze ca un întreg, adică tot ce miroşi trebuie să regăseşti şi în gură. Un vin se bea dintr-un pahar cu picior. La vinurile spumante, vom avea cupe înguste şi înalte. Pentru vinurile albe, vom avea cupe mai mici pentru că trebuie să concentrăm aromele, iar pentru vinurile roşii sunt paharele extravagante chiar care au cupele mari, special pentru a lăsa vinul să se exprime pe o perioadă mai mare de timp. Vinul este un produs elegant şi aşa se recomandă şi consumarea lui", a mai spus Ionuţ Robea.
Pe celălalt mal, ucrainenii din Crişan aşteaptă sărbătoarea cu mâncărurile de altădată, specifice lor. Ucrainenii, ca şi ruşii lipoveni, sărbătoresc Crăciunul cu două săptămâni mai târziu.
"Ucraineni foarte mulţi nu mai sunt în sat. Bătrânii au murit, iar copiii lor au vândut casele. Au venit din alte zone şi au cumpărat locuinţele, iar Crişan s-a transformat într-un sat de vacanţă. Se mai păstrează tradiţiile culinare", a afirmat Claudia, o localnică în vârstă de 44 de ani.
Foto: (c) Luisiana BÎGEA / AGERPRES
Ea îşi aminteşte cum în această perioadă părinţii ei pregăteau preparate din carne de porc sau de pui, sarmale, piftie şi fripturi, însă în casă se mânca de post, iar preparatul specific zilelor premergătoare sărbătorii erau ozvarul şi cucheaua.
"Pentru cuchea este nevoie de grâu, zahăr şi esenţe. Grâul se lasă să se moaie o noapte, apoi se pune la fiert. La final, se pune zahărul, iar când este aproape gata se adaugă nucă, halva şi esenţe. Eu cel puţin aşa o fac. Pentru ozvar, este nevoie de apă, zahăr şi fructe uscate. Înainte, bătrânii uscau fructele pe sobe, acum le cumpărăm. Cei care au grădini, le iau de acolo. E nevoie de pere, mere, gutui, prune. Toate se fierb în aceeaşi apă ca pe un compot", ne-a dezvăluit Claudia reţeta.
Cele două preparate se mănâncă la temperatura camerei şi sunt răsplata celor care veneau cu Vecera prin sat în Ajunul Crăciunului, mai spune ea.
"În Ajun, copiii şi tinerii căsătoriţi veneau la naşii de botez cu un colac, un prosop şi spuneau 'Bună seara, sfântă seară,/V-am adus Vecera'. Ei erau primiţi cu ozvar, cuchea şi preparate de post, fasole bătută, zacuscă de legume, iar masa era singura lor răsplată. A doua zi se mănâncă fripturile, sarmalele, cârnaţii, cozonacul şi prăjiturile de casă", povesteşte Claudia. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
TRADIŢII ÎN BUCATE/ Sibiu: Zama de hrean - preparat de la Gura Râului
TRADIŢII ÎN BUCATE/ Covasna: Decoraţiuni cu gust - figurine din zahăr pentru pomul de Crăciun
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud/Bob de vară și punte suspendată la o înălțime record, printre proiectele europene viitoare ale comunelor de munte
Un bob de vară pe Vârful Heniu (1.611 metri), cel mai înalt din Munții Bârgăului, și o punte suspendată peste Valea Rebrei, care ar urma să devină cea mai înaltă din Uniunea Europeană, se numără printre proiectele cu care două comune din zona montană a județului Bistrița-Năsăud încearcă să revitalizeze economia locală, cu ajutorul fondurilor eur
Prahova: Bărbatul căutat într-o amenajare piscicolă a fost găsit decedat
Bărbatul căutat de pompieri și scafandri într-o amenajare piscicolă de pe raza comunei prahovene Boldești-Grădiștea, satul Boldești, a fost găsit, marți, decedat. ''Victima a fost găsită de către echipajul de scafandri. Este vorba despre un bărbat de 47 ani, decedat. Cazul rămâne în atenția autorităților abilitate pen
Brăila: Explozie urmată de un incendiu; un bărbat a suferit arsuri pe 80% din suprafața corpului
O explozie urmată de un incendiu s-a produs, marți, la o locuință din municipiul Brăila, în urma unei acumulări de gaze în bucătărie, un bărbat suferind arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corpului, informează Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență (ISU).
Tulcea: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, fără bani pentru redeschiderea taberelor
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) din Tulcea nu a primit, de patru ani, niciun leu pentru organizarea activităților sportive, iar anul acesta, pentru prima dată, nu a primit nici bani pentru bunuri și servicii, ceea ce înseamnă că nu dispune nici de fonduri pentru reparațiile necesare redeschiderii taberei de la Sulina.
Primarul Capitalei: CET Vest e oprit; furnizarea apei calde va intra în parametri spre miezul nopții
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat marți că au început manevrele de pornire a instalațiilor CET Grozăvești, după explozia de la CET Vest, iar furnizarea apei calde va intra în parametri spre miezul nopții. El a menționat că a discutat marți dimineață cu reprezentanții Termoenergetica și Elcen, considerân
Arad: Numărul locurilor de muncă vacante este la jumătate față de anul trecut
Numărul locurilor de muncă vacante din județul Arad este la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut și este în scădere continuă de aproximativ un an, în timp ce rata șomajului se menține la peste 2,3%, conform datelor disponibile pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă
Harghita: Peste 42.000 de câini și aproximativ 1.700 de pisici, vaccinați antirabic
Peste 42.000 de câini și aproximativ 1.700 de pisici au fost vaccinați antirabic în județul Harghita, în cadrul campaniei încheiate recent, arată datele furnizate AGERPRES de directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Róbert István. Potrivit acestuia, cam
Prahova: Au fost reluate căutările în cazul bărbatului posibil înecat într-o amenajare piscicolă
Pompierii au reluat, marți dimineață, căutările în cazul bărbatului posibil înecat într-o amenajare piscicolă de pe raza comunei prahovene Boldești-Grădiștea, satul Boldești. Autoritățile au fost alertate în acest caz luni dimineață, printr-un apel la 112 fiind sesizat faptul că o persoană ar fi căzut dintr-o barcă &ici
Brigada Rutieră: Nu funcționează semafoarele în zece intersecții din București; cauza - o fluctuație de tensiune în rețeaua electrică
Brigada Rutieră a Capitalei a informat marți dimineața că, din cauza unei fluctuații de tensiune în rețeaua de energie electrică, nu funcționează semafoarele în zece intersecții. Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre: * Șoseaua Giurgiului - Strada Toporași; * Bulevardul I. C. Brătianu - B
ISUBIF: Pompierii intervin în continuare la CET Vest, după incendiul izbucnit luni seară
Dispozitivul de stingere a focului izbucnit la CET Vest din Capitală a fost redimensionat marți dimineață, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov (ISUBIF). ''Pe parcursul acestei dimineți a fost redimensionat dispozitivul de stingere. În prezent au rămas la fața locului 5 autospeciale de stingere pen
UPDATE ISUBIF: Incendiu la CET Vest din Capitală; două transformatoare electrice afectate
Un incendiu a izbucnit luni seara în incinta CET Vest din Capitală, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului. ''Pompierii ISUBIF intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două transformatoare electrice care utilizează ulei ca agent de răcire (aproximativ 30 de tone fiecare) și la o stație
VIDEO Hunedoara: Incendiu cu mare degajare de fum pe platforma fostului combinat siderurgic
Un incendiu de resturi vegetale și deșeuri de lemn, cu o mare degajare de fum, a izbucnit, luni seara, pe platforma fostului combinat siderurgic din municipiul Hunedoara, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Din primele informații, suprafața afectată este de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Întrucâ
Bistrița-Năsăud: Cinci femei rănite după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN 17C
Cinci femei au fost rănite, luni seara, într-un accident produs în cartierul Liviu Rebreanu al orașului Năsăud, în care un microbuz s-a răsturnat pe Drumul Național 17C. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, femeile prezentau traumatisme craniene cerebrale și faciale și dureri la nivelul pieptul
Cseke Attila: Programul 'Sfânta Ana', de construire a creșelor, va continua 'în mod sigur'
Programul guvernamental 'Sfânta Ana', de construire a creșelor în România, va continua 'în mod sigur', a declarat, luni, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, prezent în localitatea Sântămăria Orlea, din județul Hunedoara, cu prilejul inaugurării celei de-a 65-a unități de acest fel.
Asociația Comunelor din România preia președinția Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est
Asociația Comunelor din România (ACoR) preia președinția Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS), în cadrul Adunării Generale organizate de luni până miercuri la Sibiu. Potrivit unui comunicat transmis luni, reuniunea are loc într-un context de continuitate instituțională, după mandatul exercitat în












