Tulcea: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, fără bani pentru redeschiderea taberelor
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) din Tulcea nu a primit, de patru ani, niciun leu pentru organizarea activităților sportive, iar anul acesta, pentru prima dată, nu a primit nici bani pentru bunuri și servicii, ceea ce înseamnă că nu dispune nici de fonduri pentru reparațiile necesare redeschiderii taberei de la Sulina.
Liviu Urlih, director al instituției din subordinea Agenției Naționale pentru Sport, a declarat, pentru AGERPRES, că totuși anul acesta vor fi organizate în județ circa 40 de activități de promovare a sportului, un număr apropiat de cel al evenimentelor din ultimii ani.
''Aegyssus Sport Fest este cel mai important eveniment care va avea loc anul acesta. Este bugetat de Primăria municipiului Tulcea. Noi neavând buget nici în acest an, ne alipim evenimentelor organizate de autoritățile locale și cluburilor sportive și facem acțiuni împreună cu acestea'', a menționat directorul DJST.
Urlih a mai spus că sportul tulcean nu a mai primit fonduri de la autoritățile naționale din anul 2022, atunci când în județ s-au organizat 47 de activități, unele cu caracter național.
''Este pentru prima oară anul acesta când nu primim bani pentru bunuri și servicii, iar asta înseamnă că nu vom avea fonduri pentru plata utilităților, ceea ce presupune că nu vom avea bani pentru reparațiile necesare redeschiderii taberei din orașul Sulina'', a menționat directorul DJST, Liviu Urlih.
Potrivit Primăriei municipiului Tulcea, Aegyssus Sport Fest va avea loc în perioada 1-17 mai, competițiile sportive din diferite discipline urmând să reunească la start peste 1.000 de participanți.
DJST are în administrare două tabere, în orașele Sulina și Babadag, care în anii trecuți au fost deschise publicului. AGERPRES / (A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Predoiu - întâlnire cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA: Avem deja o cooperare solidă
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut luni o întrevedere cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii (DHS), discuțiile vizând consolidarea cooperării România - SUA în domeniul securității, cu accent pe combaterea criminalității organizate transnaționale, securitatea frontierelo
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
UPDATE Mehedinţi/Intervenţia pompierilor la incendiul de la fabrica de celuloză din Drobeta-Turnu Severin, îngreunată din cauza fumului şi vântului
Pompierii continuă intervenția la incendiul izbucnit, luni, la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin, misiunea desfășurându-se în condiții dificile din cauza degajărilor mari de fum și a vântului, a informat ISU Mehedinți. Potrivit sursei citate, echipajele operative acționează pentru evacuarea materialelor combustibile a
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Arad: Locurile de picnic din Pădurea Ceala, pline de gunoaie; copiii voluntari au făcut curat
Cantități mari de gunoaie au fost abandonate în cele mai populare locuri de picnic din Pădurea Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureșului, la final de sezon estival apelându-se la voluntari, majoritatea copii, pentru a se face curățenie.
ANM: Vremea se răcește accentuat în București, începând de marți; ploi, vânt și maxime termice de 21 de grade
Vremea se va răci accentuat în București începând de marți, 22 septembrie, iar până joi sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului, în timp ce temperaturile maxime vor coborî la 20-21 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Luni, 21
ANM: Cod galben de vânt puternic în 24 de județe, luni; informare de răcire a vremii, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 24 de județe, respectiv o informare de ploi și răcire accentuată a vremii, ce vizează întreaga țară, până joi dimineața. Potrivit meteorologilor, în cur
VIDEO Giurgiu: O suprafață de 120 de hectare de livadă, stuf și pădure a ars la Vieru, de la un foc deschis la o miriște
O livadă de pruni, miriște, stuf, arbuști și pădure, în suprafață totală de 120 de hectare, a ars duminica seara în localitatea Vieru de la un foc deschis în spații deschise, pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru stingerea incendiului deoarece flăcările depășeau doi metri înălțime, iar terenul era greu accesibil.
MApN: Dronă aeriană - depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, luni, o țintă aeriană ce evolua la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, decolând de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentr
Sibiu: Cinci persoane au fost rănite în accidentul în care a fost implicată și o autospecială de poliție
Cinci persoane, între care și un copil în vârstă de șapte ani, au fost rănite în accidentul rutier produs duminică seara în municipiul Sibiu, în care a fost implicată și o autospecială de poliție. Potrivit informațiilor furnizate de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu, echipajele medicale sosite la f
MApN: Fragmente de dronă, care nu au încărcătură explozivă, recuperate din Marea Neagră
Trei fragmente de dronă care nu au încărcătură explozivă au fost recuperate duminică din Marea Neagră din trei zone diferite, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN). 'Duminică, 20 septembrie, Centrul Maritim de Coordonare a informat Ministerul Apărării Naționale și SCOMAR (Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Contr
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
REPORTAJ/Întâlnirea Sașilor din Transilvania, la Șona, în județul Alba
Aproape 1.000 de sași din Austria, Germania și din comunitățile din România, din Bistrița, Brașov, Făgăraș, Mediaș, Sibiu, Sighișoara sau Sebeș, au participat, sâmbătă și duminică, la cea de-a 36-a ediție a Întâlnirii Sașilor din Transilvania, găzduită de Șona, un sat de pe Valea Târnavei Mici, locuit, până în 1990, aproape &













