logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Arad: 14 elevi de la Liceul German au ajuns luni la spital, după reluarea cursurilor întrerupte o săptămână

Imagine din galeria Agerpres

Un număr de 14 copii de la Liceul German "Adam Muller Guttenbrunn" din Arad au ajuns, luni, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului judeţean, cu simptome precum dureri abdominale, dureri de cap sau erupţii cutanate, după ce alţi 40 de elevi au avut de suferit, cu o săptămână înainte, cel mai probabil din cauza unei deratizări realizate într-una dintre clădirile unităţii şcolare.

"Este vorba de 14 copii care au ajuns la UPU, cu vârste între opt şi 18 ani, trei dintre ei, de opt, 17 şi 18 ani fiind internaţi. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi 11, unii sunt în curs de investigare, iar alţii au plecat deja acasă. Simptomele pe care aceştia le acuză sunt dureri abdominale, dureri de cap şi erupţii cutanate", a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, Simina Roz.

În seara zilei de luni, 13 ianuarie, 40 de copii de la Liceul German s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean cu prurit şi edeme la nivelul feţei şi ochilor, greaţă şi vărsături, probleme cauzate, potrivit autorităţilor, după ce într-una dintre clădirile unităţii şcolare s-a făcut o deratizare.

"În urma primelor verificări s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor si dezinsecţia/dezinfecţia efectuată în incinta liceului, la data de 10 ianuarie 2020, de către o societate comercială cu sediul în Deva, judeţul Hunedoara", preciza, marţi, IPJ Arad.

De asemenea, la faţa locului s-a deplasat, săptămâna trecută. şi o echipă de cercetare din cadrul Serviciului Criminalistic Arad, care a prelevat probe pentru a fi analizate toxicologic.

MS a dispus un control mixt de urgenţă la unitatea şcolară. AGERPRES / (AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 08-05-2025 15:51

INSP: 42.568 de cazuri de infecții respiratorii, în perioada 28 aprilie - 4 mai

Un număr de 42.568 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 28 aprilie- 4 mai, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În această perioadă, nu a fost comunicat niciun deces din cauza gripei. Numărul persoanelor care au murit din cauza grip

Sanatate 08-05-2025 15:11

Galați: Invitați din țară și străinătate la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală 'Galatia 2025'

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală 'Galatia 2025', aflată la cea de-a IX-a ediție, care se desfășoară la Galați în perioada 7-11 mai, reunește medici psihiatri din țară și străinătate, medici de familie, farmaciști, psihologi, filosofi, sociologi, asistenți medicali și alți specialiști implicați în îngrijirea sănătății mi

Sanatate 08-05-2025 14:50

Harghita: Realitatea Virtuală folosită în secția de terapie intensivă a SJU Miercurea-Ciuc, în premieră națională

Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc a anunțat, joi, începerea folosirii Realității Virtuale în secția de terapie intensivă, în premieră națională. 'Am atins o piatră de hotar istorică în îngrijirea pacienților de terapie intensivă: am lansat programul de terapie de Realitate Virtuală (VR) &ic

Sanatate 08-05-2025 14:36

Timiș: Injecții intravitreene - tratament oftalmologic de înaltă precizie, gratuit, la Spitalul Feroviar

Un tratament revoluționar pentru afecțiuni oftalmologice, prin care substanțele medicamentoase injectabile se administrează în cavitatea vitreană a ochiului, direct în corpul vitros dintre cristalin și retină, se practică la Spitalul Feroviar Universitar (CF) din Timișoara. Intervenția aduce beneficii semnificative în combate

Sanatate 08-05-2025 12:36

Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii/Camelia Șucu: Noi alegem umanitatea; mereu

Într-o lume care se confruntă cu polarizare, crize și incertitudine, Mișcarea Internațională a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii rămâne un punct de echilibru și de încredere - o rețea globală ancorată în acțiunea locală, afirmă Camelia Șucu, președintele Crucii Roșii Române. 'Astăzi este despre cei care, &icir

Sanatate 08-05-2025 12:20

Alba: Sediu nou pentru Serviciul de ambulanță al Crucii Roșii, finanțat de o firmă privată

O companie din industria automotive va asigura întreaga investiție privind construirea unui nou sediu modern pentru serviciul de ambulanță al Crucii Roșii Române Filiala Alba, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES. 'Cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii, Crucea Roșie Română Filiala Alba anunță lansarea celui m

Sanatate 07-05-2025 18:45

Dr.Viorel Jinga (UMF 'Carol Davila'): Platformă online cu informații despre studiile clinice în derulare în România

Membrii fondatori și partenerii Hubului de Inovație în Sănătate dezvoltă o platformă în limba română pe care pacienții, aparținătorii și comunitatea medicală vor găsi informațiile despre studiile clinice în derulare în România, a anunțat, miercuri, la Târgu Mureș, rectorul UMF 'Carol Davila', dr. Viorel Jinga.

Sanatate 07-05-2025 15:07

Producători de medicamente: Din cauza birocrației, genericele așteaptă până la doi ani să fie compensate

Medicamentele generice așteaptă până la doi ani să fie compensate, 'din cauza birocrației', în detrimentul pacienților și al bugetului public, au transmis, miercuri, producătorii. Potrivit acestora, în România, medicamentele generice și biosimilare - alternative 'accesibile și sigure' la tratamentele inovative - așteaptă

Sanatate 06-05-2025 17:23

Iași: Un nou Centru de Îngrijiri Paliative va fi construit la Spitalul pentru Copii 'Sf. Maria'

Conducerea Spitalului pentru Copii 'Sfânta Maria'' Iași intenționează să înființeze un Centru de Îngrijiri Paliative, cu fonduri obținute prin Programul de Sănătate. Managerul Spitalului pentru Copii, Alina Belu, a declarat, pentru AGERPRES, că viitorul Centru de Îngrijiri Paliative va răspunde ultimelor standarde eu

Sanatate 06-05-2025 15:43

Iași: Aproape 3.000 de pacienți așteaptă să fie operați de ortopezii de la Spitalul de Recuperare

Peste 2.700 de pacienți figurează pe lista de așteptare pentru a fi operați la Clinica de Ortopedie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iași. Șeful Clinicii de Ortopedie - Traumatologie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iași, Paul Sârbu, a precizat că pacienții sunt din toată zona Moldovei, dar și din alte județe, precum Brașov și Cluj.

Sanatate 06-05-2025 13:32

INSP: 48 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în scădere cu 32%

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că, în perioada 28 aprilie - 4 mai, au fost înregistrate 48 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 32% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 19 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o peri

Sanatate 06-05-2025 13:03

Specialiști: Tratamentele inhalatorii pot face pentru pacienții cu astm diferența dintre viață și moarte

Tratamentele inhalatorii pot face pentru pacienții cu astm diferența dintre viață și moarte, medicamentele inhalatorii cu corticosteroizi fiind esențiale pentru controlul bolii și pentru prevenirea crizelor de astm, susțin specialiștii cu prilejul Zilei Mondiale a Astmului. Anul acesta, de Ziua Mondială a Astmului, specialiștii atrag atenția asupra acestei cri

Sanatate 06-05-2025 11:45

Galați: Spitalul Județean, dotat cu un RMN în valoare de peste 1,2 milioane de euro

Spitalul Clinic Județean de Urgență ''Sf. Apostol Andrei'' din Galați a fost dotat cu un nou echipament medical de ultimă generație, un RMN 3 Tesla, în valoare de peste 1,2 milioane de euro, achiziționat de Consiliul Județean în cadrul unui proiect cu fonduri europene, prin Programul Sănătate. Noul aparat medical RM

Sanatate 06-05-2025 11:29

Satu Mare: Organe prelevate de medici din Germania de la o pacientă aflată în moarte cerebrală

Două echipe de medici din Germania au prelevat, în premieră, organe de la o pacientă aflată în moarte cerebrală la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, care a suferit un accident vascular, informează, marți, unitatea medicală. 'Donatoarea de 47 de ani a suferit un accident vascular cerebral cu inundare tetraventricular

Sanatate 06-05-2025 10:15

Gala Stomatologiei Românești - pe 30 mai; vor fi premiați profesioniștii și inițiativele ce au contribuit semnificativ la îmbunătățirea sănătății orale

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) va organiza pe 30 mai Gala Stomatologiei Românești, eveniment la care vor fi premiați profesioniștii și inițiativele ce au contribuit semnificativ la îmbunătățirea sănătății orale în țara noastră. Potrivit unui comunicat remis marți AGERPRES, se vor decerna premii la cin