Războiul Rusiei în Ucraina: Washingtonul denunţă ''absurditatea'' unor reuniuni ale Consiliului de Securitate al ONU
Rusia şi-a reînnoit vineri în faţa Consiliului de Securitate al ONU afirmaţiile potrivit cărora SUA desfăşoară în Ucraina un program secret de arme biologice, Washingtonul calificând în schimb aceste acuzaţii drept "absurdităţi", potrivit France Presse. "Conversaţie aiuritoare", "dezinform
Rusia suspendă furnizarea electricităţii către Finlanda pentru ''neplată''
Rusia va suspenda începând de sâmbătă furnizarea de electricitate către Finlanda, a anunţat vineri compania intermediară finlandeză RAO Nordic Oy, deţinută de compania rusească InterRAO, în timp ce operatorul reţelei de electricitate a Finlandei a dat asigurări că se poate lipsi de energia rusească, transmite AFP. Anunţul survine î
Biden a avut vineri discuţii telefonice cu premierul Suedei şi preşedintele Finlandei (Casa Albă)
Preşedintele american Joe Biden a discutat telefonic vineri cu prim-ministrul suedez Magdalena Andersson şi cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto timp de peste jumătate de oră, a anunţat Casa Albă, în contextul în care Turcia a ameninţat să blocheze aderarea celor două ţări la NATO, relatează AFP. Preşedintele finlandez a postat
Ucraina: Şeful Pentagonului a cerut o încetare imediată a focului într-o discuţie cu omologul său rus
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avut vineri o discuţie telefonică cu omologul său rus Serghei Şoigu, în care a cerut o încetare imediată a focului în Ucraina, a anunţat Pentagonul, potrivit Reuters şi AFP. 'Secretarul (apărării) Austin a cerut o încetare imediată a focului în Ucraina şi a subliniat importanţa
BTA: Rusia declară 'persona non grata' un angajat al ambasadei Bulgariei
Ministerul bulgar de Externe a confirmat vineri că Rusia a declarat 'persona non grata' un angajat al ambasadei Bulgariei la Moscova, ca represalii la o măsură similară luată de Bulgaria în aprilie. Expulzarea diplomatului bulgar a fost ordonată de Ministerul rus de Externe şi a fost raportată de agenţia de presă TASS.
Trei foşti preşedinţi ucraineni cer ajutorul comunităţii internaţionale pentru evacuarea civililor şi combatanţilor de la Azovstal
Trei foşti preşedinţi ai Ucrainei, Leonid Kucima, Viktor Iuşcenko şi Petro Poroşenko, au lansat vineri un apel către comunitatea internaţională pentru a salva civilii şi soldaţii baricadaţi în tunelurile combinatului siderurgic Azovstal, din oraşul asediat Mariupol, calificând atacurile forţelor ruse împotriva oţelăriei drept o "tentativă de ră
Cisiordania: 15 ţări europene cer Israelului să renunţe la un proiect de colonizare
Cincisprezece state europene - printre care Franţa, Germania şi Italia - au cerut vineri Israelului să renunţe la proiectul de construire a peste 4.000 locuinţe în Cisiordania, transmite AFP. 'Suntem profund preocupaţi de decizia Consiliului israelian de planificare de a avansa planurile pentru construirea a peste 4.000 unităţi de lo
Diplomat rus la ONU: Moscova şi-a aliniat poziţia în legătură cu aderarea Ucrainei la UE la cea cu privire la intrarea în NATO
Rusia şi-a schimbat poziţia în problema aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, a declarat adjunctul şefului misiunii diplomatice ruse pe lângă Naţiunile Unite, Dmitri Polianski, subliniind că de acum aceasta este similară cu poziţia privind intrarea Ucrainei în NATO, relatează vineri ediţia în limba rusă a publicaţiei Forbes.
NATO: Finlanda şi Suedia intenţionează să discute sâmbătă cu Turcia
Suedia şi Finlanda intenţionează să discute cu Turcia sâmbătă, la Berlin, după ostilitatea afişată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan faţă de eventuala lor aderare la NATO, au anunţat miniştrii lor de externe, relatează AFP şi Reuters. Ministrul suedez de externe Ann Linde "va avea ocazia să discute" cu omologul ei turc
Politicieni de stânga cer înlocuirea NATO cu o alianţă de ţări nealiniate
Liderii mai multor mişcări de stânga europene au pledat vineri la Atena pentru desfiinţarea NATO şi promovarea unei alianţe de ţări nealiniate ca singură cale de construire a unei păci durabile, transmite agenţia EFE. În aşa-numita Declaraţie de la Atena, Internaţionala Progresistă, mişcarea de stânga europeană DiEM25 şi secţiunea sa greacă M
Fostul comandant al separatiştilor din Donbas, colonel FSB în rezervă, îl acuză pe Serghei Şoigu de ''neglijenţă criminală''
Un fost comandant al forţelor proruse din estul Ucrainei l-a acuzat vineri pe ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, de "neglijenţă criminală" în campania militară rusă bâlbâită din Ucraina, relatează Reuters. "Îl acuz direct pe Serghei Şoigu de, cel puţin, neglijenţă criminală", a declarat Igor Ghirkin &i
Ucraina: Macron încearcă ''în van'' să dialogheze cu Putin, crede Zelenski
Emmanuel Macron încearcă "în van" să dialogheze cu omologul său Vladimir Putin, consideră preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, apreciind că "nu este corect" ca preşedintele francez să fie pregătit, potrivit lui, "să facă concesii diplomatice" Rusiei, relatează AFP. "Nu trebuie căutată o cale
Un nou pachet de sancţiuni fără un embargo asupra petrolului rusesc ar însemna o ruptură a unităţii UE (Kuleba)
Absenţa unui embargo asupra petrolului rusesc în viitorul pachet de sancţiuni al UE împotriva Moscovei ar constitui o ruptură a unităţii europene în susţinerea faţă de Kiev, a declarat vineri şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, relatează AFP. "Dacă acest pachet este adoptat fără un embargo asupra petrolului, cred
Trupele ruse distrug un pod şi întrerup conexiunile către estul Ucrainei
Armata rusă îşi concentrează eforturile ofensive pe obţinerea controlului total al unor localităţi din regiunea ucraineană Lugansk, printre care şi Rubijne, şi a distrus podul care face legătura cu oraşul Severodoneţk pentru a împiedica deplasările trupelor ucrainene, potrivit agenţiilor de presă ucrainene, citate vineri de agenţia EFE.
Ucraina cere G7 să confişte activele ruseşti îngheţate şi să fie folosite la reconstrucţia sa
Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat vineri că a cerut grupului celor şapte state puternic industrializate (G7) să confişte activele ruseşti îngheţate, iar acestea să fie folosite la reconstrucţia ţării sale, relatează AFP. "Astăzi, le-am cerut statelor G7 să adopte legislaţie şi să aplice toate procedurile necesa









