Jurnal de Astra Film Festival. România, între coada la racla Sfintei Parascheva și abandonul școlar

Atmosfera de la Astra Film Festival devine din ce în ce mai frumoasă: Piața Mare era ieri plină de copii care mergeau cu clasa să vadă filme, sălile de cinema erau și ele pline, iar discuțiile Q&A păreau mereu prea scurte pentru câte întrebări erau de pus și câte idei de împărtășit. Chiar și la restaurantele din Piața Mică se vorbește despre Astra Film: 'Ia să-mi pun un asterisc aici, să nu uit de filmul ăsta, doar azi mai e!', îi spune o tânără prietenei ei, uitându-se-n programul tipărit. Sorbind dintr-un ceai, mai dă câte-o pagină și se mai oprește la câte-un paragraf.

De ce iubim documentarele?

La masterclass-ul 'De ce iubim documentarele! În căutarea calității și a momentelor autentice', Tue Steen Muller, consultant și critic de film documentar norvegian, le-a vorbit deschis studenților din programul DocStudentHUB despre ce e sau ce nu e filmul documentar.

Definiția lui Muller: 'Te poți juca în multe moduri cu un documentar, e ceva complex. Se tot spune că documentarul e adevăr, că nu pui întrebări, doar observi. Doar că documentarele vocilor emergente nu sunt simple observații. Implicarea regizorului poate fi foarte evidentă, ori chiar regizorul să fie în cadru, așa cum am văzut și-n câteva dintre filmele din competiție: e regizorul în relație cu fratele său ('Lebăda de aur') sau cu părinții ('Confesiunile unei alunițe').'

'Am râs, deși poate nu trebuia'

Filmul 'Rândul', în regia Andreei Dumitriu, urmărește pelerinajul la racla Sfintei Parascheva din Iași, unul dintre cele mai mari pelerinaje ortodoxe din Europa de Est. Se adună aici, an de an, zeci de mii de oameni care se așază la rând pentru a ajunge la moaște. Fără explicații și fără comentarii, filmul urmărește fluxul uman, discuțiile dintre oameni și spațiul în care speranța rămâne constant vie.

'Cam acum 10 ani am abordat subiectul. Nu înțelegeam de ce ai face asta, de ce ai sta la rând zile în șir, mai ales că-n acel an chiar și murise cineva stând la rând. Apoi au urmat mai mulți ani în care m-am documentat și așa am văzut că se repetă anumite subiecte, discuții, momente', a menționat regizoarea în sesiunea de Q&A de după proiecție.

Întrebările din public au tot curs, pe măsura curiozității asupra subiectului, iar Q&A-ul s-a întins pe vreo 25 de minute, cu zece mai mult decât era preconizat. 'L-am simțit ca pe un film extrem de trist, ca un strigăt de disperare', a spus cineva din public. A fost 'o experiență antropologică', a adăugat altcineva, iar o a treia persoană a spus că a și râs la anumite scene, 'deși poate nu trebuia'.

'Nu cred că am căutat să ridiculizez pe nimeni, dar sunt și situații amuzante (...) Eu aveam un sentiment aproape claustrofobic în acel rând delimitat de garduri, știind că nu poți ieși de acolo. Erai forțat să rămâi cu cei din jur, fie că-ți plăcea sau nu, fie că se legau discuțiile sau nu', a mai precizat regizoarea. 'Credeți că există și o componentă de business?' a venit întrebarea din sală aproape de final: 'E un eveniment enorm, imaginați-vă că vin la Iași 200.000 de oameni într-o săptămână. Nu mai găsești cazare în oraș, nimic. Artificiile erau date din oraș, cu siguranță că are și o componentă de business', a confirmat Andreea Dumitriu.

Radu Burnete: 'Educația e cel mai important lucru care nu ne preocupă suficient'

La Sala Thalia, un DocTalk greu: 'Abandonul școlar în perspectiva falimentului statal'. Cât mai poate rezista statul cu un sistem de educație atât de deficitar? Abandonul școlar a devenit un fenomen transmis deja de la o generație la alta. Studiile arată că ar necesita cel puțin zece ani de investiții și reforme ample care să readucă învățământul la misiunea lui reală. O discuție moderată de Răzvan Petri, care a știut să-i provoace pe invitații săi, prof. Mircea Miclea și consilierul prezidențial Radu Burnete, să participe la un dialog intens.

Punctul de plecare al acestui DocTalk a fost filmul 'Copiii rețelei' (Olivier Ballande / Franța), despre o echipă de anchetatori francezi și români, urmărind o rețea infracțională din Iași care exploatează minori implicați în furturi din buzunare în centrul Parisului. Investigația descrie un sistem în care victimele sunt transformate în instrumente ale crimei organizate: 'mici muncitori desăvârșiți în timp ce adulții stau degeaba', după cum se spune în film. 'Deci Iașul e o școală de hoți, iar apoi acești copii merg în afară?', este concluzia cruntă a unui anchetator francez.

Premisa discuției? Rata de abandon școlar, calitatea educației, contextul bugetar, decalajele bugetare, toate se văd și ne dor. Ce poate face statul pentru acești copii, pentru copiii români pe care i-am văzut și-n film?

Prof. Miclea a propus câteva soluții simple: 'Cum ar fi dacă statul ar introduce un criteriu educațional pentru a primi ajutorul social sau voucherele educaționale în loc de cele de vacanță? Sau chiar vouchere pentru cărți. Suntem pe ultimul loc în Europa la citit cărți. La noi e miopie politică: se gândește doar până la următorul ciclu electoral. Așa vei sacrifica mereu acele aspecte care au nevoie de cicluri lungi, cum e educația', a punctat Miclea. 'Educația e cel mai important lucru care nu ne preocupă suficient', a fost de acord și Burnete.

De ce nu reușim să prioritizăm educația? Potrivit consilierului prezidențial, clasa politică e de vină, pentru că 'nu ajunge la acest tip de asumare', în vreme ce prof. Miclea a fost mai direct: 'Această gândire pe termen scurt e doar prostie'. Ca soluție, el crede că e nevoie de acțiune: 'Trebuie să ne asumăm riscuri. Dă drumul la minge! Rata de învățare e lentă dacă amâni acțiunea (...) Putem cultiva modele de oameni care riscă'.

În privința falimentului statal, ambii invitați au concluzionat că statul nu eșuează neapărat: el poate funcționa chiar și în vremuri tulburi, cu bugete mai mici. Dar cum găsim totuși 3% pentru a crește bugetul pentru educație? Iar aici, invitații au jucat în echipe adverse: prof. Miclea a spus 'din munca noastră, din banii noștri, dar poți reduce și din administrația publică, ori de la serviciile de informații (...) sunt multe lucruri din care se pot tăia bani', în timp ce Burnete a spus că '3% din PIB trebuie să fie bani în plus dacă vrem să ajungem la 6% pentru educație și 5% pentru apărare'.

'Oh, ce rău îmi pare că am ajuns abia acum la festival, când e spre final', i-a spus o fată prietenei ei după acest DocTalk.

O casă indestructibilă și o călătorie vindecătoare

Ziua a șaptea a inclus și alte câteva momente importante. Era imposibil să ajungi la toate; să sari de la unul la altul a fost o dovadă de măiestrie demnă de titlul de maratonist festivalier.

Un exemplu este 'Imago' (Deni Oumar Pitsaev / Franța, Belgia / 2025). După o viață fragmentată de exil, un bărbat crescut în Franța se întoarce la rădăcinile sale din Georgia pentru a construi casa în copac visată în copilărie și pentru a-și găsi stabilitatea. Surprinzător și contrar așteptărilor, atunci când și-a dorit să realizeze această casă, regizorul a spus la Q&A-ul de după proiecție că se aștepta să fie considerat un nebun, însă nu a fost deloc așa. Doar soția tatălui său a fost șocată la auzul poveștii.

Dar casa, ce se întâmplă cu casa? A construit-o? Asta a vrut să știe publicul. 'Am terminat și casa. Glumesc! Mental vorbind, ea în mintea mea. Am pierdut două case în timpul războiului așa c-a fost schizofrenic pentru mine să știu că poate fi și această casă distrusă. Așa c-am zis că nimeni nu poate bombarda oricum o casă care există doar în imaginație. Casa din visurile mele e acolo și e indestructibilă', a spus regizorul.

În 'N-am mai simțit demult o primăvară' (Alexandra Bidian / Germania, România / 2025) am aflat povestea unui fost deținut politic din Sibiu, emigrat în Germania, care visa să devină președintele României după căderea comunismului. Ani mai târziu, fiica sa îi reconstruiește povestea din arhive și propriile amintiri. 'Am călătorit zece zile în România împreună cu mama și sora mea și întreg drumul a fost provocator. A fost provocator să fim toate trei în aceeași mașină. A fost vindecător să avem acel timp să vorbim despre trecut, dar și despre viitor', a spus regizoarea la Q&A-ul de după proiecție.

Publicul a felicitat-o pentru portretul mamei creat în film, care-a fost văzută ca fiind puternică, dar și pentru imaginile de acum aproape 30 de ani, prin care a redescoperit Sibiul, așa cum arăta el în 1993, cu spații sau locuri care pe alocuri arătau 'înfricoșător', așa cum au menționat cei prezenți.

Un film mult apreciat de public a fost 'Pionul lui Lenin' (Dragoș Turea / România, Republica Moldova / 2026), despre un actor din Republica Moldova care intră zilnic în costumul lui Lenin pentru a întâmpina vizitatorii unui muzeu al comunismului, iar apoi, cu un baros în mână, luptă pentru îndepărtarea statuilor sovietice din spațiul public.

Astăzi, Gala de premiere și multe întâlniri importante

Ziua de astăzi va culmina, desigur, cu Gala de premiere, prezentată de Amalia Enache. Până atunci, trei proiecții speciale 'NADIA', serialul documentar vertical de autor realizat de Carmen Lidia Vidu, urmat de discuția dintre regizoare și Germina Nagâț, moderată de Anca Suciu, proiecția anchetei 'Statul degeaba', producție România, te iubesc! și discuția dintre Anca Suciu și Alex Dima, și 'Ursulinele', un dialog moderat de Emil Hurezeanu despre patrimoniul cultural, alături de invitații săi: antreprenorii Alexandre Eram și Robert Hanea. Dincolo de proiecțiile speciale, filme importante, plus surpriza de la finalul Galei de premiere.

Programul complet: https://astrafilm.ro/festival/program.