25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a încununat astfel lupta și jertfa zecilor de mii de combatanți pentru eliberarea Ardealului, luptă începută în Carpații Orientali, chiar în noaptea de 23/24 august 1944. Astfel s-a eliberat întreg teritoriul de 44.492 km pătrați, ocupat prin Dictatul de la Viena, refăcându-se în partea de Vest adevăratele hotare de stat ale României.
Instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, Ziua Armatei Române este sărbătorită, astăzi, prin ceremonii militare organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente. Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova, Slovacia și Ungaria, potrivit https://www.mapn.ro/.
La 25 octombrie 2026, Ziua Armatei Române este sărbătorită în București și în întreaga țară, unde sunt organizate ceremonii militare și religioase de depunere de coroane și jerbe de flori.
În București, ceremonii au loc la: Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I - ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, urmată de schimbarea gărzii și de survolul monumentului de aeronave ale Forțelor Aeriene Române (ora 10:00); Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din fața Universității Naționale de Apărare 'Carol I' - ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 12:00); Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații și pe Teritoriul României, din fața Palatului Național al Copiilor - ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 12:00), Parcul Cișmigiu - concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale (ora 17:00). De la ora 19:00, are loc retragerea cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Șoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul'.
În țară, sunt organizate manifestări în: Satu Mare, Monumentul Ostașului Român - ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 09:00); Carei, Ansamblul Monumental 'Glorie Ostașului Român' - ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, sosirea 'Ștafetei Veteranilor Invictus' (ora 12:00); Iași, Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt - ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 12:00), retragere cu torțe pe traseul Muzeul Unirii, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (ora 19:00); Cluj-Napoca, Monumentul 'Glorie Ostașului' Român din Piața Avram Iancu - ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 12:30); Păuliș - Monumentul Eroilor - ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 14.00), notează https://www.mapn.ro/.
***
Situația României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost deosebit de complexă, evoluția ei fiind dependentă de raporturile dintre cele două puteri totalitare, Germania și Uniunea Sovietică.
Uniunea Sovietică a rupt granițele românești prin notele ultimative din 26 și 28 iunie 1940, ocupând Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței (44.500 km pătrați și o populație de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 km pătrați și o populație de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei). Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 km pătrați, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populație de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat județele Durostor și Caliacra, cu o suprafață totală de 6.921 km pătrați și aproximativ 410.000 locuitori.
În perioada următoare, refacerea integrității teritoriale a fost principala misiune a guvernului României, care, la 22 iunie 1941, a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS. Au fost angajate în operațiunile militare efectivele celor două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare) și forța maritimă (3 distrugătoare, 2 submarine și alte vase mici). Într-o primă etapă, a avut loc eliberarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei, eveniment care a fost finalizat la 25 iulie 1941, potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003). Etapa a doua de eliberare a teritoriului românesc, a avut loc imediat după actul de la 23 august 1944, când prin Proclamația regelui Mihai I către țară se anunța ruperea relațiilor diplomatice cu Germania și armistițiul cu Națiunile Unite. Totodată, regele declara că România s-a alăturat Aliaților, împotriva Axei și că își va mobiliza toate forțele pentru eliberarea Nordului Transilvaniei.
Istoricul englez John Erickson, citat în lucrarea ''O istorie sinceră a poporului român'' (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2008), consemna că data de ''23 august 1944 s-a dovedit a fi una din zilele decisive ale întregului război''. Prin ieșirea României din alianța cu Germania, Wehrmachtul nu a mai beneficiat de pe urma aliniamentelor strategice de mare importanță - Poarta Focșanilor și Carpații - și de aprovizionarea cu petrolul românesc și, în același timp, a deschis Armatei Roșii înaintarea pe două mari axe strategice: spre Balcani și spre Europa Centrală (Viena), făcând să se prăbușească întreg dispozitivul militar german din sud-estul european (Wehrmachtul a fost constrâns să evacueze Grecia, Albania și o însemnată parte a Iugoslaviei). Pe frontul din Moldova, însă, operațiunile militare ale sovieticilor au continuat (24 august-5 septembrie), în cadrul cărora circa 130.000 de soldați și ofițeri, aparținând Armatei a 3-a și a 4-a Română, au fost luați prizonieri.
Spectaculoasa întorsătură a evenimentelor a luat prin surprindere reprezentanții diplomatici și militari germani aflați în țara noastră. Deși mai mulți ofițeri, printre care generalul Hans Friessner, comandantul armatelor germane de pe frontul românesc, au cerut insistent o imediată evacuare a tuturor forțelor germane din România spre teritoriul controlat de către trupele ungare, unde s-ar fi putut stabili o nouă linie defensivă, Hitler i-a ordonat să ocupe Bucureștii și să instaleze un nou guvern, condus de un general progerman. Tentativa a eșuat. Între 24-26 august, Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forțele germane și trupele române. Lupte grele s-au dat la Școala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa și Otopeni. În urma operațiunilor militare au fost capturați 6.700 de militari germani (șapte generali și 358 de ofițeri). La 26 august, ultimele rezistențe germane din zona Capitalei erau lichidate. În zilele de 30-31 august, unități de avangardă ale Armatei sovietice și ale Diviziei ''Tudor Vladimirescu'' au intrat în București. La 31 august, forțele germane se aflau în retragere în întreaga țară, potrivit volumului ''România, 1866-1947'' (Keith Hitchins, Editura Humanitas, 2017) și lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).
În aceste împrejurări, guvernul României, condus de generalul Constantin Sănătescu, și-a concentrat toate eforturile spre a încheia o convenție de armistițiu între România și Națiunile Unite, care a fost semnată în cele din urmă în noaptea de 12/13 septembrie 1944. Convenția prevedea recunoașterea anexiunilor sovietice din iunie 1940, despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, plătibile în decurs de șase ani în mărfuri (petrol, cereale, materiale lemnoase, vase maritime și fluviale, mașini, etc.), asigurarea libertății de mișcare pentru trupele sovietice pe teritoriul României, nulitatea arbitrajului de la Viena și restituirea către România a Transilvaniei sau a celei mai mari părți a ei, eliberarea urmând a se face prin lupta comună a forțelor armate sovietice și române. Armata română urma să participe cu minimum 12 divizii de infanterie, conform volumului ''O istorie sinceră a poporului român'' (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2008). Aplicarea armistițiului a fost supravegheată de Comisia Aliată de Control, în care participarea sovietică a fost hotărâtoare.
Sub comanda Marelui Stat Major Român, eliminarea trupelor germane de pe teritoriul național aflat sub jurisdicția guvernului român și regruparea Armatelor a 3-a și a 4-a române de pe frontul din Moldova, au avut loc concomitent cu acoperirea frontierei și a liniei de demarcație vremelnice din Podișul Transilvaniei, Crișana și Banat cu o deschidere frontală de circa 900 km, respectiv trecerea la ofensivă pentru eliberarea părții de nord a Transilvaniei, notează www.jandarmeriaromana.ro.
Ofensiva s-a desfășurat în trei etape. În prima etapă (9-11 octombrie), Armata a 4-a Română, cu nouă divizii la dispoziție, a declanșat ofensiva la 9 octombrie, pe un front de 70 km, rupând succesiv aliniamentele de apărare ale inamicului de la linia de contact (între Târgu-Mureș și Turda) până în fața înălțimilor aflate la vest de Someșul Mic. La 11 octombrie, cel mai mare oraș din Transilvania, Clujul, era eliberat, potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003). A urmat Oradea la 12 octombrie.
Trupele Armatei a 4-a române și ale Armatei sovietice au efectuat, în cadrul celei de-a doua etape (14-20 octombrie), o urmărire susținută a inamicului prin 'Poarta Someșului', au zdrobit rezistențele opuse de gărzile acestuia, au rupt aliniamentele de apărare organizate pe culmile muntoase Lăpuș, Mezeș, Făget și au ajuns la vest de Munții Apuseni, în Câmpia Tisei. Tot în această etapă, Divizia 2 Munte a înaintat pe direcția Huedin, Ciucea, pe Valea Crișului Repede, la 18 octombrie trecând frontiera și intrând în compunerea Armatei a I-a Română.
Eliberarea completă a teritoriului național de sub ocupația hitleristo-horthystă a avut loc în cursul ultimei etape a operațiunilor, ce s-a desfășurat între 21 și 25 octombrie 1944. Ofensiva a fost reluată în dimineața zilei de 22 octombrie cu Corpul 6 Armată, pe direcția Sărmășag, Carei și Corpul 2 Armată, pe direcția Belting, Bighiș. Pentru eliberarea orașului Carei, s-a decis executarea unei ample manevre cu forțele a patru divizii ale Corpului 6 Armată, care aveau misiunea de a nimici trupele inamice din zona orașului, în timp ce Corpul 2 Armată, în dreapta, cu forțele Diviziei 11 Infanterie, trebuiau să acționeze pe la sud împotriva rezistenței inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie și, în aceeași seară, militarii Diviziei 9 Infanterie au pătruns în Carei, unde au angajat lupte de stradă. În zorii zilei de 25 octombrie 1944, după lupte grele, ultimele localități românești de la frontiera de vest a țării au fost eliberate.
Bilanțul luptelor purtate de armata română pentru desăvârșirea eliberării Transilvaniei este ilustrativ pentru efortul major de război al națiunii române în apărarea idealurilor sale de libertate și unitate. Armata română a angajat, între 1 septembrie - 25 octombrie 1944, 27 de divizii, un corp aerian și două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 militari (100.000 militari mai mult decât prevederile convenției de armistițiu).
Trebuie amintit faptul că eliberarea teritoriului nu a încheiat efortul de război românesc. Armata română a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe și sacrificii, la victoria consacrată prin actele de capitulare ale Germaniei din 8 și 9 mai 1945, ce au marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa. În cele nouă luni, efectivele militare angajate în lupte s-au ridicat la aproape 540.000 de combatanți.
Cu 180.000 de oameni aflați permanent în prima linie de luptă, până la 12 mai 1945, Armata română a străbătut prin lupte 1.700 km, de la țărmul Mării Negre până în Podișul Boemiei, a eliberat 8.717 localități între care care 138 de orașe, a forțat 12 cursuri mari de apă, a escaladat circa 20 de masive muntoase. Pierderile armatei române s-au ridicat la circa 169.822 de militari (morți, răniți și dispăruți), potrivit lucrării ''Istoria militară a românilor'' (Editura Militară, București, 1992). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Manifestări prilejuite de Ziua Armatei Române, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-al Doilea Razboi Mondial, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 25 octombrie 2019.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













