Diplomat rus la ONU: Moscova şi-a aliniat poziţia în legătură cu aderarea Ucrainei la UE la cea cu privire la intrarea în NATO
Rusia şi-a schimbat poziţia în problema aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, a declarat adjunctul şefului misiunii diplomatice ruse pe lângă Naţiunile Unite, Dmitri Polianski, subliniind că de acum aceasta este similară cu poziţia privind intrarea Ucrainei în NATO, relatează vineri ediţia în limba rusă a publicaţiei Forbes.
Kremlinul indicase anterior că tema intrării Ucrainei în UE "se află într-o altă dimensiune" decât cea privind aderarea la NATO.
Rusia nu mai consideră aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ca parte a acordului de pace, poziţia Moscovei fiind de acum similară celei privind aderarea Ucrainei la NATO. Rusia insistă asupra statutului de neutralitate al Ucrainei, ceea ce înseamnă că ea trebuie să renunţe la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, a declarat Polianski într-un interviu pentru publicaţia britanică UnHerd News.
Polianski a subliniat că poziţia Rusiei s-a schimbat după afirmaţia şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, care a spus că situaţia din Ucraina trebuie rezolvată "pe câmpul de luptă".
"În această etapă, eu - la drept vorbind - nu văd vreo posibilitate pentru o soluţionare diplomatică, dată fiind poziţia Ucrainei şi încercările ţărilor occidentale de a înteţi conflictul. Trebuie să recunosc că, în prezent, nu există nicio posibilitate pentru diplomaţie", a afirmat diplomatul rus, citat de Forbes.ru.
Poziţia Rusiei cu privire la Ucraina s-a schimbat şi după creşterea livrărilor de arme din partea Uniunii Europene, care a "început să semene tot mai mult cu NATO", a afirmat Polianski.
După vizita efectuată la începutul lunii aprilie în Ucraina împreună cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, a subliniat într-o postare pe Twitter că războiul din Ucraina "trebuie câştigat pe câmpul de luptă".
La Kiev, consilierul şefului cancelariei prezidenţiale, Mihailo Podoleak, a calificat această schimbare de poziţie a Moscovei drept o "ipocrizie clasică din partea Rusiei", potrivit portalului de afaceri Delo.ua.
"Ipocrizie clasică a Rusiei. Ieri Kremlinul era încă împotriva aderării Ucrainei la NATO, dar nu şi la UE. Aceasta dovedeşte o dată în plus că orice cuvinte ale Moscovei nu valorează nici măcar hârtia pe care sunt scrise şi nici timpul irosit pentru discuţii", a declarat Podoleak.
El a subliniat că lumii nu îi mai pasă de părerea "barbarilor" şi a "hoţilor".
Rusia s-a opus categoric intrării Ucrainei în NATO, numind-o o "linie roşie" şi explicând că aceasta comportă riscuri la adresa securităţii sale naţionale. După invazia rusă în Ucraina, Kremlinul a numit posibila aderare la NATO unul dintre motivele războiului împotriva Ucrainei, notează Delo.ua.
Ţara agresoare nu avea însă obiecţii faţă de aderarea Ucrainei la UE. Oficialii ruşi afirmau că, întrucât UE nu este un bloc militar, ea nu poate să reprezinte nicio ameninţare pentru Federaţia Rusă, conform aceleiaşi publicaţii ucrainene.
Kievul şi-a depus candidatura pentru aderarea la UE în 28 februarie, la câteva zile după declanşarea invaziei ruse.
La 9 mai, autorităţile ucrainene au pregătit răspunsuri la întrebările unui chestionar care trebuie completat de orice ţară ce solicită aderarea la Uniunea Europeană. Este vorba de acea parte a anchetei "care priveşte criteriile politice, instituţiile democratice, drepturile omului".AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manifestație la Paris: 142 de rețineri, anunță poliția (FOTO/VIDEO)
Un total de 142 de persoane au fost reținute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstrației de sâmbătă de la Paris în legătură cu scăderea puterii de cumpărare și apărarea serviciilor publice, a anunțat duminică purtătoarea de cuvânt a poliției, conform AFP. ''Această demonstrație a avut
Spania: 128 de persoane au fost arestate în cursul nopții la Barcelona pentru vandalism și jaf, conform poliției (FOTO/VIDEO)
Un număr de 128 de persoane, între care 73 de minori, au fost arestate la Barcelona în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru acte de vandalism, deteriorarea proprietății publice și jafuri, a anunțat poliția catalană, conform AFP. ''În prezent, redactăm procesele verbale care vor fi trimise parchetului pentru m
Iranul susține că o reluare a războiului nu i-ar schimba politica
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi susține că o reluare a ostilităților cu Israelul și Statele Unite nu va schimba politica Iranului, în contextul în care negocierile dintre Teheran și Washington rămân blocate, relatează AFP. Încheierea unui armistițiu în aprilie, urmată de semnarea unui memorandum de &ic
Kim Jong Un a efectuat o deplasare de o zi în China, pentru o vizită la un memorial de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întors dintr-o deplasare surpriză de o zi în orașul chinez de frontieră Dandong, unde a vizitat un monument istoric dedicat Războiului din Coreea, a relatat duminică media de stat nord-coreeană, conform Reuters. Kim a vizitat orașul sâmbătă și s-a întors pe cale rutieră, travers&acir
Alegeri în SUA: În campanie pentru democrați, Obama îl atacă dur pe Trump
Fostul președinte american Barack Obama a revenit sâmbătă în campanie cu un miting în Ohio pentru a-i susține pe candidații democrați la alegerile de la mijloc de mandat din 3 noiembrie, ocazie cu care l-a criticat dur pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, relatează AFP. ''După doi ani de haos, cruzime, corupție ș
Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP. Secțiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00
Sârbii votează duminică în alegeri anticipate, în timp ce studenții încearcă să-l înlăture pe Vucic
Serbia votează duminică, în timp ce o mișcare de protest studențească de amploare încearcă să-l înlăture de la putere pe liderul populist Aleksandar Vucic, aflat la conducere de mult timp, aceasta reprezentând cea mai mare provocare la adresa regimului său din ultimul deceniu, relatează Reuters. Alegerile parlamentare a
Musk acuză Ucraina de încălcarea condițiilor de utilizare ale Starlink
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, șeful SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat condițiile de utilizare ale Starlink, după câteva zile de limitare a vitezei pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, relatează AFP. ''Condițiile de utilizare ale Starlink au rămas coerente: este un sistem civil, nu un mijloc de
Autoritatea Palestiniană cere intervenția comunității internaționale în urma operațiunii israeliene din Hebron
Autoritatea Palestiniană a cerut sâmbătă comunității internaționale să intervină în urma acțiunilor forțelor de securitate israeliene în zona Hebron, din Cisiordania ocupată, denunțând strămutarea locuitorilor, demolarea locuințelor și a altor clădiri, precum și izolarea unor localități, relatează dpa. Autoritatea Pales
VIDEO Manifestație împotriva guvernului Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului premier, relatează AFP.
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi
Trei zile de doliu național după atacul asupra unei biserici din Iordania, soldat cu 9 morți
Trei zile de doliu național au fost decretate în Iordania după atacul armat comis vineri asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, din sudul țării, al cărui bilanț a ajuns la nouă morți, după ce doi dintre răniți au decedat, a anunțat sâmbătă ministrul sănătății, Ibrahim Al-Bdour, citat de AFP. Alte 25 de persoane rănite în atac sunt
Donald Trump spune că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare pe platforma Truth Social, că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă într-o altă locație. Mesajul a venit după apariția unei informații, calificată drept falsă de Trump, potrivit căreia acesta ar intenționa să desființeze sala de presă și să readucă &i
Încălcări ale spațiului aerian/ Chișinăul expulzează un diplomat rus, Moscova promite un răspuns ferm
Republica Moldova va declara persona non grata un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce o dronă încărcată cu explozibil s-a prăbușit vineri în apropierea unor locuințe, în raionul Telenești. Moscova a promis sâmbătă un ''răspuns ferm'' și a afirmat că originea rusă a dronei nu a fost dovedită.














