Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP.
Secțiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00 (5:00 GMT) și se vor închide la ora locală 20:00 (18:00 GMT).
Președinta în exercițiu, Iliana Iotova, care este în favoarea dialogului cu Moscova și se opune ajutorului militar acordat Ucrainei, este considerată favorita la aceste alegeri.
Conform a patru sondaje publicate de miercuri, lidera, care a sărbătorit sâmbătă împlinirea a 62 de ani, este cotată cu procente cuprinse între 41,1% și 47,3% din intențiile de vot, comparativ cu 27,8% până la 30,6% pentru Andrei Ghiurov, în vârstă de 50 de ani, fost prim-ministru interimar susținut de opoziția pro-occidentală.
Liderul partidului de extremă dreapta și pro-rus Vazrazhdane (Renaștere), Kostadin Kostadinov, este plasat pe locul trei, cu procente cuprinse între 10,2% și 12,8% din intențiile de vot.
Dacă va câștiga, Iotova ar deveni prima femeie aleasă prin vot universal la președinția acestei țări balcanice cu 6,4 milioane de locuitori.
Mai presus de toate, ea ar consolida poziția prim-ministrului Rumen Radev, căruia i-a succedat în ianuarie după demisia acestuia pentru a candida la alegerile parlamentare și care pledează, de asemenea, pentru dialog cu Moscova.
Fostă jurnalistă și figură proeminentă în Partidul Socialist, ea a fost membră a Parlamentului European înainte de a fi aleasă vicepreședintă a lui Radev în 2016 și 2021.
Exploatând sentimentul patriotic, ea și-a lansat campania în fața Bisericii de Aur din Veliki Preslav, fosta capitală a Primului Imperiu Bulgar.
De asemenea, ea a îndemnat în repetate rânduri la unitate națională și luptă împotriva sărăciei și a făcut din încheierea războiului din Ucraina o temă centrală, promițând să fie o ''președintă a păcii''.
Fără a pune la îndoială apartenența Bulgariei la UE și NATO, lidera a criticat continuarea ajutorului militar acordat Ucrainei și a pledat pentru negocieri între Moscova și Kiev.
'Nu avem nevoie de o Coaliție a Voluntarilor pentru Ucraina, ci de o Coaliție pentru Pace în Ucraina', a declarat ea la un miting, referindu-se la alianța țărilor europene care susțin Kievul.
Pentru Irina Ilieva, o alegătoare în vârstă de 85 de ani, războiul este principala preocupare.
''Indiferent cine va fi ales (...) va trebui să facă tot posibilul pentru a se asigura că problemele sunt rezolvate pașnic'', a declarat această profesoară pensionară la un miting organizat de Iliana Iotova la Dimitrovgrad (sud).
Pe 6 și 13 octombrie, patru nave comerciale au fost atacate de drone în largul coastelor Bulgariei, 21 de persoane fiind date dispărute. Rumen Radev a convocat-o pe ambasadoarea rusă, considerând că atacurile sunt în interesul Moscovei, refuzând în același timp să numească oficial un vinovat, susținând că nu există dovezi concrete.
El a solicitat asistență din partea aliaților săi din NATO, în special pentru a consolida supravegherea aeriană. Un avion de patrulare american P-8 Poseidon a intervenit.
Apropiată din punct de vedere istoric de Rusia, Bulgaria rămâne profund divizată în ceea ce privește relațiile sale cu Moscova.
Un total de 27 de tandemuri de candidați concurează pentru președinție și vicepreședinție în acest prim tur, aproape jumătate dintre aceștia fiind în mod deschis pro-Kremlin.
Potrivit politologului Parvan Simeonov, aceste alegeri prezidențiale pun față în față două viziuni despre Bulgaria: una ''conservatoare, populistă și orientată spre Est'' și cealaltă ''occidentală, elitistă și liberală''.
Spre deosebire de Iliana Iotova, Andrei Ghiurov, fost viceguvernator al băncii naționale și fost prim-ministru interimar, și-a declarat dorința de a fi ''un aliat de încredere în cadrul NATO, apărându-ne interesele printr-o pregătire solidă, o diplomație puternică și poziții clare''. El a făcut aceste afirmații miercuri, la Plovdiv, în timpul ultimului său miting de campanie.
Toros Torosian, în vârstă de 57 de ani, galerist și istoric de artă, care a venit să-l asculte, consideră că aceste alegeri sunt ''decisive pentru Bulgaria, pentru copiii noștri și pentru fiecare bulgar''. ''Bulgaria se află într-un moment crucial, deoarece echilibrul puterii se schimbă în favoarea facțiunilor pro-ruse'', a declarat el pentru AFP.
Pentru Vessela Cherneva, director adjunct al Consiliului European pentru Relații Externe, ''în această perioadă de tulburări, președintele bulgar va trebui să aleagă între a satisface interesele Rusiei, Statelor Unite, Turciei și ale altor puteri sau a consolida influența țării sale în cadrul UE prin contribuția la politici europene mai puternice''. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Portugalia: Poliția a evacuat din nou taberele activiștilor pentru locuințe
Poliția portugheză a anunțat duminică dimineață că a evacuat din nou peste noapte taberele activiștilor pentru locuințe instalate la Lisabona și Porto, în timpul unor operațiuni a căror violență a fost denunțată de organizatorii mișcării, informează AFP. Într-un mesaj postat pe X, poliția a anunțat că ''a intervenit î
Rusia: Doi bărbați au fost uciși la Belgorod într-un atac aerian ucrainean (GALERIE FOTO)
Doi bărbați au fost uciși și 13 persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un atac masiv cu drone al Ucrainei asupra orașului Belgorod din Rusia, situat în apropierea graniței, au anunțat duminică autoritățile ruse, conform AFP. În ultimele 24 de ore, au avut loc 154 de atacuri în &icir
Atac mortal în Franța: Arestul preventiv al suspectului, ridicat din motive psihiatrice (parchetul antiterorist)
Arestul preventiv al atacatorului care a ucis o persoană și a rănit alte cinci în regiunea pariziană vineri a fost suspendat din motive psihiatrice, a anunțat duminică Parchetul Național Antiterorist (PNAT), conform AFP. ''În urma unui examen psihiatric efectuat asupra lui Kevin T. sâmbătă seara, arestul său preventiv
Manifestație la Paris: 142 de rețineri, anunță poliția (FOTO/VIDEO)
Un total de 142 de persoane au fost reținute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstrației de sâmbătă de la Paris în legătură cu scăderea puterii de cumpărare și apărarea serviciilor publice, a anunțat duminică purtătoarea de cuvânt a poliției, conform AFP. ''Această demonstrație a avut
Spania: 128 de persoane au fost arestate în cursul nopții la Barcelona pentru vandalism și jaf, conform poliției (FOTO/VIDEO)
Un număr de 128 de persoane, între care 73 de minori, au fost arestate la Barcelona în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru acte de vandalism, deteriorarea proprietății publice și jafuri, a anunțat poliția catalană, conform AFP. ''În prezent, redactăm procesele verbale care vor fi trimise parchetului pentru m
Iranul susține că o reluare a războiului nu i-ar schimba politica
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi susține că o reluare a ostilităților cu Israelul și Statele Unite nu va schimba politica Iranului, în contextul în care negocierile dintre Teheran și Washington rămân blocate, relatează AFP. Încheierea unui armistițiu în aprilie, urmată de semnarea unui memorandum de &ic
Kim Jong Un a efectuat o deplasare de o zi în China, pentru o vizită la un memorial de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întors dintr-o deplasare surpriză de o zi în orașul chinez de frontieră Dandong, unde a vizitat un monument istoric dedicat Războiului din Coreea, a relatat duminică media de stat nord-coreeană, conform Reuters. Kim a vizitat orașul sâmbătă și s-a întors pe cale rutieră, travers&acir
Alegeri în SUA: În campanie pentru democrați, Obama îl atacă dur pe Trump
Fostul președinte american Barack Obama a revenit sâmbătă în campanie cu un miting în Ohio pentru a-i susține pe candidații democrați la alegerile de la mijloc de mandat din 3 noiembrie, ocazie cu care l-a criticat dur pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, relatează AFP. ''După doi ani de haos, cruzime, corupție ș
Sârbii votează duminică în alegeri anticipate, în timp ce studenții încearcă să-l înlăture pe Vucic
Serbia votează duminică, în timp ce o mișcare de protest studențească de amploare încearcă să-l înlăture de la putere pe liderul populist Aleksandar Vucic, aflat la conducere de mult timp, aceasta reprezentând cea mai mare provocare la adresa regimului său din ultimul deceniu, relatează Reuters. Alegerile parlamentare a
Musk acuză Ucraina de încălcarea condițiilor de utilizare ale Starlink
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, șeful SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat condițiile de utilizare ale Starlink, după câteva zile de limitare a vitezei pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, relatează AFP. ''Condițiile de utilizare ale Starlink au rămas coerente: este un sistem civil, nu un mijloc de
Autoritatea Palestiniană cere intervenția comunității internaționale în urma operațiunii israeliene din Hebron
Autoritatea Palestiniană a cerut sâmbătă comunității internaționale să intervină în urma acțiunilor forțelor de securitate israeliene în zona Hebron, din Cisiordania ocupată, denunțând strămutarea locuitorilor, demolarea locuințelor și a altor clădiri, precum și izolarea unor localități, relatează dpa. Autoritatea Pales
VIDEO Manifestație împotriva guvernului Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului premier, relatează AFP.
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi













