PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Carnavalul ''El Callao'' (Venezuela)

Carnavalul ''El Callao'', o reprezentare festivă a unei memorii și identități culturale în Republica Bolivariană a Venezuelei, este practicat în mai multe comunități din ianuarie până în martie, potrivit https://ich.unesco.org/. Evenimentele organizate includ parade cu personaje istorice și fantastice pe ritmuri de calipso, dansuri și concerte pe străzi.
Obiceiul s-a păstrat în regiunea Guayana, în sudul Venezuelei. Paradele sunt conduse de ''madamas'' (stâlpii identității din El Callao, reprezentând matroane considerate comunicatoare de valori, care dansează și poartă rochii colorate); ''medio-pintos'' (tineri care distrează publicul murdărind oamenii care nu fac o donație); minerii (căutători de aur) și ''diablos'' (oameni care poartă măști, dansează și poartă un bici pentru a menține ordinea).
''Cei care au venit în El Callao, în urmă cu aproximativ 150 de ani, proveneau din Marea Caraibilor, din locuri unde au existat colonii engleze sau franceze. Au venit ca lucrători minieri calificați. De la cei care au ajuns în El Callao, am moștenit gastronomia, 'madamas', felul cum se îmbrăcau și limba pe care o vorbeau. Și când mă refer la limbă, vorbesc despre Patois'', spune Carlos London, interpret de Calipso, în documentarul promovat de UNESCO.
''Patois este un amestec de engleză, spaniolă și franceză. (...) Au început să vorbească Patois între venezuelenii și francezii care erau aici'', a povestit Adams Delgado Marksman, cleric al Bisericii Anglicane din El Callao.
''Carnavalul a ajuns în El Callao adus de oamenii din Antile, dar în mod specific din insulele Dominica, Grenada, Saint Lucia, Grenadine, Nevis, puțini din Saint Martin și Martinica'', a explicat un reprezentant în domeniul cultural din regiune, Gorge ''Coco'' Griffin. ''De la oamenii din Caraibe am moștenit calipso, alături de alte expresii'', precum ''Diablos'' și ''Medio-Pintos'', ''în principiu ceea ce știm din carnaval'', a mai spus acesta în documentarul amintit.
''M-am născut înconjurată de calipso. Toată lumea era implicată: mama, bunica, străbunica, toată lumea și eu, bineînțeles. Pentru a mă bucura de dansul ei, mama mă ducea și mă punea lângă muzicanți. Am devenit atât de obișnuită cu asta, încât am început să cânt fără să-mi dau seama și în cele din urmă am început să-mi scriu propriile acorduri de calipso. Poți spune că a fost o sămânță plantată de mama în mine.'', a mărturisit Madama Lourdes Basanta. ''Madama'' înseamnă ''doamnă'', de la ''madame''. ''Madamas'' se îmbrăcau cu lucruri pompoase, iar rochiile lor extravagante sunt reprezentative pentru portul tradițional din El Callao.
Calipso este marca vie a celor care trăiesc în această regiune. Calipso se bazează pe ''bumbac'', ''acel sunet din care vine cadența și ritmul'', explică cei care promovează această tradiție. Acest gen muzical se hrănește din sunetul tobelor din El Callao și are ca instrumente specifice: chitara acustică ''cuatroq'' și toba pe care localnicii o numesc ''bumbac'', care poate fi confecționată aproape din orice cilindru din lemn.
''Carnavalul nostru este un carnaval pentru oamenii care participă, nu pentru spectatori. Comunitatea din El Callao iubește carnavalul, pentru ei, calipso este viața'', concluzionează un localnic din regiune în documentarul amintit.
Carnavalul evidențiază istoria și diversitatea regiunii, onorând legăturile sale afro-antileene și alte influențe ale comunității, întărește identitatea culturală, promovează unitatea și încurajează generațiile tinere să-și descopere moștenirea. Transmiterea intergenerațională a practicii are loc în principal în familiile și școlile conduse de purtători de tradiții, unde copiii dobândesc abilități pentru a putea participa la carnaval, cum ar fi să scrie melodii, să interpreteze cântece, să cânte la un instrument, să danseze sau să facă măști, potrivit https://ich.unesco.org/. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: ich.unesco.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Adrian Păduraru
Actorul Adrian Păduraru s-a născut la 17 aprilie 1960, la Iași. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în 1984. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Oana Pellea, Claudiu Istodor. Din clasa doamnei Olga Tudorache, colegii săi au
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Fortificațiile de la Portobelo-San Lorenzo din Caraibe (Panama)
Fortificațiile din Caraibe, de la Portobelo-San Lorenzo, ale statului Panama reprezintă un exemplu de arhitectură militară de apărare specifică perioadei secolelor XVII-XVIII proiectat în zona de coastă de coroana spaniolă, cu rol de apărare pentru protejarea comerțului transatlantic, conform https://whc.unesco.org.
FRAGMENT DE ISTORIE: Înființarea Academiei de Științe Medicale din România (17 aprilie 1935)
Academia de Științe Medicale a fost și rămâne un for de consacrare pentru elita medicinei românești, așa cum a descris-o prof. dr. Irinel Popescu, în 2015, instituția fiind coordonatoarea cercetării medicale în România. Academia de Științe Medicale a fost înființată la 17 aprilie 1935 prin Legea nr. 91, aprobată de Senat și
FRAGMENT DE ISTORIE: 145 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României
Banca Națională a României s-a înființat în 17/29 aprilie 1880, prin publicarea, în 'Monitorul Oficial' nr. 90, a Legii pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, luând astfel naștere Banca Națională a României, o instituție de credit, care deținea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era &i
SĂRBĂTORI: Sfânta și Marea Joi (Denie)
În această zi, la Cina cea de Taină, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creștinești: Taina împărtășaniei. Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paștele vechi iudaic, care-L prefigura pe El, taina jertfei Lui, iar apoi a instituit Paștele cel nou, adică identificarea pâinii și vinului binecuvântate cu Tr
CITATUL ZILEI
'Poporul nostru creștin este foarte iubitor de Dumnezeu, de adevăr, de dreptate, însă fiecare i-a pipăit numai buzunarul. Rar s-a găsit câte unul ici-colo ca să-1 ajute, să-1 călăuzească și să-l îndemne cu adevărat la cele bune, la mântuire.' - Protosinghelul Nicodim Măndiță ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; edi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 aprilie
Ortodoxe Sfânta și Marea Joi (Denie); Sf. Sfințit Mc. Simeon, episcopul Persiei Greco-catolice Sfânta și Marea Joi. Sf. ep. m. Simeon din Persia și cei împreună cu el; Sf. cuv. Acachie al Melitinei; Sf. papă Agapet. Denia celor 12 Evanghelii Romano-catolice
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 aprilie
Este a 107-a zi a anului 2025. Au mai rămas 258 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 28 m și apune la 20 h 03 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 08 h 14 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: Sfințirea Sfântului și Marelui Mir
Anul 2025 a fost proclamat Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. În seria de evenimente care vor avea loc în această perioadă se află și pregătirea și sfințirea Sfântului și Marelui Mir, ce va avea loc în data de 17 aprilie, în S
PERSONALITATEA ZILEI: Henri, Marele Duce al Luxemburgului
Henri, Mare Duce al Luxemburgului, duce de Nassau, prinț de Bourbon-Parma, s-a născut la 16 aprilie 1955, la palatul Batzdorf din Luxemburg și este fiul cel mai mare (din cinci copii) al Marelui Duce Jean (1921-2019) și al Marii Ducese Joséphine-Charlotte de Luxemburg (1927-2005), potrivit https://monarchie.lu/.
FRAGMENT DE ISTORIE: Armata sovietică începe ofensiva asupra Berlinului (16 aprilie 1945)
Bătălia pentru Berlin, denumită 'Operațiunea ofensivă strategică Berlin' de către Uniunea Sovietică, a fost una dintre ultimele și cele mai importante și grele bătălii din Europa, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe 16 aprilie 1945, forțele sovietice au atacat din nord, est și sud, ocupând, în zilele următoare, întregul oraș. Forțe
Cea de-a XXIV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural
În ziua de 16 aprilie 2025, este programată cea de-a XXIV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural. Evenimentul este prezentat de actorul Denis Hanganu, are loc la Sala Radio și începe la ora 19.00, potrivit radioromaniacultural.ro. Cu acest prilej, personalități a că
CITATUL ZILEI
'Fericirea personală a noastră depinde întotdeauna de fericirea generală. Tot așa și mântuirea noastră depinde totdeauna de raportul dintre noi și semenii noștri, de cât de bine le-am făcut, câtă dragoste le-am arătat.' - Episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediția a VI
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 aprilie
Ortodoxe Sfânta și Marea Miercuri (Denie); Sf. Mc. fecioare Agapia, Irina și Hionia Greco-catolice Sf. m. Agapia, Irina și Hionia; Sf. Bernadeta Soubirous Romano-catolice Ss. Bernadeta Soubirous, fc.; Benedict Iosif Labre În
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 aprilie
Este a 106-a zi a anului 2025. Au mai rămas 259 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 30 m și apune la 20 h 02 m. Luna răsare la 24 h 00 m și apune la 07 h 39 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)