FRAGMENT DE ISTORIE: Înființarea Academiei de Științe Medicale din România (17 aprilie 1935)
Academia de Științe Medicale a fost și rămâne un for de consacrare pentru elita medicinei românești, așa cum a descris-o prof. dr. Irinel Popescu, în 2015, instituția fiind coordonatoarea cercetării medicale în România.
Academia de Științe Medicale a fost înființată la 17 aprilie 1935 prin Legea nr. 91, aprobată de Senat și Camera Deputaților, iar apoi promulgată prin Decretul Regal nr. 176/1935. Acest fapt a fost posibil datorită academicianului Daniel Danielopolu, care a fost Secretar Permanent al Academiei până în anul 1948, când a fost desființată de regimul comunist, amintește site-ul instituței - https://www.adsm.ro/. La baza înființării acestui for au stat două obiective majore: contribuirea la progresul cunoștințelor științifice în domeniul medicinei umane în țara noastră; studierea și dezbaterea obiectivelor științifice ale organizării sanitare, asistenței și asigurărilor sociale și avizarea acestora pe baza concluziilor stabilite.
În 1969, prin Decret al Consiliului de Stat nr. 590, a fost reînființată tot în timpul regimului comunist, având atribuții mai puține în comparație cu legea promulgată în 1935.
După 1989, Academia de Științe Medicale (AȘM) a fost reorganizată de academician Ștefan Milcu, în calitate de președinte al acesteia, iar în 2004, prin Legea nr. 264, s-a restabilit situația din anul 1935. În prezent, instituția funcționează pe baza acestei legi și a Statutului aprobat prin H.G. nr. 1665/2004.
În 1998, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului Ministerului Sănătății privind Regulile de Bună Practică în Studiul Clinic al Medicamentului, Academia de Științe Medicale a avut inițiativa formării unei Comisii de Etică, în concordanță cu directivele Uniunii Europene, arată http://bioetica-medicala.ro/. Primul președinte al acestei Comisii de Etică a fost acad. prof. dr. George Litarczek. În 2014, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 34 se înființează Comisia Națională de Bioetică a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale sub directa îndrumare a Președintelui Academiei de Știinte Medicale și a Ministrului Sănătății.
Academia are un număr fix de 190 membri titulari, 41 de membri corespondenți și membri de onoare din țară și străinătate. Academia de Științe Medicale a constituit un for de consacrare și de activitate în domeniul cercetării medicale, neprimind niciodată în rândul membrilor săi personalități politice ale diferitelor timpuri.
De-a lungul existenței sale, AȘM i-a avut ca președinți pe: prof. dr. Constantin Angelescu (1935-1948); acad. Aurel Moga (1969-1977); acad. Constantin Arseni (1984-1989); acad. Ștefan Milcu (1990-1997); acad. Nicolae Cajal (1997-2004); prof. dr. Dan Enăchescu (2004-2006); acad. Laurențiu Mircea Popescu (2006-2011), prof. dr. Irinel Popescu (2011-2019); prof. dr. Mircea Ifrim (2019-2020). După decesul profesorului Mircea Ifrim, la 20 martie 2020, prof. dr. Mircea Beuran, vicepreședinte executiv al instituției, a preluat atribuțiile de președinte al AȘM, iar în noiembrie 2023 a fost ales din nou pentru această funcție.
Cu ocazia celebrării din 2025 a Zilei Mondiale a Sănătății, la 7 aprilie, președintele Academiei de Științe Medicale, prof. dr. Mircea Beuran, a evidențiat, într-un un mesaj publicat pe pagina de facebook a instituției: : ''Este o perioadă de mari frământări, de mari schimbări, dar, pentru noi toți, oamenii sistemului, rațiunea, echilibrul, solidaritatea și acțiunea nu pot fi alterate. Trebuie să facem față noilor provocări. Inteligența artificială, era noilor terapii, noilor tehnologii, digitalizarea ne obligă să ne adaptăm rapid schimbărilor, fără să fie afectată sănătatea pacienților, sănătatea noastră. Noile terapii își croiesc drum, acolo unde medicii reușesc să le impună. Nevoia de servicii medicale de calitate, accesibile și moderne este din ce în ce mai mare și, de aceea, este oportun să dezvoltăm un sistem medical bazat pe prevenție și acces ușor la consultații.''
AȘM are șase filiale în principalele centre universitare din țară: București, Timișoara, Craiova, Cluj, Iași și Târgu Mureș.
Pe lângă Academia de Științe Medicale funcționează Fundația Academiei de Medicină, Editura Academiei de Științe Medicale și este tipărit cu regularitate Buletinul Academiei de Științe Medicale, potrivit https://www.adsm.ro/. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.adsm.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)










