logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ziua Mondială fără Tutun

31 mai 2025 - Ziua Mondială fără Tutun

'Demascarea atracției fumatului: expunerea tacticilor industriei privind produsele din tutun și nicotină'

Un semnal de alarmă privind consumul de produse din tutun și nicotină în rândul tinerilor

Cu prilejul Zilei Mondiale fără Tutun, Societatea Română de Pneumologie trage un nou semnal de alarmă privind impactul devastator al fumatului - în special în rândul copiilor și adolescenților. Tema globală din acest an, 'Demascarea atracției fumatului: expunerea tacticilor industriei privind produsele din tutun și nicotină', aduce în prim-plan strategiile utilizate de industria tutunului și nicotinei, care fac atractive produse dăunătoare sănătății.

În România, cancerul pulmonar este prima cauză de deces prin cancer în rândul bărbaților și ocupă un loc secund în rândul femeilor. Fumatul rămâne factorul determinant: peste 80% dintre persoanele care mor de cancer pulmonar au fumat de-a lungul vieții. Datele arată că 30,6% dintre bărbații și 7,5% dintre femeile din România sunt fumători, iar în total, numărul persoanelor care fumează depășește 5 milioane.

Mai grav este că tot mai mulți tineri devin ținta campaniilor agresive ale industriei tutunului și nicotinei. Un studiu arată că peste 50% dintre liceeni au consumat produse alternative (țigări electronice, dispozitive de vapat sau tutun încălzit) în ultima lună. Cele mai recente date arată că peste 50.000 de minori români, cu vârste între 13 și 15 ani, sunt deja fumători activi.

'Produsele din tutun și nicotină - promovate adesea sub forma unor gadgeturi inofensive - ascund riscuri grave asupra sănătății copiilor. Cu cât încep mai devreme, cu atât dependența este mai profundă, iar efectele asupra sănătății sunt ireversibile. Prevenirea începerii fumatului, dar și a debutului cu noile alternative pentru țigara tratițională, trebuie să devină o prioritate de sănătate publică.', a declarat prof. univ. dr. Florin Mihălțan, președinte al Societății Române de Pneumologie.

Fumatul la copii și adolescenți are efecte majore, precum :
- Încetinirea dezvoltării plămânilor - cu risc de boli respiratorii cronice
- Afectarea creierului- scăderea capacității de concentrare, a memoriei și a controlului emoțional
- Risc cardiovascular-creșterea tensiunii arteriale și modificări care pot duce la AVC sau infarct
- Tulburări hormonale, probleme dermatologice, degradarea sănătății orale.

'Presiunea anturajului, curiozitatea, lipsa educației și expunerea la modele negative din familie sau societate joacă un rol esențial în decizia adolescenților de a fuma. În plus, prezentarea acestor produse ca fiind 'moderne', 'cool' sau 'mai sigure' contribuie la o percepție eronată și periculoasă.', a declarat conf. univ. dr. Monica Marc, medic primar pneumonolog.

Societatea Română de Pneumologie subliniază nevoia urgentă de stabilire a unei noi strategii naționale coerente și continuă ca derulare, pentru atingerea obiectivului de a realiza o 'Generație Fără Fumat'. Pentru a contracara politicile industriei tutunului, în dorința de a avea o populație sănătoasă, se impun o serie de obiective importante, precum:
- Programe de educație pentru sănătate în școli
- Reglementarea strictă a marketingului produselor cu nicotină
- Reglementarea aspectelor care țin de taxarea tuturor produselor: tutun și alternativele acestuia
- Sprijinirea părinților și cadrelor didactice în prevenirea debutului fumatului la minori.

'Este responsabilitatea noastră să demascăm strategiile industriei tutunului și să protejăm tinerii. Educația, informarea corectă și intervențiile la timp pot salva vieți și pot preveni debutul consumului de nicotină în rândul adolescenților.', a declarat Cornel Radu-Loghin, secretar general al European Network for Smoking and Tobacco Prevention.

Afisari: 227

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].