Comunicat de presă - Primăria Municipiului București
Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare, demarează marți, 22 aprilie 2025, aplicarea primului tratament pentru combaterea țânțarilor, din cele 14 prevăzute anul acesta în Programul Unitar de Acțiune aprobat de Consiliul General al Municipiului București.
Acțiunile de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor se vor desfășura zilnic, în intervalul orar 22.00 - 5.00, pe întreg teritoriul Municipiului București, în funcție de condițiile meteorologice, iar în zilele de joi vor fi aplicate aceste tratamente în toate parcurile din oraș.
Se va interveni cu utilaje de mare capacitate (ULV), dar și cu autoutilitare dotate cu termonebulizatoare, pentru zonele cu acces îngrădit și cu vegetație deasă.
Tratamentele se vor aplica în spațiile deschise de pe domeniul public și privat al Municipiului București, precum spațiile verzi de pe aliniamentele stradale, spații deschise din domeniul public și privat al PMB - parcuri, spații verzi aferente blocurilor, locuri de agrement, terenuri de sport, cimitire, terenuri ale instituțiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, terenuri aferente imobilelor cu spații destinate locuințelor colective - asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe, piețe și târguri agroalimentare, alte spații din interiorul spațiilor deschise din domeniul public și privat al Municipiului București.
Produsul biocid folosit pentru combaterea țânțarilor adulți este SOLFAC TRIO EC 140, este avizat de Ministerul Sănătății și, în concentrația utilizată, nu pune în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor. În caz de contact direct poate provoca iritații ale căilor respiratorii, motiv pentru care tratamentele se desfășoară pe durata nopții.
Compania Municipală Eco Igienizare a pus la dispoziție numărul de Dispecerat non-stop - 0752.041.898 - și mail [email protected] unde cetățenii pot face sesizări și reclamații în legătură cu apariția oricăror focare de infestare în Capitală.
Reprezentanții mass-media interesați de oportunități de imagine / declarații sunt așteptați marți, 22 aprilie, la ora 21.30, în fața parcului Carol, intrarea dinspre Bd. Mărășești.
Direcția de Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].