Loteria Română: Report de peste 5,41 milioane de euro la Loto 6/49
Reportul la Loto 6/49 la categoria I a ajuns la peste 5,41 milioane de euro, reportul cumulat la Noroc este de peste 1,96 milioane de euro, iar reportul la Joker la categoria I este de peste 2,24 milioane de euro, informează Loteria Română într-un comunicat remis AGERPRES. Duminică, 8 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, No
UPDATE Circulaţia trenurilor de metrou, reluată în condiţii normale
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, informează duminică Metrorex. Potrivit unui anunţ al companiei, circulaţia trenurilor a fost reorganizată, duminică dimineaţa, după ce, în staţia Crângaşi, pe linia 1 a avut loc o posibilă tentativă de suicid, la ora 07:48. Astfel, trenurile de
INS: Aproape două treimi dintre gospodării erau conectate, anul trecut, la un sistem individual de încălzire
Aproape două treimi dintre gospodăriile din România erau conectate, anul trecut, la un sistem individual de încălzire, mai mult de una din cinci gospodării la un sistem de încălzire centralizat şi mai mult de una din zece gospodării la o reţea de termoficare, conform unei analize privind condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, în
Capitalul social al Metrorex, majorat cu aproape 64 milioane de lei, pentru plata despăgubirilor câştigate în instanţă de constructorul M5 (proiect)
Capitalul social al Metrorex va fi majorat cu suma de 63,7 milioane de lei pentru plata despăgubirilor câştigate în instanţă de constructorul italian Webuild Spa, care a construit Magistrala 5 de metrou, prevede proiectul de Hotărâre a Guvernului privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bu
INS: Ponderea gospodăriilor dotate cu baie/duş a fost, anul trecut, de 84,6%
Ponderea gospodăriilor dotate cu baie/duş a fost, anul trecut, de 84,6%, iar a celor dotate cu grup sanitar de 83,3%, conform unei analize privind condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, în 2023, realizate de Institutul Naţional de Statistică. "Pe medii de rezidenţă, diferenţierile sunt foarte pronunţate la ambele tipuri de utilităţi,
CONAF: 2030 ar trebui să fie puntea noastră asumată între o naţiune emergentă şi una predictibilă şi consolidată
Sustenabilitatea este un deziderat pentru viitorul următoarelor generaţii, iar 2030 este o punte fundamentală către ce vrea România să fie în 2050, este de părere preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES,
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, cu un rulaj de 77,09 milioane de lei (15,5 milioane de euro), din care 64,71 milioane de lei (13,01 milioane de euro) au reprezentat tranzacţiile cu acţiuni. Cele mai lichide titluri au fost cele ale OMV
Preţul mediu la locuinţele noi a urcat la 1.709 euro pe metrul pătrat util, în Capitală, în primul semestru
Preţul mediu la locuinţele noi din Bucureşti a crescut la 1.709 euro pe metrul pătrat util, în primul semestru din acest an, în urcare cu 29% faţă de primul semestru din 2019, când era de 1.329 de euro, a afirmat, vineri, directorul comercial al Imobiliare.ro, Răzvan Io
Bogdan Ivan: Programul DigiLocal, buget de 200 milioane lei şi 1.000 de beneficiari
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat vineri, la Bistriţa, că programul DigiLocal, ce va fi lansat în 19 septembrie, beneficiază de o finanţare de 200 milioane de lei de la bugetul de stat şi vizează aproximativ 1.000 de beneficiari - primării şi consilii judeţene. Potrivit lui Ivan, acest program, prin
Florin Dragu (BNR): Preţurile locuinţelor au continuat să crească în România; avans de 5,5% în primul trimestru al anului
Preţurile locuinţelor în România au crescut cu 5,5% în primul trimestru al anului, peste media Uniunii Europene şi a zonei euro, înregistrând însă o evoluţie mai puţin pronunţată comparativ cu economiile similare din regiune, a declarat, vineri, Florin Dragu, şef serviciu Direcţia Stabilitate Financiar
Bogdan Ivan: 90% din solicitările de pe portalul Registrului Comerţului au fost procesate automat de roboţi
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat vineri, la Bistriţa, că 90% din solicitările făcute pe noul portal al Registrului Comerţului au fost procesate automat de către roboţi, fără intervenţie umană, iar diferenţa este acoperită de funcţionari într-un ritm de aproximativ 2.000 de cereri pe zi. Potrivit lu
STB: Vor circula mai multe autobuze, troleibuze şi tramvaie în Capitală, după începerea anului şcolar
Societatea de Transport Bucureşti (STB) va suplimenta numărul vehiculelor care vor circula în Capitală, odată cu începerea anului şcolar, de la 1.250 în prezent, la 1.389 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, a anunţat, vineri, STB. "Suplimentăm parcul de autobuze, troleibuze şi tramvaie care
Românii pot investi în titluri de stat Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de până la 7% pe an, începând de luni
Românii pot investi, începând de luni, în noi titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale neimpozabile de 5,8%, 6,6% şi, respectiv, 7%, a anunţat Ministerul Finanţelor (MF). De la începutul acestui an, în cele 9 emisiuni, peste 242.000 de perso
Oprea: Vor fi îndepărtate barierele în calea comerţului pentru companiile româneşti care exportă produse agroalimentare în Israel
Firmele româneşti vor putea exporta produse agroalimentare în Israel, după ce vor fi îndepărtate barierele în calea comerţului, reprezentate de conformarea la standardele israeliene, a anunţat, vineri, ministrul Antreprenoriatului, Economiei şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, pe propria pagină de socializare.
Burduja, despre pregătirile pentru iarnă: Depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporţie de 96,53%
Depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporţie de 96,53%, conform datelor de la 4 septembrie, cantitatea de gaze stocată fiind cu 177,7 milioane de metri cubi mai mare faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă că "suntem bine pregătiţi pentru perioada rece", a anunţat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja. "

