Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la o stare conflictuală între două persoane, pe strada B.P. Hașdeu din municipiul Constanța.
Echipajul sosit la fața locului a identificat doi bărbați, de 72 respectiv 35 de ani, tată și fiu.
La vederea forțelor de ordine, bărbatul, de 35 de ani, a manifestat un comportament agresiv, lovind un polițist și adresând injurii.
Pentru restabilirea ordinii publice, persoana în cauză a fost imobilizată de polițiști și condusă la sediul unității în vederea luării măsurilor legale.
În ceea ce privește conflictul familial, bărbatul de 72 de ani a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului, astfel că polițiștii i-au adus la cunoștință drepturile prevăzute de legislația incidentă privind emiterea unui ordin de protecție, fiindu-i înmânată cerere pentru adresarea către instanța de judecată.
În cauză a fost sesizată unitatea de parchet competentă în vederea cercetării infracțiunii de ultraj, investigațiile fiind continuate pentru stabilirea întregii stări de fapt și luarea măsurilor procesuale care se impun.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.