Ministrul Agriculturii a anunţat că despăgubirile pentru culturile calamitate de secetă vor fi acordate în octombrie
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Slatina, că despăgubirile pentru calamităţile provocate de secetă le vor fi plătite fermierilor în luna octombrie, astfel încât aceştia să aibă resurse pentru campania de toamnă. Florin Barbu a menţionat că au fost afectate de secetă culturi
Jumătate dintre românii care aleg litoralul românesc alocă un buget între 1.000 şi 3.000 de lei (platformă)
Aproximativ 54% dintre turiştii români care aleg litoralul românesc susţin că şi-au alocat un buget între 1.000 şi 3.000 de lei pentru concediul din această vară, reiese dintr-o analiză realizată de platformă de rezervări hoteliere online. Potrivit Travelminit.ro, 70% dintre respondenţi au r
Pro Agro solicită anularea ordinului privind suspendarea activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină
Federaţia Naţională Pro Agro solicită anularea Ordinului ministrului Agriculturii din 26 iulie 2024 privind suspendarea activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină de către Grupul de Combatere Prahova, se menţionează într-un comunicat transmis de federaţie. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat săptămâna trecută, în timpul un
DNSC a oferit sprijin Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' în vederea recuperării contului de Facebook
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a oferit sprijin Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", pentru demararea procedurilor necesare de raportare către compania Meta, în vederea recuperării contului de Facebook, care a fost compromis, informează DNSC printr-un comunicat, subliniind că nu are atribuţii de reglementare/control as
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut cu 777, în iunie 2024 (Ministerul Finanţelor)
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în iunie 2024, de 1.293.534, cu 777 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,07%), aproape 64% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES. Din
Alpha Bank România a realizat un profit net de 23 de milioane de euro în primul semestru
Alpha Bank România a realizat un profit net de 23 de milioane de euro în primul semestru, iar activele totale au crescut cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent depăşind 4,6 miliarde euro, conform unui comunicat al băncii. Creditele nete acordate clientelei au înregistrat o creştere anuală de 9%, atingând valoarea de 3,3
AFIR a plătit fermierilor şi comunităţilor locale peste 48,5 milioane de euro, în luna iulie
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a plătit, în perioada 1-30 iulie 2024, beneficiarilor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) peste 48,5 milioane de euro, se arată într-un comunicat al AFIR remis vineri AGERPRES. Din această sumă, 41,47 milioane de euro reprezintă contribuţia Comisiei Europene, iar restul de
Companiile Reţele Electrice organizează, prin SEAP, licitaţie pentru achiziţia de contoare inteligente pentru branşamente trifazate
Companiile Reţele Electrice organizează, prin intermediul platformei publice SEAP, o licitaţie pentru achiziţia de contoare inteligente pentru branşamente trifazate, cu o valoare maximă de 4,625 milioane euro, în vederea continuării digitalizării reţelelor de distribuţie, creşterii rezilienţei şi flexibilităţii operaţionale şi a calităţii serviciilor oferite clienţilor
Wizz Air va lansa, din octombrie, curse către Malmo şi Salerno
Compania aeriană Wizz Air va lansa, din octombrie 2024, noi rute din Bucureşti, respectiv Iaşi, către Malmo (Suedia) şi din Bucureşti către Salerno (Italia), conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES. Astfel, începând cu 29 octombrie 2024, Wizz Air va opera zboruri din Bucureşti şi Iaşi către Malmo de două ori pe săptămâ
Oprea: MEAT lucrează la propuneri legislative pentru combaterea închirierii pe platforme on-line a structurilor neclasificate din turism
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului are în lucru propuneri legislative pentru combaterea închirierii pe platforme on-line a structurilor neclasificate din turism, a anunţat, vineri, ministrul de resort, Ştefan Radu Oprea. "M-am întâlnit cu partenerii din Consiliul Consultativ al Turismului pentru
Boloş: ANAF a depăşit în iulie un prag istoric de venituri de 50 miliarde lei
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depăşit în iulie un prag istoric de venituri de 50 miliarde lei, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. "După ce anunţam recent că ANAF şi-a îndeplinit obligaţiile cu succes după primele 6 luni ale anului, în luna iulie a depăşit un prag istoric de venituri de 5
TAROM lansează o ofertă specială pentru călătorii dus-întors către Praga şi Sofia, cu tarife de la 199 euro
Compania TAROM lansează o ofertă specială pentru călătorii dus-întors către Praga şi Sofia, cu preţuri începând de la 199 euro, informează, vineri, operatorul aerian naţional. Oferta vizează biletele de avion pentru cele două capitale europene achiziţionate în perioada 2-4 august 2024, cu perioada de călătorie 1 noiembr
Iuliu Stocklosa (CCIB): Relaţiile economice româno-canadiene, sub potenţialul real
Nivelul schimburilor comerciale româno-canadiene, cât şi al investiţiilor reciproce se află sub potenţialul real al celor două economii, susţine preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa. Acesta s-a întâlnit joi, la Palatul CCIB din Bucureşti, cu Gabriel Rotaru, consul
BNR lansează în circuitul numismatic o monedă cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Matei Cantacuzino
Banca Naţională a României (BNR) va lansa luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Matei Cantacuzino. Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei prezintă Palatul Mogoşoaia, la a cărui restaurare a participat George Matei Cantacuzino, inscripţia "ROMANIA"
Preţurile producţiei industriale au crescut cu 1,3% în luna iunie
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,3% în luna iunie a acestui an faţă de luna precedentă, cele mai importante majorări fiind înregistrate în industria energetică, unde preţurile au consemnat un avans de 3,77%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.

