Burduja: Nu sunt probleme în sistemul energetic național; nu există un risc de blackout
Nu sunt probleme în sistemul energetic național, nu anticipăm probleme în sistemul energetic național în zilele următoare, cu atât mai puțin în ziua alegerilor și nu există un risc de blackout în România, a precizat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.
'Nu sunt probleme în sistemul energetic național. Avem la ora aceasta un consum de aproape 5.000 MW, la o producție de 5.350 MW. Exportăm în jur de 400 MW', a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, mixul de producție este echilibrat, fiind unul dintre atuurile României.
'Avem câte 1.350 MW în hidro și în nuclear, iar la ora aceasta contăm și pe vânt, cu peste 1.100 MW. În parcurile solare avem o producție de aproape 800 MW, fără prosumatori, cu potențial de creștere pe parcursul zilei. Din termocentralele pe cărbune și gaz, care funcționează la o putere redusă (pe baze comerciale, ținând cont de prețurile din piață), mai 'strângem' încă 650 MW. În fine, producția din biomasă e constantă la circa 40 MW și, deja o componentă vizibilă, de mare folos, stocarea livrează la această oră încă aproape 40 MW', a scris Burduja.
Acesta a repetat că nu vor fi probleme în sistemul energetic național în zilele următoare, cu atât mai puțin în ziua alegerilor.
'În ciuda dezinformărilor propagate, nu există, pe baza datelor furnizate de Dispecerul Energetic Național, un risc de blackout în România. Lucrările de mentenanță și modernizare a rețelei sunt punctuale, programate și uzuale. Ținem lumina aprinsă pentru România și pentru toți românii. Încă o dată le mulțumesc tuturor colegilor mei, care sunt la datorie în sectorul energetic romanesc, indiferent de zile libere sau sărbători naționale', a încheiat Burduja postarea. AGERPRES/(AS - editor: Cristian Anghelache, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Report la Joker de aproape un milion de euro, la extragerile loto de duminică
Noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au loc, duminică după amiaza, după ce joi, 27 august, Loteria Română a acordat 18.111 câștiguri în valoare totală de peste 1,42 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Loteriei Române, la Loto 6/49, la categoria I, se înregist
Spectacol aerian pe cerul Capitalei; F-16, IAR-330 Puma, Spartan și Hercules evoluează sâmbătă în deschiderea BIAS 2026 (FOTO/VIDEO)
Aeroclubul României și Forțele Aeriene Române vor deschide, sâmbătă, Bucharest International Air Show - BIAS 2026, un spectacol aerian ce va reuni, pe aeroportul Băneasa, peste 200 de participanți militari și civili din România și din străinătate. BIAS 2026 este programat să înceapă la ora 9:00 și se va înch
Bolojan: CET Palas din Constanța și CET Hidrocarburi din Arad - racordate la Sistemul Energetic Național
CET Palas din Constanța și CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, de vineri, la Sistemul Energetic Național, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan. ''Transelectrica și Rețele Electrice România au emis astăzi acceptul și notificarea de punere sub tensiune pentru două proiecte importante finanțate prin PNRR: CET Palas din C
Ministerul Energiei a efectuat plăți din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăți către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în valoare de 233,07 milioane de euro, informează vineri instituția. În comparație, plățile efectuate până la finalul anului trecut s-au ridicat la 212,57 milioane de euro, iar tot
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăți capacitățile de securitate și de apărare
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democrației noastre occidentale, reprezintă o amenințare constantă la adresa păcii și stabilității în Europa și ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăți fundamental capacitățile de securitate și de apărare, a
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Ministerul Finanțelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere. Potrivit unui comunicat al MF, rem
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea a 135,6 milioane de lei pentru asigurarea continuității serviciilor ROMATSA
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea sumei de 135,622 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, astfel încât activitatea ROMATSA și serviciile de navigație aeriană să poată continua în condiții de siguranță. Potrivit unui comunicat
Consumatorii care folosesc AI și social media la cumpărături cheltuiesc cu aproape 50% mai mult (analiză)
Consumatorii care folosesc inteligența artificială, motoarele de căutare și rețelele sociale pentru a-și pregăti cumpărăturile ajung să cheltuiască cu aproape 50% mai mult decât cei care utilizează doar motoare de căutare, relevă o analiză a XTB România, dată vineri publicității. 'În goana după optimizarea resurselor, sugestiile din mediu
Avrămescu (ASF), despre Piața de Creștere: Este o decizie importantă;ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori București - Sistem Multilateral de Tranzacționare și înregistrarea Pieței de creștere pentru IMM-uri în Registrul ASF reprezintă o decizie importantă dar nu pentru că mai adăugă un segment într-o structură bursieră, ci pentru că deschide o nouă cale pentru companiile românești care vor să crească, susține Gabri
MADR: Peste 802 milioane de lei pentru Programul pentru școli în anul școlar 2026-2027
Guvernul a aprobat, vineri, un buget de 802,45 milioane de lei pentru implementarea Programului pentru școli al României în anul școlar 2026-2027, de care vor beneficia peste 1,86 milioane de elevi și preșcolari. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), actul normativ asigură continuitatea participării Rom&
Caravana Organizației Femeilor Antreprenor se oprește, în septembrie, în șapte orașe din țară
Organizația Femeilor Antreprenor (OFA), în parteneriat cu Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și ING Bank România, organizează, în luna septembrie, ediția a V-a a Caravanei OFA, ce va cuprinde o serie de conferințe regionale dedicate mediului antreprenorial, sub tema 'Leadership antreprenorial și inovare pe
ANAF lansează aplicații care îi ajută pe contribuabili să verifice datele raportate prin declarația D406 SAF-T
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite, create pentru a face mai simplă verificarea datelor raportate prin declarația D406 SAF-T, conform unui comunicat de presă al instituției. Prin aceste instrumente, contribuabilii pot compara mai ușor informațiile din SAF-T cu cele din decontul de
ANPC: Amenzi de peste 3,5 milioane de lei pentru firme din sectorul alimentar, nealimentar și stații de carburanți
O serie de agenți economici din sectorul alimentar și nealimentar, alimentație publică, dar și stații de carburanți au fost amendați cu peste 3,5 milioane de lei, în această săptămână, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, în urma co
ANSVSA: Peste 355.000 de oi și capre din județul Tulcea vor fi monitorizate, după confirmarea a patru focare de variolă
Peste 100 de medici veterinari au fost mobilizați în județul Tulcea pentru monitorizarea a peste 355.000 de oi și capre, după confirmarea a patru focare de variolă ovină și caprină în localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile și Ostrov, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). '
Darău, despre Petrotel Lukoil: Insolvența - o răscruce care poate să ducă la soluții sau scenarii negative
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, afirmă că insolvența Petrotel Lukoil este 'o răscruce' care, în timp, poate să ducă la foarte multe soluții, dar admite că ea poate conduce și către scenarii negative. 'Și eu cred că, în anumite situații, insolvența poate fi









