Vânzarea ocazională a bunurilor personale este, în principiu, neimpozabilă, însă comercializarea acestora cu regularitate și continuitate, în scopul obținerii de venituri, poate genera obligații privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, potrivit unei analize realizate de consultanții EY România.

'Din perspectivă fiscală, contează dacă vorbim despre vânzarea unor bunuri din patrimoniul personal sau despre o activitate cu caracter economic. Codul fiscal prevede neimpozitarea anumitor venituri obținute din vânzarea bunurilor din patrimoniul personal, fără a detalia însă condițiile în care această regulă se aplică. De exemplu, vânzarea ocazională a hainelor, mobilierului sau a altor obiecte personale pe care nu le mai utilizăm este diferită de realizarea unor tranzacții cu regularitate și continuitate, pentru obținerea de venituri. Atunci când activitatea are aceste din urmă caracteristici, veniturile pot intra în sfera celor obținute din activități independente, cu implicații atât din perspectiva impozitului pe venit, cât și a contribuțiilor sociale. Totodată, lipsa continuității nu înseamnă neapărat că veniturile obținute sunt neimpozabile. În anumite cazuri, acestea pot fi încadrate fiscal și în categoria veniturilor din alte surse', se arată în analiza semnată de Claudia Sofianu, partener, și Cătălina Butan, senior manager, în cadrul EY România.

Potrivit sursei citate, încadrarea fiscală a veniturilor din vânzarea bunurilor second-hand depinde de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.

'În practică, această distincție nu este întotdeauna evidentă. Legislația privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice nu conține reguli specifice pentru veniturile obținute din vânzarea bunurilor second-hand, astfel că faptul că un bun este second-hand sau că este vândut pe o platformă digitală nu stabilește, singur, tratamentul fiscal. Contează circumstanțele concrete ale fiecărui caz', se precizează în analiză.

Autoarele studiului explică și rolul regulilor europene privind raportarea tranzacțiilor realizate prin platformele digitale.

'Dincolo de tratamentul fiscal, contează și ce informații despre aceste tranzacții ajung la autorități. Regulile europene privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, cunoscute sub denumirea DAC7, stabilesc anumite obligații de raportare pentru operatorii platformelor digitale. DAC7 nu introduce, în sine, noi impozite, taxe sau contribuții obligatorii, ci permite autorităților fiscale să primească informații privind anumite tranzacții realizate pe aceste platforme. Faptul că o tranzacție este raportată nu stabilește însă tratamentul fiscal al veniturilor obținute de o persoană fizică', se menționează în analiză.

În ceea ce privește vânzarea bunurilor, excluderea de la raportarea DAC7 este condiționată de numărul tranzacțiilor și de valoarea acestora.

'Pentru vânzarea de bunuri, excluderea de la raportarea DAC7 presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: mai puțin de 30 de tranzacții și o contraprestație totală de cel mult 2.000 de euro, într-un an calendaristic, prin platforma respectivă. Așadar, 30 sau mai multe tranzacții ori depășirea sumei de 2.000 de euro înlătură această excludere. Aceste praguri privesc raportarea, nu neimpozitarea veniturilor', subliniază consultantele EY România.

Potrivit sursei citate, informațiile raportate pot fi utilizate de autoritățile fiscale pentru identificarea tranzacțiilor care necesită verificări suplimentare.

Datele ANAF privind verificările asupra veniturilor persoanelor fizice arată că, în primul semestru al anului 2026, autoritățile fiscale au analizat elementele patrimoniale pentru 1.214 persoane fizice cu risc de neconformare, fiind identificate 104 cazuri care necesitau investigații suplimentare.

'În aceeași perioadă, au fost finalizate 180 de verificări ale situației fiscale personale și 475 de verificări documentare, în urma cărora au fost constatate suplimentar aproximativ 255 de milioane de lei. Aceste date nu privesc în mod specific vânzarea bunurilor din patrimoniul personal, dar oferă o imagine mai largă asupra activității autorităților fiscale în zona persoanelor fizice', se mai arată în document.

Autoarele analizei prezintă și modul în care sunt tratate fiscal vânzările bunurilor personale în alte state europene.

'Aceeași dilemă apare și în alte state europene, dar răspunsurile fiscale nu sunt identice. În Franța, vânzarea bunurilor personale pe care proprietarul nu mai dorește să le păstreze este, în principiu, neimpozabilă, cu excepții pentru anumite categorii de bunuri și tranzacții de valoare. Germania exclude bunurile de uz cotidian din regimul anumitor vânzări private; pentru alte bunuri, o vânzare în interval de cel mult un an de la achiziție poate avea consecințe fiscale', precizează sursa citată.

În Țările de Jos, administrația fiscală distinge între vânzările din sfera privată, de regulă neimpozabile, și achizițiile pentru revânzare cu profit, care pot genera venituri impozabile. Raportarea urmează un cadru european comun, impozitarea trebuie analizată potrivit regulilor naționale.

În acest context, persoanelor care vând bunuri personale li se recomandă să verifice obligațiile fiscale aplicabile și să păstreze informațiile referitoare la tranzacții.

'Cei care vând astfel de bunuri este util să verifice ce obligații fiscale li se aplică și să păstreze documentele și informațiile relevante privind bunurile vândute, tranzacțiile efectuate și prețurile de vânzare. Aceste informații pot fi utile dacă autoritățile fiscale solicită clarificări. Întrebarea nu este doar unde vindem, ci și ce vindem și cum desfășurăm activitatea', concluzionează autoarele analizei.

EY România furnizează servicii de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții și consultanță, fiind prezentă pe piața locală din 1992. Compania are peste 1.000 de angajați în România și Republica Moldova și birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)