ANCOM: Condițiile de întocmire și auditare a situațiilor financiare separate de către Poșta Română, în consultare publică
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) lansează, în consultare publică, proiectul de decizie privind condițiile de întocmire și auditare a situațiilor financiare separate de către Compania Națională Poșta Română (CNPR), a anunțat vineri instituția.
'ANCOM a lansat în consultare publică un proiect de decizie care stabilește în sarcina CNPR, ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale, cerințele privind conținutul metodologiei de dezvoltare a sistemului de evidență contabilă separată. Proiectul detaliază, totodată, obligațiile privind dezvoltarea sistemului de evidență internă a costurilor și elaborarea situațiilor financiare separate, precum și condițiile de auditare de către un auditor independent impuse CNPR', se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, această reglementare vine ca urmare a desemnării CNPR ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale pentru o perioadă de 5 ani, respectiv 1 ianuarie 2025 - 31 decembrie 2029.
Potrivit deciziei de desemnare, CNPR are obligația să implementeze și să dezvolte un sistem de evidență internă a costurilor, suficient de detaliat pentru a identifica costul furnizării individuale a serviciilor poștale incluse în sfera serviciului universal, și să realizeze evidențierea distinctă a activităților din sfera serviciului universal de cele neincluse în sfera serviciului universal.
În ceea ce privește metodologia de dezvoltare a sistemului de evidență contabilă separată, aceasta descrie metodele, principiile, ipotezele și sursele de date folosite pentru elaborarea situațiilor financiare separate.
'În cuprinsul metodologiei vor fi prezentate serviciile incluse în fiecare dintre cele trei segmente de afaceri, respectiv servicii din sfera serviciului universal, alte servicii poștale, alte servicii non-poștale. Vor fi, de asemenea, descrise principiile și politicile contabile generale, precum și principiile de evidențiere în contul de profit și pierdere a veniturilor și cheltuielilor, dar și a activelor, respectiv datoriilor în bilanț', se menționează în comunicat.
Totodată, având în vedere prevederile privind costul net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal cuprinse în Decizia ANCOM nr. 810/2024, metodologia va trebui să cuprindă inclusiv descrierea detaliată a metodelor de alocare a costurilor și veniturilor pe centre de cost, precizează sursa citată.
Pe baza metodologiei, CNPR va întocmi anual situațiile financiare separate care vor cuprinde: situația capitalului mediu angajat pe segmente de afaceri, veniturile și cheltuielile individuale și profitul înregistrat de serviciile poștale incluse în sfera serviciului universal, contul de profit și pierdere pe segmente de afaceri, respectiv pe centre de cost, precum și reconcilierea acestor situații financiare cu situațiile anuale statutare.
'Valoarea costului mediu ponderat al capitalului aferentă serviciilor din sfera serviciului universal va fi stabilită de ANCOM pe baza unui model CAPM (Capital Asset Pricing Model). Situațiile financiare separate vor fi auditate de un auditor independent, iar raportul de audit va fi transmis ANCOM împreună cu situațiile financiare separate', se mai precizează în document.
Conform sursei citate, persoanele interesate sunt invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 5 mai 2025, pe adresa sediului central al ANCOM, prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității.
Serviciile poștale incluse în sfera serviciului universal sunt, printre altele, colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv) având ca obiect trimiteri de corespondență, cu excepția trimiterilor de corespondență în număr mare, imprimate, cu excepția imprimatelor în număr mare, și pachete mici, astfel cum acestea sunt prevăzute în Convenția Poștală Universală și Regulamentul poștei de scrisori, cu excepția pachetelor mici în număr mare.
Printre alte servicii menționate sunt: colectarea, sortarea, transportul și livrarea coletelor poștale interne și internaționale, în greutate de până la 10 kg (inclusiv), cu excepția coletelor în număr mare, distribuirea coletelor poștale cu limite de greutate între 10 kg și 20 kg (inclusiv) expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia.
Pe listă se mai află: serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv), serviciul de trimitere cu valoare declarată având ca obiect trimiteri poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv), colete poștale interne și internaționale în greutate de până la 10 kg (inclusiv) cu excepția coletelor în număr mare, colete poștale cu limite de greutate între 10 și 20 kg (inclusiv) expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia;
Totodată, ANCOM menționează colectarea, sortarea, transportul și livrarea cecogramelor interne și internaționale; serviciul de distribuire a taloanelor de plată a drepturilor de protecție socială și a documentelor de informare întocmite de Casa Națională de Pensii Publice la domiciliul beneficiarilor, în situația în care aceștia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, indiferent de numărul de trimiteri poștale care fac obiectul acestui serviciu. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














