ANPC: Amenzi de de 168.000 lei și oprirea temporară a activității la 14 operatori economici din Timișoara
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 168.000 de lei și au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 14 operatori economici din Timișoara, a anunțat sâmbătă seara președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone.
'În data de 28 martie 2025, comisarii CJPC Timiș au efectuat un număr de 24 acțiuni de control la operatorii economici prestatori de servicii de alimentație publică (restaurante, fast-food, brutării, patiserii, etc,) ce își desfășoară activitatea pe raza Municipiului Timișoara', a scris pe Facebook șeful ANPC.
În urma acestor controale au fost aplicate un număr de 34 sancțiuni contravenționale, 9 avertismente și 25 amenzi în suma de 168.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura de oprire definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman pentru produse alimentare în cuantum de peste 15.500 lei.
'Au fost dispuse 14 măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, precum și propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte. Operatorii economici verificați își pot relua activitatea numai după remedierea tuturor deficiențelor constatate și consemnate în documentele de control.', a precizat președintele ANPC.
Printre neregulile constatate s-au numărat, printre altele, produse ținute la temperaturi necorespunzătoare, utilaje neigenizate, mizerie, mucegai, ustensile cu rugină, etichetele nu respectau cerințele de informare. AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jianu: Societatea trece de la meteo-dependență la politico-dependență; în Marea Britanie se vorbește despre vreme, în România despre politică
Societatea noastră trece de la meteo-dependență la politico-dependență, iar dacă în Marea Britanie se vorbește despre vreme, în România toată lumea vorbește despre politică, a declarat, miercuri, președintele IMM România, Florin Jianu, la un eveniment de specialitate. 'Ar trebui să transferăm mai multă încrede
Nazare: România nu merită să piardă miliarde de euro din finanțări și fonduri; românii au nevoie ca de aer de acești bani
România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar Finanțelor, Alexand
România se află într-un moment decisiv al transformării digitale; AI devine rapid un instrument strategic (analiză)
Inteligența Artificială (AI) poate deveni unul dintre cele mai puternice motoare de creștere pentru România, iar acest instrument devine strategic pentru economie, administrație, educație și servicii publice, sunt de părere specialiștii ICDL Romania, într-o analiză publicată miercuri. 'România se află într-un moment
Softronic Craiova a modernizat 19 locomotive electrice, contractate de CFR Călători prin PNRR
Softronic Craiova a finalizat modernizarea celor 19 locomotive electrice contractate de CFR Călători prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se arată într-un comunicat de presă al operatorului feroviar național, transmis miercuri AGERPRES. 'Astăzi, 24 iunie 2026, CFR Călători anunță livrarea și intrarea în circulație a ultimei l
Consiliul Concurenței: Doar o treime din laptele crud produs în România ajunge în procesare industrială
România produce 4,4 milioane de tone de lapte crud pe an, însă doar o treime ajunge în procesare industrială, ceea ce plasează țara noastră pe locul 17 în Uniunea Europeană (UE) la colectare, relevă un studiu de specialitate, realizat de Consiliul Concurenței. În ceea ce privește producția anuală de lapte crud, România se cl
Evoluția veniturilor e diferită la votanții partidelor; la USR cresc, la PNL sunt staționare, la PSD scad (sondaj)
Evoluția veniturilor în ultimul an este diferită la votanții partidelor, acestea fiind în creștere la simpatizanții USR, la același nivel la cei ai PNL și mai reduse la votanții PSD, relevă o cercetare sociologică realizată de INSCOP Research la solicitarea Newmoney.ro, în parteneriat cu Informat.ro și cu think-tankul Strategic Thinking Group.
România, pe locul 11 în Europa ca număr de proiecte derulate cu investiții străine directe, în 2025 (raport)
Fluxurile de investiții străine directe (ISD) în România au revenit, în 2025, la 8,1 miliarde de euro, în timp ce numărul proiectelor anunțate a crescut cu 16%, evoluție care plasează țara noastră pe locul 11 în Europa ca număr de proiecte și pe locul 12 ca număr de locuri de muncă create, în contrast cu scăderea de 7% a proiectelor ISD la
INS: Veniturile gospodăriilor au crescut, în medie, cu 13,6% în 2025; cheltuielile au însemnat 85,5% din totalul veniturilor
Veniturile totale medii pe fiecare gospodărie din România au fost, în 2025, de 9.399 de lei, în creștere cu 13,6% față de anterior, în timp ce cheltuielile s-au ridicat la 8.037 lei (85,5% din venituri), în creștere cu 1.024 lei față de anul 2024, cu doar 0,6% din total direcționat către educație, arată datele publicate, miercuri, de Institutul
BVB a închis în creștere ședința de marți; tranzacțiile au depășit un miliard de lei
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți, iar rulajul total s-a ridicat la 1,037 miliarde lei (199,838 milioane euro), din care 953,83 milioane lei (181,82 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacțio
Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic 'Satu Mare 3'
Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic 'Satu Mare 3', cu o capacitate instalată de aproximativ 62,5 MWp, valoarea contractului fiind de aproximativ 27,9 milioane de euro, fără TVA, informează compania printr-un comunicat. 'Electrica anunță finalizarea procedurii competitive pentru selectarea u
Ministerul Mediului va analiza propunerile cu privire la Programul 'Rabla' destinat persoanelor fizice
Lansarea cât mai rapidă a Programului 'Rabla' destinat persoanelor fizice și creșterea predictibilității acestuia, precum și clarificarea unor prevederi privind eligibilitatea vehiculelor și documentația necesară au fost printre temele abordate, marți, în cadrul unei dezbateri publice organizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Profitul net agregat al instituțiilor de credit a fost de 15,5 miliarde lei, în 2025 (raport)
Profitabilitatea sectorului bancar românesc s-a menținut la un nivel robust pe parcursul anului 2025, profitul net agregat al instituțiilor de credit atingând aproximativ 15,5 miliarde de lei, pe fondul eficientizării activității operaționale și continuării procesului de consolidare bancară, se arată în Raportul anual 2025, publicat de Comitetului N
CNSM: Creditarea de la bănci a înregistrat un ritm anual de creștere de 5,8% în 2025
Creditarea de la bănci a înregistrat un ritm anual de creștere de 5,8% în 2025, în special pe seama segmentului populației (8,3% față de 3,5% în cazul creditelor acordate companiilor nefinanciare), conform Raportului anual 2025, publicat de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM). Potrivit sursei
CNSM: Incertitudinile la nivel global și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, principalele riscuri sistemice de nivel sever în 2025
Principalele riscuri sistemice de nivel sever identificate în 2025 au fost incertitudinile la nivel global, în contextul multitudinii de evenimente geopolitice, și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, ambele cu perspectivă de menținere constantă în perioada următoare, se arată în Raportul anual 2025, publicat pe site-ul Comitetulu
Pîslaru: Peste 2,25 miliarde de euro au intrat azi oficial în contul României
Peste 2,25 miliarde de euro au intrat oficial în contul României, după ce Comisia Europeană a plătit integral cererea de plată nr. 4 din Planul Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat, marți, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. '2.251.481.951 euro au intrat azi ofic







