Alexe, la Bruxelles: Obiectivul meu este să elimin aceste tăieri ilegale
Soluţiile asumate de Guvern pentru închiderea procedurilor de infringement declanşate de Comisia Europeană împotriva României în domeniul tăierilor ilegale de lemn şi pentru nefinalizarea Programului naţional de control al poluării atmosferice au fost analizate vineri, la Bruxelles, de către ministrul Mediului, Costel Alexe, şi comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevičius.
Cei doi demnitari au abordat şi aspecte privind conservarea biodiversităţii, extinderea reţelei Natura 2000 în România, dezvoltarea sistemului de monitorizare a calităţii aerului, managementul deşeurilor şi programele de finanţare din domeniul mediului, informează un comunicat al ministerului de resort transmis AGERPRES.
"Am urmărit şi am apreciat discursul dumneavoastră transmis săptămâna aceasta, după anunţul declanşării celor două proceduri de infringement. Din partea noastră aveţi toată deschiderea şi vă puteţi baza pe sprijinul Comisiei. În ceea ce priveşte tăierile ilegale de pădure, din păcate, Comisia Europeană, la fel ca societatea românească, şi-a pierdut răbdarea. Am aşteptat trei ani, timp în care nu a existat altceva decât un ping-pong între autorităţile române şi Comisie, fără să constatăm progrese reale în acest sector. Astăzi suntem însă optimişti şi vrem să vedem aceeaşi determinare pe care aţi manifestat-o de la preluarea mandatului şi în continuare, în eforturile României de a soluţiona problemele care au dus la această situaţie şi nu am niciun motiv să mă îndoiesc că veţi realiza ceea ce v-aţi asumat", a declarat Virginijus Sinkevičius, în cadrul întâlnirii bilaterale.
Acesta a adăugat că apreciază deschiderea pe care actuala conducere a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor o manifestă către societatea civilă şi că îşi doreşte să viziteze cât mai curând România.
La rândul său, ministrul român al Mediului l-a asigurat pe oficialul european că stoparea tăierilor ilegale de pădure se află în topul priorităţilor Guvernului României. "Vă asigur că noul Guvern este foarte determinat să rezolve toate disfuncţionalităţile constatate de Comisie. De fapt, încă din prima zi de mandat am vorbit despre blocajul total din acest sector, care a caracterizat ultimii trei ani. Din păcate, oricât mi-aş dori, nu am puterea să redau României aceşti trei ani pierduţi. Ceea ce pot însă să fac, este să vă garantez că ştim ce avem de făcut şi că obiectivul meu, ca ministru, este să elimin aceste tăieri ilegale, care au făcut şi fac încă atât de mult rău ţării mele", a transmis Costel Alexe.
Oficialul român i-a prezentat comisarului european planul de acţiune pentru combaterea tăierilor ilegale. Astfel, Alexe a vorbit despre dezvoltarea şi operaţionalizarea de urgenţă a sistemului electronic de urmărire a trasabilităţii lemnului - SUMAL, monitorizarea tăierilor prin imagini satelitare, înăsprirea sancţiunilor, întărirea capacităţii de control şi renunţarea la practica vânzării de masă lemnoasă pe picior.
În ceea ce priveşte elaborarea Programului naţional de control al poluării atmosferice, ministrul Mediului a informat Comisia cu privire la demararea procedurilor pentru obţinerea finanţării studiului care va fundamenta acest Program, termenul asumat pentru finalizare fiind sfârşitul acestui an.
În domeniul Biodiversităţii, ministrul a transmis că una dintre priorităţile Ministerului Mediului este de a se asigura că proiectele de infrastructură nu aduc atingere obiectivelor de conservare specifice în evaluările adecvate realizate pentru proiectele cu impact asupra siturilor Natura 2000. "Salutăm disponibilitatea Comisiei în ceea ce priveşte organizarea recentă a reuniunii de lucru cu experţii români referitoare la autostrada Sibiu-Piteşti şi ne exprimăm încrederea că acţiunile şi calendarul care au fost agreate pentru perioada imediat următoare vor conduce la deblocarea finanţării acestui proiect", a precizat Alexe.
În privinţa calităţii aerului din marile aglomerări urbane, ministrul român a amintit despre recentele întâlniri cu autorităţile locale din localităţile care se află în procedură de infringement sau care înregistrează depăşiri, în vederea îndrumării acestora pentru realizarea planurilor de calitate a aerului şi implementarea rapidă a măsurilor. De asemenea, ministrul a anunţat investiţii în modernizarea şi extinderea reţelei naţionale de monitorizare, cu 30 de noi staţii.
Nu în ultimul rând, în domeniul deşeurilor, Costel Alexe a amintit strategia naţională privind creşterea procentului de colectare separată şi reciclare, eforturile Guvernului privind închiderea depozitelor municipale şi industriale neconforme, precum şi acţiunile concrete pentru implementarea principiilor economiei circulare.
Comisia Europeană a trimis miercuri României o scrisoare de punere în întârziere şi îndeamnă România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă şi să introducă pe piaţa UE produse obţinute din buşteni recoltaţi în mod ilegal.
Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.
"În cazul României, autorităţile naţionale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii şi să aplice sancţiuni corespunzătoare. Inconsecvenţele din legislaţia naţională nu permit autorităţilor române să verifice cantităţi mari de lemn recoltat ilegal", susţine Comisia Europeană.
În plus, Comisia a constatat că autorităţile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate şi în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficienţe în ceea ce priveşte accesul publicului la informaţiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate şi a Directivei privind păsările.
Prin urmare, Comisia a decis miercuri să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităţilor române un aviz motivat. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Ministerul Mediului/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Inteligența artificială în firmele din România, utilizare răspândită, dar integrare superficială (studiu)
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj realizat de MIA, &
Ministrul delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susține că dorește ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la preluarea portofoliului, a văzut aproape un sfert de metru cub de hârtie ''pe care trebuia să o și citească''. 'Într
Chisăliță: România susține securitatea aprovizionării, tarife de rețea transparente și competitivitatea industriei energetice europene
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfășurată joi la Luxemburg, prioritățile României în dezbaterea privind tarifele de rețea și accelerarea electrificării, cu accent pe reducerea costurilor pentru populație și întreprinderi. Potrivit unui comunicat al Ministerul
CNSP revizuiește prognoza pentru 2026: economia României ar urma să scadă cu 0,4%
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza anterioară, ceea ce reprezintă o revizuire în scădere cu 0,5 puncte procentuale. În ceea ce privește valoarea nominală a PIB, aceasta a fost revizuită în sens asc
Barbu: România se dezvoltă prin investiții și producție românească
România se dezvoltă prin investiții și producție românească, de aceea, este esențial să deblocăm investițiile care au stagnat în ultimele luni, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Barbu a vizitat unitatea de producție dezvoltată de Cris-Tim prin programul Investalim.
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Dumitru Chisăliță a discutat cu omologul din Republica Moldova despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță și omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu, au purtat discuții în vederea consolidării cooperării bilaterale în domeniul energiei, în marja reuniunii Consiliului Energie, desfășurată la Luxemburg la 29 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.
CONAF solicită evaluarea măsurilor de reintegrare a femeilor inactive pe piața muncii
Măsurile destinate reintegrării femeilor inactive pe piața muncii trebuie evaluate pentru a stabili câte persoane au revenit efectiv în activitate și cât de eficiente au fost programele existente, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis joi. Potrivit datelor Agenț
FSCE2026/Daniel Buda: Fără investiții în securitatea energetică este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși
Componenta de securitate energetică este foarte importantă, deoarece, fără investiții în acest sens, este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși, astfel încât oricine ar putea intra, a declarat, joi, Daniel Buda, membru al Parlamentului European. 'Aș începe printr-o paralelă. Cât de importante sunt inv














