Bode: ADI Valea Prahovei este eligibilă în a prelua un tronson din Comarnic-Braşov şi a-l implementa
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Valea Prahovei este eligibilă în a prelua un tronson din autostrada Comarnic-Braşov pentru a-l implementa, a anunţat miercuri ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
La rândul lor, primarii oraşelor de pe Valea Prahovei dau asigurări că se vor ocupa în mod direct de realizarea cât mai rapidă a autostrăzii Comarnic-Râşnov.
"Suntem astăzi la a treia întâlnire între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Valea Prahovei cu cele cinci oraşe - Azuga, Buşteni, Comarnic, Predeal, Sinaia - pe de o parte, iar pe de altă parte reprezentanţii CNAIR şi specialiştii din Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. La fiecare etapă, după fiecare discuţie, noi am încheiat o notă cu concluziile la care am ajuns şi cu obiectivele pentru următoarea întâlnire. La întâlnirea de săptămâna trecută, noi am stabilit ca pentru astăzi să venim cu patru elemente pe care să le discutăm. O dată, să luăm în discuţie studiul de fezabilitate, acest studiu de fezabilitate revizuit ultima dată în 2006 în ceea ce priveşte autostrada Comarnic-Braşov. Pe de altă parte, să identificăm elemente, propuneri pentru zonele critice. Astăzi se vor prezenta de către colegii noştri din compania de drumuri toate aceste puncte critice unde noi suntem obligaţi să intervenim, avem şi fonduri la dispoziţie în special pe zona în care se întâmplă foarte multe accidente, acolo avem la dispoziţie fonduri europene pentru a realiza pasarele, sensuri giratorii etc.", a spus ministrul.
Al treilea element care trebuia discutat viza propunerile pe care urmau să le facă reprezentanţii Direcţiei Organismul Intermediar pentru Transporturi (DG OIT) astfel încât autorităţile locale să fie eligibile la finanţare din fonduri europene pentru proiecte de infrastructură mare.
"Cei de la DG OIT (Direcţia Organismul Intermediar pentru Transporturi - n. r.) ar trebui să prezinte astăzi o propunere prin care autorităţile locale, ADI-ul în cazul nostru, să fie eligibile la finanţare din fonduri europene pe aceste proiecte de infrastructură mare. Şi aici lucrurile s-au rezolvat. Ieri, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care la art. 5 autorităţile publice locale pot prelua de la administratorul infrastructurii rutiere, pe bază de protocol, variante ocolitoare, drumuri naţionale, drumuri de legătură - sunt eligibile pentru implementarea de astfel de proiecte inclusiv ADI-urile. Deci, acest lucru l-am rezolvat. Astăzi, când vorbim, odată ce OUG va fi publicată în Monitorul Oficial, ADI Valea Prahovei este eligibilă în a prelua un tronson din Comarnic-Braşov şi în a-l implementa. Ce înseamnă a implementa? Înseamnă a revizui studiul de fezabilitate, a întocmi proiectul tehnic, a licita bineînţeles - asta înseamnă descentralizare - şi bineînţeles ultima etapă, cea de execuţie. Şi, nu în ultimul rând, CNAIR a prezentat astăzi stadiul la zi al implementării obiectivelor pentru creşterea siguranţei traficului pe DN1", a adăugat şeful de la Transporturi.
La rândul său, primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a subliniat că trebuie demarată cât mai rapid construcţia autostrăzii Comarnic - Braşov.
"Cred că România se poate schimba de jos în sus şi este pentru prima oară când există o colaborare directă între Guvern, prin Ministerul Transporturilor, şi autorităţile locale. Este prima oară când avem întâlniri între ministrul Transporturilor şi toţi primarii de pe Valea Prahovei - Comarnic, Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal - şi azi ni s-a alăturat şi Consiliul Judeţean Braşov. Cred că împreună găsim cele mai bune soluţii. Ne-am mai întâlnit acum două săptămâni şi am discutat despre posibile variante ocolitoare pentru oraşele noastre, respectiv de la Comarnic până la Sinaia o variantă ocolitoare şi a doua ocolitoare a oraşului Buşteni. Analizând în paralel şi proiectul autostrăzii, a reieşit că benefic pentru comunităţile locale şi nu numai, şi pentru turiştii care tranzitează Valea Prahovei, este să demarăm cât mai rapid construirea autostrăzii de la Comarnic la Braşov", a menţionat el.
În ceea ce priveşte OUG aprobată marţi seara în Guvern, care descentralizează anumite proiecte de infrastructură, Vlad Oprea spune că aceasta poate accelera realizarea obiectivelor respective, iar ADI Valea Prahovei va implementa mult mai rapid tronsonul de autostradă Comarnic-Râşnov.
"Ştim foarte bine că în acest moment compania de drumuri are foarte multe proiecte, pornind de la autostrăzi, drumuri naţionale şi multe alte obiective şi probabil este foarte greu să se concentreze pe toate, de aceea, trecerea aceasta către autorităţile locale poate accelera realizarea obiectivelor respective. S-a stabilit ca studiul de fezabilitate să fie reactualizat, urmând să se treacă la etapa următoare - la realizarea proiectului tehnic - după care să ne fie predat nouă, ca Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, şi noi vom implementa în mod direct şi cred că mult mai rapid aceste proiecte din câteva motive importante. Unul, pentru că avem tot interesul, deoarece comunităţile noastre sunt sufocate, în primul rând cetăţenii, locuitorii din toată valea superioară a Prahovei circulă foarte greu între oraşele respective. Pe de altă parte turiştii de multe ori evită Valea Prahovei, pentru că toţi ştim că nu mai e normal ca în acest an să stai 7 ore în trafic", a explicat primarul din Sinaia.
Acesta a precizat că ADI Valea Prahovei nu se va substitui CNAIR, ci se va ocupa în mod direct de construcţia autostrăzii Comarnic-Râşnov.
"Nu va substitui CNAIR, ci se va ocupa în mod direct de realizarea tronsonului de autostradă Comarnic-Râşnov. Discuţia a pornit pe două direcţii importante. Pe de o parte, de a stabili traseul final al autostrăzii - am avut o discuţie foarte bună cu domnul ministru al Transporturilor şi cu conducerea CNAIR - şi urmează în două săptămâni să stabilim exact care va fi traseul final pentru autostradă, iar pe de altă parte, ca o soluţie rapidă, CNAIR va trebui să vină - la propunerea noastră - cu soluţii finale pentru a fluidiza într-un termen mult mai scurt traficul", a spus Oprea.
Potrivit acestuia, soluţia de finanţare pentru realizarea proiectului este atragerea de fonduri europene.
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a avut miercuri pe agendă o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru realizarea unor centuri ocolitoare ale oraşelor Comarnic, Sinaia, Buşteni şi Azuga până la intrarea în oraşul Predeal. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Inteligența artificială în firmele din România, utilizare răspândită, dar integrare superficială (studiu)
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj realizat de MIA, &
Ministrul delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susține că dorește ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la preluarea portofoliului, a văzut aproape un sfert de metru cub de hârtie ''pe care trebuia să o și citească''. 'Într
Chisăliță: România susține securitatea aprovizionării, tarife de rețea transparente și competitivitatea industriei energetice europene
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfășurată joi la Luxemburg, prioritățile României în dezbaterea privind tarifele de rețea și accelerarea electrificării, cu accent pe reducerea costurilor pentru populație și întreprinderi. Potrivit unui comunicat al Ministerul
CNSP revizuiește prognoza pentru 2026: economia României ar urma să scadă cu 0,4%
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza anterioară, ceea ce reprezintă o revizuire în scădere cu 0,5 puncte procentuale. În ceea ce privește valoarea nominală a PIB, aceasta a fost revizuită în sens asc
Barbu: România se dezvoltă prin investiții și producție românească
România se dezvoltă prin investiții și producție românească, de aceea, este esențial să deblocăm investițiile care au stagnat în ultimele luni, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Barbu a vizitat unitatea de producție dezvoltată de Cris-Tim prin programul Investalim.
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Dumitru Chisăliță a discutat cu omologul din Republica Moldova despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță și omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu, au purtat discuții în vederea consolidării cooperării bilaterale în domeniul energiei, în marja reuniunii Consiliului Energie, desfășurată la Luxemburg la 29 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.
CONAF solicită evaluarea măsurilor de reintegrare a femeilor inactive pe piața muncii
Măsurile destinate reintegrării femeilor inactive pe piața muncii trebuie evaluate pentru a stabili câte persoane au revenit efectiv în activitate și cât de eficiente au fost programele existente, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis joi. Potrivit datelor Agenț
FSCE2026/Daniel Buda: Fără investiții în securitatea energetică este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși
Componenta de securitate energetică este foarte importantă, deoarece, fără investiții în acest sens, este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși, astfel încât oricine ar putea intra, a declarat, joi, Daniel Buda, membru al Parlamentului European. 'Aș începe printr-o paralelă. Cât de importante sunt inv














