ANPC: Amenzi de 120.000 de lei, aplicate unor restaurante ce activau în zona Piaţa Alba Iulia din Bucureşti

Amenzi contravenţionale în valoare de 120.000 de lei, şase avertismente şi oprirea temporară a prestării de servicii sunt măsurile pe care inspectorii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov le-au aplicat unor operatori economici ce activau zona comercială Piaţa Alba Iulia din Capitală.
Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmis vineri AGERPRES, inspectorii au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu în cazul a 15 operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în zona comercială Piaţa Alba Iulia (Bulevardul Decebal, Bulevardul Burebista), în domeniul alimentaţiei publice.
Operatorii economici sancţionaţi au fost: RTH Premium Services SRL (Restaurant ZEZ), Delicatese Decebal VIP SRL (XO Lounge), Kamberoglu SRL (Restaurant Cigeristan), Lollypop Bar SRL (Restaurant Lollypop), Pad Thai Asia SRL (Restaurant Pad Thai), Galex Impex SRL (Cofetăria Casa Lica), Calitatea SRL (Pink Cafe&Lounge), Loka Lounge SRL (Restaurant Loka), Plus Trans Internaţional SRL (Restaurant Traffic), Duman Oriental Business SRL (Restaurant Duman), Diversity Store SRL (Restaurant Tress Lounge), Gatto Cafe SRL (Restaurant Gatto Lounge), Anuka Caffe SRL (Restaurant Mon Chere) şi Arogant Lounge SRL (Restaurant Arogant).
În urma controalelor efectuate, abaterile constatate de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov s-au referit la: utilizarea la preparare a unor produse cu data durabilităţii minimala depăşită; folosirea unor materii prime şi produse finite congelate şi refrigerate fără elemente de identificare sau cu ambalate cu dublă etichetare; ingredientele alergene menţionate în lista meniu nu sunt evidenţiate distinct la fiecare preparat individual, în unele cazuri, chiar lipsa menţionării lor; unele ingrediente din listele meniu sunt înlocuite, în preparate, în realitate, cu produse de o calitate inferioară; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu rugină, chedere rupte, cu ventilatoare cu acumulări de praf; folosirea unor agregate de bucătărie (hotă/plită etc.) cu grăsime arsă; folosirea bureţilor de sârmă şi a ustensilelor de bucătărie depreciate, rupte; schimbarea stării termice a produselor şi preparatelor, care sunt depozitate la temperaturi de -18 grade Celsius, deşi conform menţiunilor de pe etichetă condiţiile de păstrare sunt prevăzute la 0-4 grade Celsius sau depozitarea unor preparate calde în agregate frigorifice.
De asemenea, s-a constatat existenţa pereţilor cu plăci de faianţă crăpate sau lipsa tavanului neigienizat, cu praf, pânze de păianjen, pete de fum, iar la nivelul tubulaturii cu praf şi grăsime, a pavimentului cu acumulare de impurităţi, expunerea spre vânzare către consumatorul final a unor preparate care nu au menţionat faptul că provin din produs congelat şi colectarea reziduală realizată în recipiente de plastic fără capac.
La finalul verificărilor au fost aplicate diferite sancţiuni, după cum urmează: amenzi contravenţionale în valoare totală de 120.000 lei; şase avertismente; oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru cinci operatori economici.
Acţiunile de control s-au desfăşurat în cadrul programului Academia Comisarilor, care vizează specializarea prin acţiuni tematice dedicate, a celor mai tineri comisari ai ANPC. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ivan: Suntem în negocieri avansate cu un potențial investitor care să închirieze forța de muncă și facilitățile de la șantierul naval Mangalia
Autoritățile române de resort se află în negocieri avansate cu un potențial investitor care să închirieze forța de muncă și facilitățile din șantierul naval Damen Shipyards Mangalia (DSMa), care va opera acolo și, automat, va menține activitatea economică pentru a plăti salariile angajaților, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Digitalizării,
Fitch: Deficitul bugetar al României, afectat de posibila întârziere a măsurilor suplimentare de consolidare fiscală
Ciclul electoral prelungit din România va întârzia probabil măsurile suplimentare de consolidare fiscală până cel puțin în semestrul doi din 2025 și, fără măsuri suplimentare, există riscuri privind estimarea legată de deficit, previzionat la 7,5% din PIB în 2025, în special ținând cont de deficitele lunare mari de la &
CNAIR: Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR, joi
Emiterea rovinietelor și peajelor poate fi îngreunată/întreruptă pentru perioade scurte de timp joi, în intervalul orar 00:00 - 04:00, ca urmare a unor lucrări de mentenanță la Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control Rovinietă (SIEGMCR), informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Bursa, în creștere după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor
Bursa de Valori București (BVB) era în creștere pe aproape toți indicii după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor de miercuri, iar rulajul se cifra la 5,09 milioane de lei (1.023 milioane de euro). Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, consemna o apreciere de 0,04%, iar indicele BET-Plus, care
Rețele Electrice România investește peste 30 milioane de lei pentru modernizarea stației Sânnicolau Mare
Rețele Electrice România a lansat o licitație publică pe platforma electronică de achiziții publice SEAP, cu o valoare de circa 30 milioane lei (fără TVA), pentru realizarea lucrărilor de modernizare a stației de transformare 110/20 kV Sânnicolau Mare din județul Timiș, cu scopul de a crește fiabilitatea și reziliența rețelei de distribuție a energiei ele
Cîmpean (DNSC): Domeniul sănătății,unul dintre sectoarele cu maturitatea cea mai scăzută la capitolele cyber și digitalizare
Domeniul sănătății din România este unul dintre sectoarele cu maturitatea cea mai scăzută din punct de vedere al securității cibernetice și al digitalizării, a declarat, miercuri, la conferința de încheiere a proiectului 'Romanian Cyber Care Health' (RO-CCH), directorul general al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Dan C&ici
INS: Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a scăzut în ianuarie cu 3,1%,comparativ cu aceeași lună din 2024
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat în ianuarie 2025 o scădere, pe ansamblu, cu 3,1%, comparativ cu aceeași lună a anului anterior, conform datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică. Această scădere s-a datorat reducerii
INS: Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a scăzut în ianuarie, ca serie brută, cu 18,2%
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a scăzut, în ianuarie 2025, față de luna decembrie 2024, ca serie brută, cu 18,2%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate a crescut cu 4,5%, informează Institutul Național de Statistică, printr-un comunicat.
Evaziune fiscală de aproape 1, 5 milioane de lei, descoperită în urma unui control la un operator economic din București
Inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au desfășurat, în perioada februarie-martie 2025, un control la un operator economic din București, în urma căruia au fost constatate obligații fiscale suplimentare în valoare totală de aproape 1,498 milioane de lei. Conform unui comunicat al Agenției Naționa
Românii ar putea primi pe card cei 800 de lei pe care îi acordă statul pentru voucherele de vacanță (asociație)
Suma pe care statul o acordă în acest an pentru voucherele de vacanță ar putea fi virată din nou pe card, a anunțat vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, care a precizat că va fi emis în acest sens un Ordin de ministru cu normele de aplicare. 'O comisie a Ministerului Economiei, Dig
Adrian Voican (ANAT): România are nevoie de 30 de milioane de euro anual pentru promovare turistică
România are nevoie de 30 de milioane de euro anual pentru promovare turistică, iar suma aceasta ar putea veni de la turiști prin introducerea unei taxe de un euro pe noaptea de cazare și nu de la bugetul de stat, a declarat vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican. 'Am spus-o clar: ne trebuie
POSA: Lipsa de muncitori calificați, o provocare majoră pentru service-urile auto din România
România se confruntă cu o criză fără precedent a forței de muncă în sectorul reparațiilor auto, iar efectele acestei probleme riscă să paralizeze industria service-urilor auto, atenționează Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA), printr-un comunicat. Potrivit datelor POSA, peste 40% dintre service-uri întâmpină
Boloș: Valoarea contractelor semnate prin Politica de Coeziune 2021-2027 se ridică la 32 de miliarde de euro
Valoarea contractelor semnate prin Politica de Coeziune 2021-2027 se ridică la 32 de miliarde de euro, bani care se vor transforma în școli moderne, spitale mai bine dotate, infrastructură de transport și digitalizare reală, a anunțat, marți, ministrul Investiții și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Am avut astăzi o nouă discuție cu șefii Autorită
Burcea (ANAT): Am reușit cu forță și dârzenie să ocupăm un binemeritat ultim loc în Europa la numărul de turiști străini
România a ocupat anul trecut 'cu forță și dârzenie' ultimul loc în Europa la numărul de turiști străini, a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea. 'Un adevăr dureros este legat de analiza turismului de incoming. (...) Ca urmare a ultimelor sta
Bursa de la București a închis cu creșteri pe majoritatea indicilor ședința de marți, rulajul a urcat la 77,83 milioane lei
Bursa de la București a închis cu creșteri pe majoritatea indicilor ședința de marți, iar valoarea totală a tranzacțiilor a urcat la 77,83 milioane de lei (15,64 milioane de euro), de la 58,36 milioane de lei (11,73 milioane euro) în ședința anterioară. Cele mai lichide titluri pe piața reglementată au fost ale Băncii Transilvania, cu schimburi de