Comunicat de presă - Organizația Salvați Copiii
Cu un singur ventilator, poți salva un singur copil. Ce faci cu ceilalți ?: Aparatură medicală de aproape jumătate de milion de euro, pentru dotarea secției de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia
'La două ore de la naștere, starea lui R. s-a deteriorat rapid, motiv pentru care s-a decis intubarea oro-traheală, montarea unui cateter venos ombilical, ventilare mecanică invazivă și administrarea de medicație. Din cauza complexității cazului, s-a încercat transferul în nenumărate rânduri către o maternitate de grad superior, însă nu s-a găsit loc. Terapia a fost astfel continuată în cadrul Maternității SJU Slobozia timp de cinci zile, perioadă în care cei doi medici angajați permanent la acea vreme au făcut ture continue. Medicii de la spital spun că lecția acestui caz a fost dureroasă: chiar cu implicare personală maximă, nu poți îngriji un caz complex cu mâinile goale. În perioada în care R. a fost internat în spital, pentru el a fost folosită aproape toată aparatura existentă, închizând astfel posibilitatea îngrijirii unui alt caz la fel de grav: 'Când ai un singur ventilator, și acesta incomplet din punct de vedere al modurilor de ventilație, și un singur monitor de funcții vitale, poți îngriji un singur pacient critic', spune medicul neonatolog Liliana Pârlea.
Slobozia, 26 martie 2025: Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia, unde medicii tratează cazurile medicale cu patologii complexe, primește aparatură medicală de ultimă generație. Investiția face parte din programul 'Împreună din prima zi', derulat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de Fundația OMV Petrom, care are ca scop să contribuie la reducerea ratei mortalității infantile. În 2024, din cele 918 nașteri de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 116 s-au înregistrat la mame minore. Spitalul primește cazuri care necesită terapie intensivă neonatală din județele limitrofe: Călărași (județ fără secții de neonatologie ierarhizate la nivelul ÎI sau III), Buzău, Brăila, Prahova și Constanța.
Echipa medicală este alcătuită din patru medici specialiști, dintre care trei fac naveta zilnic (doi din București și unu din Brănești). Linia de gardă este asigurată de doi medici externi - un pediatru încadrat la Spitalul Municipal Fetești și un medic neonatolog, care vine din București.
Echipamentele medicale donate vor fi utilizate în compartimentul Terapie Intensivă din cadrul secției de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia, pentru îngrijirea corespunzătoare a nou-născuților critici. Anual, 300 de nou-născuți cu probleme majore sunt tratați în secție.
Astfel, au fost donate spitalului echipamente performante, printre altele, 24 de injectomate și pompe de perfuzie, 5 ventilatoare neonatale, 5 monitoare pentru semne vitale, aparat de monitorizare cerebrală, aparat EKG neonatal, mixer aer-oxigen dublu, analizor transcutanat de bilirubină pentru nou-născuți, bilimetru, sistem pentru evaluarea cazurilor grave de la distanță, prin videoconferință, pentru a interveni rapid din punct de vedere al diagnosticului și al tratamentului sau pentru a evalua necesitatea transferului pacientului critic către o maternitate de rang superior.
În perioada 2020 - 2024, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a înregistrat un număr de 519 nașteri de nou-născuți prematuri, din totalul de 5.222 de nașteri, iar un număr de 1.363 de copii au fost îngrijiți în Compartimentul Terapie Intensivă Neonatală, aceștia beneficiind de îngrijiri complexe (nCPAP, VM non-invazivă, administrare de oxigen suplimentar prin alte metode, precum și de terapie administrată parenteral).
'Progresele tehnologice în domeniul aparaturii medicale asigură nu doar supraviețuirea, ci o viață fără sechele medicale, în așa fel încât copilul să aibă parte de o dezvoltare cât mai bună. Direcționând resurse către astfel de programe, nu sprijinim doar dreptul la viață, ci fundamentul tuturor celorlalte drepturi.', a precizat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România
Despre program
Prin programul 'Împreună din prima zi', finanțat de Fundația OMV Petrom cu 2,6 milioane de euro, 60 de spitale sunt dotate cu echipamente medicale performante pentru monitorizarea stării de sănătate a nou-născuților, de exemplu: ventilatoare neonatale, injectomate, ecocardiograf, electroencefalograf, bancă de lapte.
Astfel, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată, fără a pierde timp vital, prin căutarea unor soluții de transfer la spitalele care au aparatura necesară.
Context
Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 130 de unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și obstetrică-ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.900 de echipamente vitale, investind peste 15 milioane de euro. Anterior, Organizația Salvați Copiii a susținut unitățile din regiunea Sud-Muntenia cu echipamente performanțe în valoare de peste 1.100.000 euro.
Despre Fundația OMV Petrom
Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate.
www.fundatiaomvpetrom.ro
Despre Salvați Copiii România
De 35 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor.
Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 4.150.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Ștefănia Mircea| Coordonator Program | Salvați Copiii România
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].