Landurile germane vor face împrumuturi de 95 miliarde euro pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei
Cele 16 landuri din Germania intenţionează să se împrumute cu 95 miliarde de euro ca parte a eforturilor lor de majorare a cheltuielilor pentru contracararea efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) asupra economiei, a anunţat sâmbătă revista Der Spiegel, transmite Reuters. Împrumuturile se adaugă planurilor Guvernului federal de a emite
Oficial grec: Prezentarea unui test COVID-19 negativ ar putea fi obligatorie şi pentru turiştii care vin cu chartere
Trimisul special al AGERPRES, Oana Tilică, transmite: Autorităţile elene discută posibilitatea introducerii obligativităţii prezentării unui test COVID-19 negativ şi pentru turiştii care vin în Grecia cu chartere, a declarat sâmbătă Manolis Kallionakis, membru în Consiliul regional al Cretei. &quo
E.ON vinde afacerea din Cehia companiei energetice MVM din Ungaria
Grupul german de utilităţi E.ON a anunţat sâmbătă vânzarea operaţiunilor de retail în domeniul electricităţii şi gazelor naturale din Cehia companiei energetice MVM din Ungaria, transmite Reuters. Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost date publicităţii. Afacerea din Cehia aparţinea companiei germane Innogy, pe care E.
Responsabil turism din Grecia: Aproximativ 40.000 de lucrători în turism din Creta au absolvit seminarul medical
Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Preşedintele Departamentului de Turism al Prefecturii din Chania, Manolis Volikakis, afirmă că Grecia este pregătită din punct de vedere al siguranţei turiştilor, doar pe insula Creta 40.000 de angajaţi în domeniu urmând un seminar medical prin care au fost instruiţi în privinţa priveşte măsurile de prot
Taxe pentru giganţii Internetului: Washingtonul anunţă represalii împotriva Franţei, dar le suspendă
Administraţia Trump a anunţat vineri măsuri de retorsiune vizând produse franceze în valoare de 1,3 miliarde de dolari pentru a pedepsi Parisul deoarece a introdus taxe pentru giganţii tehnologici americani, dar a îngheţat aplicarea lor pentru a permite găsirea unei soluţii negociate a conflictului, notează AFP. "Biroul
Kotsoglou, comisar pentru turism: Creta este o maşinărie de turism; dacă ar veni măcar 40% din turiştii de altdată, am fi mulţumiţi
Trimisul special al Agerpres, Oana Tilică, transmite: Creta obţine anual 3,2 miliarde de euro din turism, în condiţiile în care este vizitată de peste 5 milioane de turişti, însă anul acesta autorităţile se declară mulţumite dacă vor veni măcar 40% dintre ei. "Creta este o maşinărie de turism, are mai mult de 5 milioane de turişti anual,
BCE anunţă că Bulgaria şi Croaţia au fost acceptate în anticamera zonei euro
Bulgaria şi Croaţia au fost acceptate să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb-n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, a anunţat vineri Banca Centrală Europeană (BCE), în ceea ce ar urma să fie prima expansiune a zonei euro de după 2015, informează Reuters. În urma obţinerii aprobării din partea mi
Abatorul de la Guetersloh (Germania) nu va mai utiliza muncitori subcontractori
Abatorul şi compania care sunt în centrul unui focar de coronavirus din nord-vestul Germaniei au anunţat vineri că vor angaja în mod direct 1.000 de muncitori şi vor înceta să mai utilizeze subcontractori pentru sacrificarea animalelor şi procesarea cărnii, transmite Reuters. Peste 1.500 de lucrători ai abatorului companiei Toennies din distr
Bogaţii lumii pot acum să utilizeze şi Munţii Alpi ca seifuri
Cunoscută de mult timp pentru secretul său bancar, Elveţia va oferi în curând bogaţilor lumii o nouă alternativă în care să îşi depoziteze cele mai de preţ bunuri: seifuri în stâncă săpate la poalele Munţilor Alpi, transmite Bloomberg. Ideea aparţine unor întreprinzători din centrul Elveţiei, unde este amplasat masivul
FMI avertizează că reducerea prea curând a cheltuielilor ar putea pune în pericol relansarea
Datoria publică mondială va urca în acest an până la cel mai ridicat nivel atins vreodată, 101,5% din Produsul Intern Brut mondial, depăşind vârful atins la sfârşitul cel de-al doilea război mondial, subliniază responsabilii Fondului Monetar Internaţional într-un articol publicat vineri pe blogul instituţiei, informează AFP. Cu to
Traficul cu fildeş a scăzut dar cel cu pangolin a explodat, avertizează ONU
Traficul mondial cu fildeş s-a redus însă cel cu pangolin a explodat, susţine Organizaţia Naţiunilor Unite pentru combaterea drogurilor şi a criminalităţii (UNODC) într-un raport publicat vineri care se bazează pe datele colectate pe o perioadă de patru ani, informează Reuters. Deciziile mai multor state, începând cu China în 2017
Comisia Europeană, asistenţă macrofinanciară de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova
Comisia Europeană, în numele UE, a aprobat vineri plata unei sume de 30 de milioane de euro sub formă de asistenţă macrofinanciară (AMF) pentru Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Aceasta este a doua şi ultima tranşă din actualul program de asistenţă macrofinanciară pentru Republica Moldova, după prima tranşă di
IEA se aşteaptă la o creştere a cererii de petrol în 2020
Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a îmbunătăţit vineri estimările privind cererea de petrol în 2020, dar a avertizat că răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) reprezintă un risc la adresa perspectivelor globale, transmite Reuters. Măsurile de izolare introduse pentru a ţine sub control răspândirea viru
Ford avertizează că restricţiile de la fabricile din Mexic "nu sunt sustenabile"
Ford a avertizat că noile restricţii impuse angajaţilor de la fabricile care produc componente auto în statul mexican Chihuahua "nu sunt sustenabile", cel mai recent semn că producătorii auto americani încă sunt afectaţi de măsurile de izolare menite să oprească răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) în Mexic, transmite Reut
Germania: Crescătorii de porci, afectaţi de închiderea abatorului Toennies, în urma unui focar de coronavirus
Preţul cărnii de porc în viu a scăzut semnificativ în Germania deoarece unul dintre cele mai mari abatoare din ţară rămâne închis, în urma apariţiei unui focar de coronavirus, ceea ce forţează fermierii să-şi vândă la preţ redus animalele care urmează să fie sacrificate, a anunţat vineri Asociaţia crescătorilor germani de porci, tr













