Creşterea preţurilor producţiei industriale în România, sub media UE, în iulie (date Eurostat)
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în iulie 2020, comparativ cu luna precedentă, o creştere de 0,4% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 0,6% în zona euro, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.
Statele membre unde preţurile producţiei industriale au înregistrat cel mai mic avans sunt: Cehia (0,1%), Germania, Austria şi Polonia (toate cu 0,2%) şi România, unde preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,3% în luna iulie, după o creştere de 0,8% în iunie.
Pe de altă parte, în ritm anual, luna iulie 2020 comparativ cu luna iulie 2019, în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere mai modestă decât în zona euro sau UE. În timp ce în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 1%, în zona euro s-au diminuat cu 3,3%, iar în UE au scăzut cu 3%. Preţurile producţiei industriale au scăzut în majoritatea statelor membre, în ritm anual, însă România se numără printre statele membre cu cele mai modeste scăderi, alături de Cehia (minus 0,1%), Ungaria (minus 0,3%), Bulgaria (minus 0,7%) şi Luxemburg (minus 0,8%).
Preţurile la producător sunt un factor important care influenţează inflaţia, pe care Banca Centrală Europeană vrea să o menţină sub, dar în apropiere, de 2% pe termen mediu. Orice modificare a preţurilor la porţile fabricilor se repercutează asupra costurilor finale pentru consumatori.
Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 0,8% în iulie 2020 faţă de aceeaşi lună din anul precedent. În schimb, potrivit sursei citate, preţurile producţiei industriale (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,5%, faţă de luna iunie 2020. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fenomenele meteo extreme din vară îi costă pe fermierii UE până la 17 miliarde de euro
Canicula extremă din timpul verii, seceta și incendiile din Europa au cauzat sectorului agricol al Uniunii Europene pagube estimate la 14 - 17 miliarde de euro, a declarat comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar, Christophe Hansen, transmite DPA. Amploarea acestor pagube va fi cunoscută după finalizarea recoltării, a afirmat oficial
Chile lansează un plan pentru a crea peste 100.000 de locuri de muncă
Guvernul chilian al președintelui de extremă dreapta Jose Antonio Kast a anunțat luni un set de măsuri care vizează relansarea economiei și crearea a peste 100.000 de locuri de muncă, în contextul creșterii șomajului, notează AFP. Chile înregistrează o rată a șomajului de 9,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, conform c
Trump a adus aur în SUA din Venezuela, pe care însă rafinăriile americane refuză să îl proceseze (media)
Administrația președintelui Donald Trump transportă aur din Venezuela în Statele Unite, dar rafinăriile nu îl procesează din cauza îndoielilor legate de presupusele legături ale companiilor venezuelene cu practici corupte, a scris luni publicația americană The New York Times (NYT), informează EFE. Ancheta realizată de NYT aco
Situația prețurilor la electricitate din Germania se modifică, spre deosebire de tendințele din Europa
Prețurile negative la energie din Germania se îndreaptă spre primul declin anual din ultimii patru ani, cererea ridicată de electricitate și modificările în schemele de sprijin a energiei regenerabile reducând perioadele de surplus, transmite Bloomberg. Când vântul puternic și soarele inundă sistemul cu energie re
Christine Lagarde (BCE): Un răspuns echilibrat este adecvat pentru a ține inflația sub control
Rata inflației nu a generat încă efecte secundare periculoase în zona euro, anul acesta, a afirmat luni președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, deci un răspuns politic moderat de la BCE rămâne adecvat, transmite Reuters. Inflația în zona euro a trecut pragul de 3%, depășind ținta de 2% stabilită de BCE,
Shein a revenit pe profit în trimestrul doi
Retailerul online Shein a revenit pe profit în trimestrul doi și a raportat luni vânzări de 11,08 miliarde de dolari, dar a avertizat asupra incertitudinilor din semestrul doi, cu ocazia publicării primelor rezultate de când compania a fost listată, transmite Reuters. Majorarea comenzilor totale a sprijinit creșterea de peste
Nvidia va răscumpăra acțiuni în valoare de 235 miliarde de dolari
Nvidia, lider în furnizarea sistemelor de cipuri folosite pentru antrenarea și executarea modelelor AI, a majorat valoarea planului său de răscumpărare de acțiuni cu 150 miliarde de dolari, sporind suma totală rămasă autorizată la 235 miliarde de dolari, transmite Bloomberg. Nvidia va finaliza planul până în anul fiscal 2028,
Compania BioNTech, un pionier al vaccinurilor anti-COVID, ar putea închide trei fabrici din Germania
BioNTech, una dintre primele companii care a dezvoltat un vaccin eficient împotriva Covid-19, ar urma să închidă trei fabrici din Germania, punând în pericol 1.800 de locuri de muncă, transmite DPA. Reducerile sunt cauzate de supracapacitate și măsurile de scădere a costurilor. După implementarea deplină a măsurilor, co
Marea Britanie: Disciplina fiscală va fi în centrul bugetului pe 2027
Ministrul britanic de Finanțe, John Healey, a anunțat că va pune disciplina fiscală în centrul bugetului care va fi prezentat în 28 octombrie, subliniind modul în care costul serviciului datoriei ridicate a țării redirecționează fondurile de la serviciile publice, transmite Reuters. 'În centrul bugetului care va fi
UE ar urma să amâne normele comunitare privind emisiile de metan în urma opoziției guvernelor
Comisia Europeană intenționează să amâne intrarea în vigoare a normelor comunitare privind reducerea emisiilor de metan, a anunțat luni un purtător de cuvânt, în urma solicitărilor guvernelor, inclusiv al Franței și Statelor Unite, de a face o pauză sau de a modifica reglementările referitoare la metan, un gaz cu efect de seră extrem de poluan
Imigranții sunt esențiali în multe sectoare ale economiei germane
Peste un sfert dintre toți angajații din Germania (27%) au rude în străinătate, potrivit datelor oficiale publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), informează DPA. Datele din micro-recensământul din 2025 indică faptul că lucrătorii care provin din familii de imigranți sunt indispensabili în multe sect
Premierul Vasile Tofan: Republica Moldova trebuie privită ca o completare a pieței românești
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a lansat, luni, un apel către investitori să privească Moldova nu doar ca pe o piață de trei milioane de locuitori, ci ca pe o completare a pieței românești de 20 de milioane de oameni, dar și ca pe o poartă către piața europeană de 450 de milioane de locuitori. Șeful Executivului de la Chișină
UE și-a majorat excedentul balanței comerciale din schimburile cu produse agroalimentare în primul semestru
Sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană și-a îmbunătățit balanța comercială pozitivă în primele șapte luni ale anului 2026, când a înregistrat un excedent cumulat de 23,9 miliarde de euro, cu 1,4 miliarde de euro peste excedentul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată cel mai recent raport privind comerțul agroalimenta
A fost lansată, la Chișinău, Bursa Internațională a Moldovei, având ca partener strategic Bursa de Valori București
Bursa Internațională a Moldovei (BIMx) a fost lansată, oficial, luni, la Chișinău, în prezența premierului Vasile Tofan și a ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui. Noua platformă a pieței de capital a Republicii Moldova, dezvoltată în parteneriat cu Bursa de Valori București, ar urma să înceapă tra
Scumpirea motorinei a făcut autocamioanele electrice mai ieftine decât cele diesel pe piețe cheie din UE
Explozia prețului motorinei, ca urmare a războiului din Iran, a contribuit la transformarea autocamioanelor electrice într-o opțiune mai ieftină (ca achiziție și operare) față de modelele diesel pe șase piețe importante din Uniunea Europeană, piețe care reprezintă aproape jumătate din vânzările de camioane noi din blocul comunitar, arată o analiză realizată de ON














