JO 2024: Jocurile Olimpice de vară din anul 1992 (Barcelona)
Ediţia a XXV-a a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfăşurat la Barcelona, în perioada 25 iulie-9 august 1992, potrivit olympics.com. Jocurile au fost deschise de regele Juan Carlos I al Spaniei. Pentru organizarea acestei ediţii jubiliare, spaniolii au avut contracandidate de seamă: Amsterdam (Olanda), Belgrad (Iugoslavia), Birmingham (Marea Britanie), Brisbane (Australia) şi Paris (Franţa).
În anii care au urmat ediţiei precedente a Jocurilor Olimpice, cea de la Seul din 1988, pe mapamond au avut loc schimbări politice majore. Apartheidul a fost abolit în Africa de Sud, astfel că această ţară a putut participa la Jocurile Olimpice de la Barcelona, pentru prima dată după 1960. Căderea "Zidului Berlinului" şi unificarea celor două Germanii a fost o altă mişcare politică semnificativă, precum şi cea a unirii celor două state yemenite. Fostul "Bloc Comunist" s-a spart şi el, iar URSS s-a despărţit în 15 republici separate.
La Olimpiada de la Barcelona a fost consemnată participarea Estoniei şi Letoniei pentru prima dată după 1936 şi a Lituaniei după 1928. Celelalte foste republici sovietice au participat, pentru prima şi ultima dată, ca o "echipă unificată" sub numele de Comunitatea Statelor Independente (CSI), chiar dacă învingătorii au fost onoraţi sub steagurile republicilor lor.
Pentru prima dată după 1972, Jocurile Olimpice nu au fost atinse de boicot.
La JO de la Barcelona au participat 9.356 de sportivi, din 169 de ţări, care au concurat la 23 de sporturi, potrivit cosr.ro.
România a fost reprezentată de 179 de sportivi, la 16 sporturi.
Baseball-ul a făcut parte din programul olimpic, după ce la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice fusese sport demonstrativ. Titlul avea să-i revină Cubei. Alte noi sporturi au fost badmintonul şi judo feminin. Un punct de atracţie al JO din 1992 a constituit-o echipa masculină de baschet a Statelor Unite, care includea vedete ca Magic Johnson, Michael Jordan sau Larry Bird. "Dream Team" a reuşit să câştige turneul masculin marcând o medie de 117 puncte pe meci şi fără a cere vreun time-out.
Cel mai titrat sportiv a fost gimnastul bielorus Vitaly Scherbo, care a câştigat şase medalii de aur, patru dintre acestea fiind obţinute în aceeaşi zi.
Echipa CSI a obţinut titlul gimnasticii feminine cu 0,587 puncte avans faţă de reprezentativa României. Gimnasta Tatiana Lisenko, de 17 ani, a devenit prima sportivă non-româncă învingătoare la bârnă, după o dominare de două decenii a sportivelor noastre.
Cu patru medalii, dintre care două de aur, Lavinia Corina Miloşovici a fost lidera echipei noastre la gimnastică.
Elisabeta Lipă a dominat cursa de schif de la plecare şi până la sosire.
Deng Yaping, din Republica Populară Chineză, a devenit prima dublă campioană a tenisului de masă, disciplină aflată la a doua prezenţă la JO, notează Emanuel Fântâneanu în "România la Jocurile Olimpice" (Red. Publicaţiilor pentru Străinătate, 2000).
Cu excepţia probei de pistol liber (masculin), în toate celelalte întreceri de tir disputate la Mollet del Valles, finalele s-au încheiat cu noi recorduri olimpice.
Una dintre cele mai strânse finale din istorie la canotaj a fost cea de 8+1 masculin, echipajul canadian devansând România cu mai puţin de 30 de centimetri.
O luptă strânsă a fost şi în proba feminină de 100 m sprint. Atleta jamaicană Merlene Ottey a ocupat locul 5, chiar dacă a sosit la numai 6 sutimi de secundă în urma învingătoarei, americanca Gail Devers.
Tenismena americană Jennifer Capriatti, în vârstă de 16 ani, a învins-o în finală pe deţinătoarea titlului, germana Steffi Graff.
Andreas Keller a câştigat aurul la hochei pe iarbă cu echipa Germaniei, el fiind reprezentantul celei de-a treia generaţii în familia sa care câştigă o medalie în această probă. Bunicul său, Erwin, câştigase argintul în 1936, iar tatăl său, Carsten, aurul în 1972.
În clasamentul pe medalii, pe primul loc s-a aflat echipa CSI, fosta URSS, cu 45 de medalii de aur, 38 de argint şi 29 de bronz, urmată de SUA, cu 37 de medalii de aur, 34 de argint şi 37 de bronz, şi de Germania, pe locul al treilea, cu 33 de medalii de aur, 21 de argint şi 28 de bronz, conform olympics.com.
La această ediţie a Jocurilor Olimpice, România a obţinut 18 medalii, dintre care 4 de aur şi 6 de argint, ocupând un meritoriu loc 11 în clasamentul pe medalii, arată cosr.ro. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: olympics.com
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să














