Chimistul german Otto Hahn, considerat "părintele chimiei nucleare", pionier în domeniul radioactivităţii şi al radiochimiei, a fost laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1944, pentru descoperirea fisiunii nucleelor atomilor grei, proces care a fost exploatat ulterior în construcţia reactorilor energetici nucleari şi a armelor nucleare.

Otto Hahn s-a născut la Frankfurt, în Germania, la 8 martie 1879, unde a urmat inclusiv studiile liceale. A studiat chimia la Marburg şi München şi şi-a luat doctoratul în 1901, cu o teză în chimie organică.

După un an de serviciu militar, s-a întors la Universitatea din Marburg unde obţinuse un post de asistent, rămânând aici doi ani, lucrând pentru fostul său coordonator de doctorat, Theodor Zincke. În timp ce se afla la University College din Londra, Hahn a lucrat în radiochimie, sub conducerea lui Sir William Ramsay, şi a descoperit un nou izotop numit radiotoriu (toriu-228) în 1904, în timp ce lucra la prepararea sărurilor de radiu pure, potrivit www.nobelprize.org.

Din toamna lui 1905 până în vara anului următor, Hahn se afla la Institutul de Fizică al Universităţii McGill, Montreal (Canada), lucrând sub conducerea profesorului Ernest Rutherford. Hahn a continuat să descopere o serie de alţi izotopi radioactivi, inclusiv poloniu-212, plumb-210 şi toriu-227, după cum menţionează ahf.nuclearmuseum.org.

La întoarcerea sa în Europa, Hahn a revenit la Berlin, la Institutul de Chimie (Emil Fischer) al Universităţii şi acolo s-a calificat ca lector universitar în primăvara anului 1907, an în care a văzut şi descoperirea sa de mezotoriu. La sfârşitul anului 1907, fiziciana austriacă Lise Meitner a venit la Berlin din Viena, iar cei doi au început o colaborare de peste 30 de ani. Munca lor comună a cuprins investigaţii asupra razelor beta şi utilizarea reculului radioactiv pentru a obţine noi produse de transformare radioactivă.

În 1912, Hahn a devenit membru ştiinţific al Institutului Kaiser Wilhelm pentru Chimie din Berlin-Dahlem şi a fost numit director la nou-înfiinţatul Institut, potrivit www.atomicarchive.com.

În perioada Primului Război Mondial (1914-1918), Hahn a fost recrutat în armata germană, fiind plasat într-o unitate specială pentru război chimic. Unitatea lui Hahn a fost trimisă atât pe frontul de vest, cât şi pe cel de est.

După încheierea Primului Război Mondial, şi-a reluat cercetările cu profesoara Meitner în 1918 şi a descoperit elementul 91, care a fost cheia clarificării fenomenelor de descompunere a elementelor radioactive. A investigat absorbţia şi precipitarea celor mai mici cantităţi de substanţe, formarea normală şi anormală a cristalelor etc. Hahn a folosit metoda emanaţiei pentru a testa substanţe superficial bogate sau sărace şi a elaborat metoda stronţiului pentru a determina vârsta perioadelor geologice, potrivit www.nobelprize.org.

Descoperirea sa cea mai spectaculoasă a avut loc la sfârşitul anului 1938. În timp ce lucra împreună cu Dr. Strassmann, Hahn a descoperit fisiunea uraniului şi a toriului în nuclee atomice medii grele, iar prima sa lucrare pe aceste subiecte a apărut la începutul anului 1939. Din acel moment şi până în 1944, Hahn a continuat investigaţiile privind demonstrarea şi separarea multor elemente şi tipuri de atomi care apar prin fisiune.

Descoperirile au fost folosite mai târziu pentru producerea de arme nucleare, domeniu în care Hahn nu a intenţionat niciodată să le folosească, fapt care l-a determinat să protesteze împotriva armelor nucleare pe tot restul vieţii, potrivit www.europeana.eu.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, munca lui Otto Hahn s-a concentrat pe izolarea şi identificarea de noi tipuri necunoscute de atomi, produse ca "produse de fisiune" radioactive în timpul fisiunii nucleare a uraniului.

După al Doilea Război Mondial, Hahn a devenit unul dintre cei mai respectaţi oameni de ştiinţă din Europa. Acest lucru s-a datorat angajamentului său politic împotriva armelor nucleare, mai ales după catastrofele de la Hiroshima şi Nagasaki din august 1945.

În 1948, a devenit preşedintele fondator al Societăţii Max Planck pentru avansarea ştiinţei (1948-1960), organizaţia succesoare a Institutului Kaiser Wilhelm. Hahn a luat o poziţie politică care a susţinut utilizarea paşnică a energiei nucleare. La fel ca Heisenberg, Hahn s-a opus utilizării militare a energiei nucleare şi s-a opus producerii şi folosirii armamentului nuclear planificat prin semnarea Manifestului de la Göttingen în 1957. Datorită pacifismului său activ din 1957, a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Pace şi a primit Ordinul "Pour le Mérite". Hahn a fost invitat în mod regulat la Reuniunea Nobel de la Lindau, unde a vorbit despre fisiunea nucleară şi, uneori, chiar despre proiecte care nu au decurs exact conform planului.

În 1913, Hahn s-a căsătorit cu Edith Junghans şi au avut un fiu, Hanno, născut în 1922, care a fost ucis accidental în 1960. Hahn a murit la 28 iulie 1968, la Göttingen, Germania de Vest. Una dintre puţinele nave comerciale cu propulsie nucleară din lume a fost numită în onoarea sa "Otto Hahn". AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.imdb.com