Gabriel Liiceanu, filosof, eseist şi traducător, s-a născut la 23 mai 1942, la Râmnicu Vâlcea. A urmat cursurile Liceului ''Gheorghe Lazăr'' din Bucureşti, apoi cursurile Facultăţii de Filosofie (1960-1965) şi pe cele ale Facultăţii de Limbi Clasice (1968-1973) ale Universităţii din Bucureşti, potrivit lucrării "Dicţionarul general al literaturii române" (publicat sub egida Academiei Române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

A fost cercetător la Institutul de Filosofie (1965-1975) şi la Institutul de Istorie a Artei (1975-1989), iar în anul 1976 şi-a luat doctoratul în filosofie cu teza ''Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii'', publicată în 1975. În perioada 1982-1984 a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Humboldt.

Din 1990 este director general al Editurii Humanitas, care a devenit, în decursul anilor, Grupul Humanitas, iar începând din 1992 a fost profesor la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Gabriel Liiceanu este una dintre figurile marcante ale Şcolii de la Păltiniş. În 1983 îi apare, la Editura ''Cartea Românească'', prima ediţie a ''Jurnalului de la Păltiniş'', care avea să fie republicat, în 1991 şi 1996, de Editura Humanitas. ''Prima ediţie a ''Jurnalului de la Păltiniş'' - jurnalul momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu în preajma lui Noica - a apărut la Cartea Românească în 1983. Împreună cu ''Epistolarul'', aflat la rândul său la o nouă ediţie, ''Jurnalul de la Păltiniş'' reconstituie în beneficiul tinerei generaţii de astăzi premisele mitului de ordin cultural născut, în anii '80, în jurul personalităţii lui Noica''. (''Jurnalul de la Păltiniş'', Editura Humanitas, Bucureşti, 1996).

Dintre volumele sale apărute de-a lungul timpului amintim: ''Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii'' (1975), ''Încercare în politropia omului şi a culturii'' (1981); ''Jurnalul de la Păltiniş. Un model paideic în cultura umanistă'' (1983); ''Dialoguri de seară'' (în colaborare cu Părintele Galeriu, Andrei Pleşu şi Sorin Dumitrescu) (1991); ''Apel către lichele'' (1992); ''Cearta cu filosofia'' (1992); ''Despre limită'' (1994); ''Itinerariile unei vieţi: E.M. Cioran. Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri - 1990'' (1995); ''Declaraţie de iubire'' (2001); ''Uşa interzisă'' (2002); ''Despre minciună'' (2006); ''Despre ură'' (2007); ''Despre seducţie'' (2007); ''Scrisori către fiul meu'' (2008); ''Întâlnire cu un necunoscut'' (2010); "Estul naivităţilor noastre" (2012); "Dragul meu turnător" (2013); "Fie-vă milă de noi!" cu subtitlul "şi alte texte civile" (2014), ''Nebunia de a gândi cu mintea ta'' (2016), "România, o iubire din care se poate muri" (2017), "Continentele insomniei" (2017), "Aşteptând o altă omenire" (2018), "Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de-a lungul timpului" (2019), "Ludice. Exerciţii de umor criptic" (2019), "Isus al meu" (2020).

În 2020 a apărut cartea "Despre destin", subintitulată "un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor", un dialog epistolar între Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Mai recent, în 2021 i-a apărut volumul de eseistică "Impudoare. Despre "eu" va fi vorba". Totodată, în 2020, la împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea editurii Humanitas, au fost lansate două cărţi: "Povestea Insulei Humanitas", de Gabriel Liiceanu, şi "Amintiri de la Humanitas", un volum colectiv. Humanitas a publicat, în 30 de ani, peste 3.000 de titluri şi 30 de milioane de cărţi, arătau cu acel prilej reprezentanţii editurii.

''Traseul cultural al lui Liiceanu poate fi definit prin recursul la două jurnale apărute la un interval de aproximativ două decenii: ''Jurnalul de la Păltiniş'' (1983) şi ''Uşa interzisă'' (2002). Acestea oferă, prin modelul polarizat pe care îl structurează, o serie de date privitoare nu atât la distanţa parcursă, cât la schimbarea perspectivei asupra drumului căutat în cultură (...) Pe lângă cele două jurnale, paginile memorabile ale autorului sunt de găsit în ''Epistolar'' (1987), volum îngrijit în calitate de editor, compus din reacţiile provocate de ''Jurnalul de la Păltiniş'', în speţă în ''portretele'' şi ''scenele'' din scrisorile către Alexandru Paleologu, în unele texte publicistice - preponderent de natură civic-moral-politică - din ''Apel către lichele'' (1996), în breviarul biografic dedicat lui Emil Cioran, ca şi în pateticele ''exerciţii de admiraţie'' care alcătuiesc ''Declaraţie de iubire'' (2001), adresate lui Mihail Sebastian, Cioran, Virgil Ierunca, Monicăi Lovinescu, lui Andrei Pleşu ş.a.(...)'' (''Dicţionarul general al literaturii române'', Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

A fost membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi a publicat articole în paginile revistei ''22'' încă de la înfiinţarea acesteia. Gabriel Liiceanu a fost membru în Comitetul director al Uniunii Scriitorilor (1990-1992), precum şi membru al comisiei Librairie Européenne des Idées a Ministerului Culturii din Franţa, care în 1991 îi acordă titlul ''Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres'', conform ''Dicţionarului general al literaturii române''.

Gabriel Liiceanu a fost preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER) între 1999-2006, iar în 2005 a fost numit membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român pentru un mandat de patru ani. La 17 martie 2015, şi-a anunţat demisia din Uniunea Scriitorilor din România, în cadrul unei dezbateri intitulate "Legea timbrului cultural. O binefacere sau un neajuns pentru cultura română?", organizată de Grupul de Dialog Social. În 2019 Gabriel Liiceanu a demisionat şi din Grupul pentru Dialog Social.

A colaborat de-a lungul timpului la ''Revista de filosofie'', ''Secolul 20'', ''Viaţa românească'', ''România literară'' , ''Revue roumaine des sciences sociales'', precum şi la ''Cahiers de l'Herne'', ''Annalecta Husserliana'', ''Le Messager européen'' ş.a. A tradus, în colaborare, din Platon, Norbert Groeben, Martin Heidegger, conform ''Dicţionarului scriitorilor români'' (coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).

Pentru volumul ''Uşa interzisă'' (Ed. Humanitas, 2002) i-au fost decernate premiul ''Cartea Anului'' acordat de revista ''România literară'' (2002), precum şi Marele Premiu pentru anul editorial 2002 decernat de Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România (2003). În 2003, Asociaţia Editorilor din România a acordat premiul pentru cea mai bună traducere lui Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă pentru traducerea volumului ''Fiinţă şi timp'' de Martin Heidegger (Ed.Humanitas). În 2008, la Gala Premiilor "Manuscriptum" lui Gabriel Liiceanu i-a fost decernat un premiu special.

La 27 iunie 2006, Gabriel Liiceanu a fost decorat de ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Wilfried Gruber, cu Crucea de Merit Clasa I a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania. După cum se arăta într-un comunicat de la acea dată al Ambasadei Germaniei, Gabriel Liiceanu, ca unul dintre intelectualii de frunte ai ţării, s-a implicat de-a lungul multor ani, într-un mod excepţional, în promovarea limbii şi culturii germane în România. Pe lângă aceasta, în calitate de fost bursier al Fundaţiei ''Alexander von Humboldt'', profesorul Liiceanu se numără de mult printre cei mai activi susţinători şi promotori ai schimbului academic şi ştiinţific între Germania şi România. De o deosebită importanţă sunt traducerile lui Liiceanu din lucrările lui Martin Heidegger în limba română, prin care şi-a câştigat o mare recunoaştere şi în afara lumii academice, potrivit comunicatului amintit al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti.

În 2006, a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler, ''în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa operă de cercetare ştiinţifică, pentru excelenţa dovedită în activitatea editorială, precum şi pentru descoperirea, promovarea şi susţinerea constantă a valorilor culturale româneşti, atât în ţară, cât şi peste hotare'', iar în 2012 a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Ofiţer, "în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru capacitatea managerială dovedită, prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a avea acces la cultură, fiind un model pentru tânara generaţie". AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)