Comunicat de presă - Universitatea din București
FJSC organizează dezbaterea Breaking Spotlight Event! Between Truth and Deadly Risks: War Correspondents in Ukraine Facing Threats to Life and Family, cu participarea lui Radu Hossu și Mircea Barbu
București, 17 iunie 2025. Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București (FJSC), în parteneriat cu Asociația 'Societatea Presei și Jurnaliștilor Francofoni' din România, organizează dezbaterea Breaking Spotlight Event! Between Truth and Deadly Risks: War Correspondents in Ukraine Facing Threats to Life and Family, ce îi va avea ca invitați speciali pe corespondenții de război Radu Hossu și Mircea Barbu, care, în ultima perioadă, au primit numeroase amenințări, inclusiv cu moartea, la adresa lor și a familiei. Dezbaterea se desfășoară joi, 19 iunie 2025, de la ora 17.00, la sediul Rectoratului Universității din București și face parte din lucrările International Conference 'Media and Communication Theory and Practice', organizată de FJSC, în perioada 19 - 20 iunie 2025, la care participă, cu comunicări științifice, 90 de cercetători din 29 de universități și care provin din 18 țări.
Mediul profesional în care jurnaliștii și lucrătorii media își desfășoară activitatea a cunoscut o degradare constantă și accelerată în ultimii ani. Rezultatele cercetării internaționale Worlds of Journalism Study 2021 - 2023, realizată în România de profesori ai FJSC, arată că 10,4% dintre jurnaliștii români au declarat că sunt 'des' și 'foarte des' victime ale 'discursului urii și al umilinței', 8,7% ale 'discreditării publice', iar 3,3% au declarat că presiunea asupra lor se manifestă sub forma 'acțiunilor legale'. 37 de jurnaliști au fost omorâți de la începutul acestui an până în prezent la nivel mondial, un jurnalist la fiecare patru zile și jumătate, dintre aceștia, pentru 30 moartea a fost deja confirmată ca survenind în urma exercitării profesiei, prin ucidere, în timpul unui schimb de focuri sau în urma unei activități periculoase. Totodată, The European Federation of Journalists afirmă că 'jurnaliștii și lucrătorii media au fost întotdeauna considerați lucrători cu «risc ridicat» din cauza naturii muncii lor' și că 'se confruntă cu riscuri omniprezente pentru sănătatea și siguranța lor, fie la locul de muncă, fie în medii mai periculoase sau volatile'. În acest climat tot mai dificil și riscant pentru jurnaliști, dezbaterea organizată de Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Breaking Spotlight Event! Between Truth and Deadly Risks: War Correspondents in Ukraine Facing Threats to Life and Family, dorește să aducă în atenția publicului larg, a autorităților și a factorilor de decizie politică amenințările cu care jurnaliștii se confruntă în timpul exercitării profesiei. Aceasta în condițiile în care, așa cum explică The International Federation of Journalists (IFJ) în 'Status of Journalists and journalism ethics: IFJ principles', 'democrația depinde de înțelegerea rolului special și particular al mass-media în societatea democratică', iar unele autorități naționale europene o conștientizează și o afirmă public, jurnaliștii jucând un rol vital 'în informarea publicului, dezvăluirea adevărului și tragerea autorităților la răspundere într-o societate', astfel încât 'siguranța jurnaliștilor este o problemă nu doar de protejare a drepturilor lor umane ca indivizi, ci și a dreptului publicului de a primi informații și de a se implica în procesele de luare a deciziilor din societate'.
Radu Hossu este corespondent de război în Ucraina și activist umanitar. Este acreditat din mai 2022 de către Ministerul apărării din Ucraina și activează ca 'embedded press'. De-a lungul timpului a colectat peste 900.000 de euro de la comunitatea lui de cititori și urmăritori, din care a donat pe front, printre altele, peste 20 de mașini de teren 4x4, peste 10 drone, 2 camioane militare, 5 ambulanțe, o mașină de pompieri, un spital militar mobil, 30 de generatoare și peste 40 de tone de ajutoare în alimente, medicamente și produse de igienă. A primit, în ultima perioadă, peste 3.000 de amenințări, inclusiv cu moartea, iar pe 10 iunie 2025 a depus plângere la poliție după ce a primit un mesaj care o înfățișau pe soția lui filată în activitatea de zi cu zi și amenințarea că 'vor avea grijă de ea' dacă jurnalistul nu se sinucide.
Mircea Barbu este jurnalist și corespondent de război, cu activitate în teatre din Ucraina, Siria, Irak și Gaza. Pe 24 octombrie 2024, un tribunal din Rusia l-a arestat în lipsă și, ulterior, l-a dat în urmărire internațională pentru trecerea frauduloasă a frontierei în timp ce relata de pe front. Corespondențele lui despre frații Tate, anchetați în România și în Regatul Unit pentru zeci de acuzații, printre care viol, trafic de persoane și vătămare corporală, i-au atras nenumărate amenințări directe din partea acestora și a urmăritorilor lor din social media. Cea mai recentă este postarea lui Tristan Tate pe contul de X din 8 iunie 2025, în care spunea că a trimis toate informațiile despre jurnalistul Mircea Barbu către înalți oficiali ai administrației SUA care l-au chestionat despre el și că speră că autoritățile americane vor face o prioritate în discuțiile cu Guvernul României din extrădarea jurnalistului, pe care l-a numit 'terorist'.
Dezbaterea se desfășoară joi, 19 iunie 2025, de la ora 17.00, la sediul Rectoratului Universității din București, Sala Senatului (Șoseaua Panduri nr. 90, Sectorul 5, București). Dezbaterea are loc în limba engleză, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Bogdan Oprea, dr.
purtătorul de cuvânt al Universității din București
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].