CONSTRUCŢII CELEBRE: Hotelul Athénée Palace Hilton
Hotelul Athénée Palace Hilton este situat pe Str. Episcopiei nr. 1-3 colţ cu Calea Victoriei, în apropierea Ateneului Român, a Palatului Regal şi a Pieţei Revoluţiei. Este unul dintre cele mai importante şi prestigioase puncte de reper ale oraşului Bucureşti, cu o istorie de peste un secol.
Clădirea a fost construită între 1912-1914, după planurile arhitectului francez Theophile Bradeau, pe locul unde cu un secol în urmă se afla lui Hanul Ivanciu Gherasi, conform lucrării "Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre" de Constantin Giurescu (Ed. Pentru Literatură, Bucureşti, 1966). A fost prima clădire cu mai multe etaje din Bucureşti construită cu tehnica betonului armat, potrivit lucrării citate. Când s-au finalizat lucrările, la 1914, avea 149 de camere şi 10 apartamente decorate în stilul Ludovic al XIV-lea, arată atheneepalace-hotel.ro. La momentul inaugurării, faţada sa era una în stil clasic, bogat decorată cu stucaturi.
.jpg)
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
A fost şi este unul din cele mai luxoase locuri din Bucureşti, recunoscut pentru recepţiile şi ceaiurile dansante încă de la deschidere. Două dintre punctele de atracţie ale hotelului de-a lungul timpului şi cele mai importante semne de indentitate ale acestuia - Barul englezesc şi sala ''Le Diplomate" - sunt, în continuare, parte integrantă a Athénée Palace. În anii '30-'40, ''English Bar" era unul dintre cele mai populare localuri din Capitală. La rândul său, sala ''Le Diplomate" este considerată monument istoric, fiind una dintre cele mai bine păstrate săli de recepţie din ţară. Holul istoric al hotelului, Les Colonnades, cu coloane din marmură şi candelabre, este, de asemenea, un simbol de arhitectură din perioada Belle Époque.
În 1937, hotelul a fost transformat şi modernizat după planurile arhitectului Duiliu Marcu, care a ales un aspect mai simplist, art deco, păstrând însă atmosfera specială a clădirii. Modificările s-au făcut atât asupra planului, cât şi asupra arhitecturii exterioare schimbându-i-se complet faţadele. Cu aceasta s-au prevăzut, pe înălţimea a trei etaje, arcade adâncite care dădeau un aspect deosebit faţadei. Intrarea principală, holul de onoare, sălile de mese, saloanele de recepţii, totul a fost refăcut, modificat şi completat cu cele mai moderne instalaţii.
Descriind hotelul, aşa cum arăta el în 1938, A.L. Easterman de la Daily Express din Londra, şi mai târziu la Daily Herald, face referire la ''mobilierul său puternic ornamentat, piloni de marmură şi aur, candelabre strălucitoare mari, precum şi canapele adânci, care te invită la conspiraţie.''
.jpg)
Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU / AGERPRES FOTO
În urma bombardamentelor din aprilie 1944, ce vizau Gara de Nord, o parte a clădirii a ars, iar toate geamurile au fost sparte de suflul exploziilor. Edificiul a fost refăcut, în 1948, conform indicaţiilor aceluiaşi arhitect.
Datorită marelui flux de clienţi, în anii 1964-1966 s-a adăugat hotelului o nouă aripă, de-a lungul Căii Victoriei, căreia i s-a amenajat în faţă o grădină cochetă. În această nouă aripă, la parter, a fost amenajat şi un restaurant. Planurile extinderii hotelului au aparţinut arhitectului Nicolae Pruncu şi inginerilor Radu Mircea şi Mihai Ionescu.
Clădirea hotelului Athénée Palace a fost supusă unui test în urma cutremurului din 7 martie 1977, aceasta dovedindu-şi rezistenţa, în timp ce mai multe alte clădiri aflate în apropierea sa au suferit deteriorări grave. După câţiva ani, în 1983, interiorul clădirii a fost modernizat.
Hotelul a fost afectat şi în timpul evenimentelor din decembrie 1989, o reamenajare având loc în 1993.
Închis în 1994, Athénée Palace a fost cumpărat la licitaţie de către Hilton Worldwide, una din cele mai vechi şi extinse lanţuri hoteliere din lume, care a început o renovare şi extindere de 42 milioane dolari, redeschizând hotelul ca Athénée Palace Hilton în 1997. Hilton a extins hotelul, adăugând săli de conferinţe şi un centru de afaceri.
Hotelul Athenee Palace Hilton este parte integrantă a grupului hotelier privat românesc, Ana Hotels. În iunie 2021, Ana Hotels a finalizat prima etapă a procesului de renovare a hotelului, respectiv "Aripa nouă" cu cele 132 de camere. Conceptul arhitectural a fost realizat de compania "Alexander James International" din Londra, prin proiectanţii Richard Morton şi Sarah Brooker. Implementarea efectivă a conceptului a fost realizată de compania românească "Inegal Design", prin arhitecţii Radu Grosu şi Mihaela Mircea, iar antreprenor general a fost compania "Bog'Art".
De-a lungul timpului, i-au trecut pragul capete încoronate, preşedinţi de stat, spioni, diplomaţi, mari industriaşi, artişti, sportivi, poeţi, cântăreţi celebri şi scriitori. De asemenea, sălile de conferinţă ale hotelului au găzduit reuniuni la nivel internaţional, forumuri economice, conferinţe de presă, ceremonii privind decernarea unor premii, dezbateri culturale etc.
În prezent, hotelul are 272 de camere, dintre care 38 duble, 45 de apartamente şi 20 de apartamente de lux, precum şi 15 săli pentru evenimente şi conferinţe. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Jucătoarea profesionistă de tenis Iga Swiatek
Iga Swiatek este o jucătoare profesionistă de tenis din Polonia, considerată una dintre cele mai bune sportive din tenisul feminin contemporan. Ea a devenit celebră datorită rezultatelor excepționale în turneele de Grand Slam și perioadelor în care a ocupat locul 1 mondial în clasamentul WTA. Deține 25 titluri WTA la simplu, 6 titluri de Grand Slam, 11 titl
31 mai - Ziua mondială fără tutun (OMS)
Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din întreaga lume pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la amenințările consumului de tutun și tacticile utilizate de industria tutunului, dar și pentru a promova măsuri eficiente pentru a pune capăt dependenței de tutun și ni
CM2026: Cupa Mondială din 1990, pe scurt
* Cupa Mondială de fotbal, ajunsă la cea de-a XIV-a ediție, s-a desfășurat în Italia, între 8 iunie și 8 iulie 1990, conform fifa.com. Astfel, italienii deveneau gazde pentru a doua oară, după turneul final din 1934, când au triumfat pe teren propriu. * Au participat 24 de echipe din cinci co
31 mai - Ziua națională a conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri
La 31 mai este marcată la nivel național Ziua națională a conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri. Senatul a adoptat, la 1 octombrie 2024, proiectul legislativ inițiat de parlamentari PNL, pentru instituirea zilei de 31 mai drept 'Ziua națională a conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri'. Senatul a fost primul for le
31 mai - Ziua geniștilor militari
La 31 mai este marcată Ziua geniștilor militari. Alegerea datei de 31 mai face trimitere la momentul 31 mai 1859, atunci când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat Raportul nr. 1902 înaintat de Guvernul Moldovei prin care se propunea cererea de aprobare a construirii și întreținerii unui batalion de geniu destinat înaintării lucrăril
31 mai - Ziua Românilor de Pretutindeni
La 25 mai este sărbătorită Ziua Românilor de Pretutindeni, potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de 2014, la data de 30 noiembrie, concomitent cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007.
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) (31 mai)
Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor și Duminica mare, este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor (2, 1-4) și cu care se încheie descoperirea față de lume și de creație a lui Dumnezeu, Cel în Treime. Ace
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 mai
Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Duminica a 8-a după Paști Greco-catolice Duminica Coborârii Sfântului și de viață Dătătorului Spirit. (Cincizecimea, Rusaliile) Sf. m. Ermie Romano-catolice Preasfânta
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 mai
Este a 151-a zi a anului 2026. Au mai rămas 214 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 35 m și apune la 20 h 52 m. Luna răsare la 21 h 33 m și apune la 05 h 00 m. Lună Plină la 11 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
30 mai - Ziua internațională a cartofului (ONU)
În decembrie 2023, Adunarea Generală a decis să stabilească marcarea la 30 mai a Zilei internaționale a cartofului pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la multiplele valori nutriționale, economice, de mediu și culturale ale cartofului și la contribuția acestei legume ca resursă alimentară neprețuită și generator de venituri pentru familiile și producător
30 mai - Ziua mondială a sclerozei multiple
La 30 mai este marcată Ziua mondială a sclerozei multiple, instituită în 2009 de Federația Internațională a Sclerozei Multiple (MSIF), conform www.msif.org. Federația Internațională a Sclerozei Multiple (MSIF), formată din 47 de organizații din întreaga lume și având relații de colaborare cu n
30 mai - Ziua limbii și teatrului idiș
La 30 mai este sărbătorită Ziua limbii și teatrului idiș, potrivit Legii nr. 253/2017. Alegerea acestei date face trimitere la data nașterii, în 1901, a poetului și prozatorului Ițic Mangher, 'unul dintre maeștrii literaturii idiș din prima jumătate a secolului XX pe plan mondial, considerat cel mai important și reprezentativ autor de limbă idiș din
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 mai
Ortodoxe Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul și Varlaam (Sâmbăta celor adormiți - Moșii de vară) Greco-catolice Sf. cuv. Isachie. Pomenirea morților Romano-catolice Ss. Ferdinand, rege; Ioana d'Arc, fc. Sfântul Cuvios Isaachie Mărtu
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 mai
Este a 150-a zi a anului 2026. Au mai rămas 215 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 36 m și apune la 20 h 51 m. Luna răsare la 20 h 32 m și apune la 04 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 25-29 mai 2026
Incidentul dronei căzute la Galați, pe un bloc de locuințe, a determinat nenumărate reacții din partea instituțiilor europene și a membrilor NATO. Comisia Europeană și guvernele mai multor țări europene au convocat în această săptămână ambasadorii ruși, după ce Rusia a anunțat că va efectua atacuri sistematice asupra unor ținte militare la Kiev și le-a ce












