Energia nucleară în Uniunea Europeană (scurtă prezentare)
În spaţiul Uniunii Europene funcţionează 103 reactoare de energie nucleară (103 GWe), operaţionalizate în 13 state din cele 27 ale Uniunii Europene care sunt responsabile de circa un sfert din electricitatea generată în întreaga Uniune Europeană. Peste jumătate din electricitatea nucleară a Uniunii Europene este produsă în Franţa.
Energia nucleară în Uniunea Europeană este guvernată, în mare măsură, de prevederile Tratatului Euratom, care este unul dintre tratatele fondatoare care au pus bazele Uniunii Europene. Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt, de principiu, parte ale Tratatului Euratom.
Comunitatea pentru Energie Atomică (EURATOM) a fost înfiinţată în martie 1957 şi este asociată Tratatelor de la Roma în 1958 de a forma o piaţă comună pentru dezvoltarea în scopuri paşnice a energiei atomice. Iniţial, a reunit Belgia, Franţa, Germania Federală, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos, într-o perioadă în care securitatea energetică a reprezentat o îngrijorare comună pe bătrânul continent. Tratatul Euratom a anticipat deţinerea în comun de către Uniunea Europeană a materialelor nucleare. A reprezentat, deopotrivă, o contrapondere politică a dominaţiei SUA şi a mijloacelor de cooperare cu Statele Unite prin furnizarea instrumentelor de siguranţă privind folosirea paşnică a energiei nucleare, reprezentând baza pentru primul sistem multilateral de măsuri de siguranţă, potrivit https://www.world-nuclear.org/.
Tratatul Euratom furnizează cadrul legal stabil care încurajează creşterea şi dezvoltarea industriei nucleare în timp ce consolidează securitatea furnizării cu energie şi a siguranţei centralei nucleare. Euratom a semnat acorduri de cooperare bilaterale pentru facilitarea comerţului cu partenerii majori externi şi a îndeplinit un rol semnificativ în actualizarea centralelor nucleare în Ucraina. Operaţionalizează, de asemenea, un sistem extins regional de garanţii proiectat să asigure materiale considerate pentru utilizare paşnică şi care nu sunt distribuite pentru utilizarea în scopuri militare. Astăzi, agenţia Euratom este parte, în calitate de membru, al Forumului internaţional Generation IV şi consorţiului ITER de construire a unui reactor de fuziune. Este independentă de controlul Parlamentului European, care constituie un punct major de contestare a acestui fapt. Tratatul Euratom cere Comisiei Europene să transmită periodic un program ilustrativ nuclear, bazat pe date de la statele membre.
Foto: (c) FRIEDEMANN VOGEL/EPA
Construcţia de centrale nucleare este în prezent derulată în trei state membre ale Uniunii Europene - Finlanda, Franţa, Slovacia. Aceste proiecte de construcţii au înregistrat întârzieri şi costuri suplimentare. Noi unităţi urmează să fie puse în funcţiune înainte de 2030. Energia nucleară, pe termen lung, la nivelul Uniunii Europene este interconectată la aceste proiecte.
Uniunea Europeană este cel mai mare importator de energie din lume, importând 60% din necesarul său de energie, la un cost anual aproximativ care depăşeşte de obicei 350 de miliarde de euro. Directiva privind eficienţa energetică din 2012 stabilise un set de măsuri de angajare pentru sprijinirea Uniunii să atingă o eficienţă energetică de 20% până în 2020. În cadrul acestei directive, tuturor statelor Uniunii Europene li se cere să folosească energia mai eficient în toate stadiile lanţului energetic, de la producţie la consumatorul final. În decembrie 2018, o directivă revizuită a intrat în vigoare cerând o ţintă de eficienţă de cel puţin 32,5% pentru 2030.
În 2019, în Uniunea Europeană, 25% din electricitatea produsă provenea din energia nucleară, 46% din combustibilii fosili şi biomasă, iar 29% din energii regenerabile. Energia electrică generată de ramura hidrocentralelor şi alte surse regenerabile pentru anul 2030 este de circa 46-50% din totalul energiei electrice. În februarie 2015, Comisia Europeană a publicat Strategia cadru pentru o Uniune energetică rezilientă, listând acţiunile cheie pentru atingerea priorităţilor.
Potrivit asociaţiei industriei Foratom, politica energetică a Uniunii Europene trebuie să fie construită pe trei piloni de sustenabilitate, competitivitate şi securitate a furnizării, în care energia nucleară, ca o sursă energetică competitivă şi sigură, va continua să contribuie.
În ianuarie 2014, Comisia Europeană a publicat Cadrul 2030 pentru climă şi politici energetice, inclusiv o propunere legislativă pentru sistemul emisiilor (ETS) care să stabilească o rezervă de stabilitate a pieţei, codificată MSR, care a intrat în funcţiune în ianuarie 2019, potrivit https://www.world-nuclear.org/.
În ceea ce priveşte electricitatea generată la nivel naţional de energia nucleară, în anul 2019, Franţa ocupa primul loc, la nivelul Uniunii, cu 70,6 %, urmată de Slovacia cu 53,9% şi Ungaria cu 49,2%, potrivit https://www.euronuclear.org/.
Foto: (c) Jean-Francois Badias/EPA
Franţa are 56 de centrale nucleare şi una în construcţie, Germania are opt centrale nucleare, Spania are 7, Belgia are 7, Suedia are 6 reactoare nucleare operabile, Republica Cehă (6), Slovacia are 4 centrale nucleare şi 2 în construcţie, Finlanda are 4 centrale nucleare şi una în construcţie, Romania şi Bulgaria câte 2 centrale nucleare şi Ţările de Jos o centrală nucleară, conform https://www.euronuclear.org/.
În 2020, Belgia a produs prin cele 7 reactoare operabile 32,8 TWh, Bulgaria 15,9 TWh, Republica Cehă 28,4 TWh, Finlanda 22,4 TWh, Franţa a realizat 338,7 TWh, Germania a obţinut electricitate de 60,9 TWh, Ungaria a produs 15,2 TWh, Ţările de Jos 3,9 TWh, România 10,6 TWh, Slovacia 14,4 TWh, Slovenia 6, Spania 55,8 TWh, şi Suedia 47,4 TWh, potrivit datelor centralizate de Asociaţia Nucleară Mondială - https://www.world-nuclear.org/. În total, la nivelul Uniunii Europene a fost produsă, în 2020, o cantitate de energie din sursă nucleară de 652,4 TWh. Cele aflate în construcţie, din Finlanda, Franţa şi Slovacia au produs, în ianuarie 2022, o cantitate de energie de 4312 MWe. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














