La 23 ianuarie 1512, Vlad cel Tânăr sau Vlăduţ, domn al Ţării Româneşti (1510-1512), a fost luat prizonier şi decapitat în urma înfrângerii sale la Văcăreşti de către forţele unite ale lui Mehmed beg şi ale boierilor Craioveşti. Acesta nu a mai putut stăpâni situaţia creată în ţară în urma unei secete prelungite şi a cursului politic imprimat de Craioveşti, recunoscând suzeranitatea regelui Vladislav al II-lea, ca şi predecesorul său în scaun, notează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Cu sprijinul aceluiaşi Mehmed beg, aliatul Craioveştilor, a fost înscăunat pe tronul Ţării Româneşti Neagoe (n. 1481), fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu. "Întrucât demnitatea supremă în stat revenea, după datină, descendenţilor lui Basarab I, Neagoe şi-a creat o genealogie de natură să-i legitimeze ocuparea tronului, având în vedere şi existenţa unor legături între Craioveşti şi familia domnească. În actele emise de cancelaria sa, el şi-a luat numele de Basarab, dându-se drept fiu al lui Basarab cel Tânăr (Ţepeluş), al cărui nume evoca el însuşi ascendenţa din 'întemeietorul' ţării. După Neagoe, urmaşii din familia sa, descendenţi ai boierilor Craioveşti, şi-au zis Basarabi, nume care a devenit patronimic pentru noua casă domnească", indică ampla lucrare "Istoria românilor" apărută sub egida Academiei Române (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001).

După un început de relaţii tensionate cu diverse grupări boiereşti, domnia lui Neagoe Basarab a coincis cu o perioadă paşnică, de mare strălucire culturală, cu un oarecare echilibru social-politic şi, ca atare, domnul a putut să-şi îndrepte atenţia spre opera de organizare internă. A întărit organizarea administrativă pentru a consolida domnia, puterea centrală. Neagoe Basarab a profitat de faptul că atenţia sultanului Selim I (1512-1520) era îndreptată asupra situaţiei din Asia şi Africa şi a reuşit să lichideze pe cale diplomatică infiltraţiile turceşti la nord de Dunăre. A consimţit, totodată, la sporirea cu 100.000 de aspri haraciul, ajungând la aproape 13.000 de galbeni.

Stabilitatea politică, relaţiile externe largi cu regii Ungariei şi Poloniei, cu Veneţia sau cu papa s-au răsfrânt pozitiv şi pe plan economic, ţara cunoscând o creştere demografică şi un spor de venituri. Acest fapt i-a înlesnit lui Neagoe Basarab realizarea unei opere de construcţii şi de ctitorii fără precedent, menţionate în "Viaţa Sfântului Nifon", cu multe detalii, îndeosebi în privinţa ctitoriilor din afara ţării, de la sud de Dunăre. ("Istoria românilor", Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001).

În 1517 a prestat jurământ de omagiu regelui Ludovic al II-lea, obţinând în continuare domeniul Geoagiului, ca şi Radu cel Mare. Pe linia legăturilor tradiţionale ale Craioveştilor, Neagoe Basarab a continuat relaţiile bune cu Sibiul, dar relaţiile cu Braşovul au cunoscut şi tensiuni, din cauza pretendenţilor la tronul Ţării Româneşti adăpostiţi în acest oraş. Şi relaţiile cu Moldova ar fi fost mai bune dacă Neagoe Basarab nu ar fi adăpostit, la rându-i, pribegi şi pretendenţi la domnia ţării vecine.

La 9 iunie 1520 a fost încheiat un acord între Neagoe Basarab şi Ioan Zapolya pentru eliminarea oricăror litigii între Ţara Românească şi Transilvania, fixându-se, cu acest prilej, şi hotarul dintre cele două voievodate, prima hotărnicie păstrată, în cuprinsul căreia este descrisă frontiera din nordul Olteniei, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003).

Ţara Românească, în vremea lui Neagoe Basarab, a devenit un important focar cultural de tradiţie bizantină şi un centru al lumii ortodoxe. A fost mai cu seamă ctitorul bisericii mănăstirii de la Curtea de Argeş, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, o capodoperă arhitectonică a acelor timpuri, păstrată până astăzi, cu o îmbinare de motive bizantine, orientale (microasiatice şi armeneşti), sârbeşti şi occidentale, construită între 1514-1522. Sfinţirea bisericii episcopale din Curtea de Argeş s-a făcut la 15 august 1517, în prezenţa unor reprezentanţi de seamă ai lumii ortodoxe de atunci, ca patriarhul ecumenic de Constantinopol - Teolept (Theoleptos) I, sau protosul Gavril al mănăstirilor athonite, cunoscut ca Gavril Protul de către vechea cultură românească. Cu acest prilej, a fost canonizat Nifon, fost patriarh ecumenic de Constantinopol, apoi mitropolit al Ţării Româneşti (1503-1506), aceasta fiind prima canonizare săvârşită pe teritoriul românesc.

Lansarea albumului-carte 'Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Theodosie' în cadrul sesiunii ştiinţifice' Neagoe Basarab - 500 de ani de la moarte', organizată de Academia Română în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Foto: (c)  ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

"Pe linia aceleiaşi tradiţii bizantine, de numele lui Neagoe se leagă 'Învăţăturile' destinate fiului său Teodosie. În spirit similar, o frescă de la biserica mănăstirii Snagov îl reprezintă pe Neagoe cu vulturul bicefal bizantin, cusut cu aur pe veşmintele sale de brocart roşu." ("Istoria românilor", Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001).

Din porunca lui au fost tipărite de către călugărul Macarie (ajuns mitropolit în timpul domniei lui), cărţi bisericeşti pentru întregul Răsărit ortodox. Astfel a apărut, la Târgovişte, una dintre cele mai frumoase tipărituri slavone ale secolului al XVI-lea - "Evangheliarul" (1512). Tot datorită lui a fost scrisă, între anii 1517-1520, lucrarea "Viaţa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului", de către Gavril, "protul" mănăstirilor de la Muntele Athos, în vremea şederii acestuia în Ţara Românească.

A înălţat biserici şi a făcut bogate danii la Muntele Athos (mai ales la mănăstirea Cutlumuş, "lavra Ţării Româneşti", ctitorie a lui Nicolae-Alexandru Basarab şi a lui Vladislav-Vlaicu), patriarhiei din Constantinopol, la Muntele Sinai, la Ierusalim, la Meteore (Thesalia). "Prin activitatea sa de ctitor şi de patron al culturii şi al lumii ortodoxe, Neagoe Basarab se înfăţişează ca un continuator al basileilor bizantini, preocupat să sprijine Biserica ortodoxă, ajunsă sub stăpânire otomană", subliniază şi istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Bucureşti, Editura ''Univers enciclopedic'', 2002).

Moartea lui Neagoe Basarab (15 septembrie 1521), survenită imediat după cucerirea Belgradului de către turci, a accentuat conflictele pentru obţinerea scaunului domnesc, adăugând la rivalitatea dintre Basarabi şi Craioveşti veleităţile altor grupări boiereşti constituite pe baza unor entităţi teritoriale, ca Mehedinţii şi Gorjul pentru Oltenia, ori Buzăul şi Argeşul pentru Muntenia. I-a urmat la tron fiul său, Teodosie, un copil, la acel moment, care îl avea ca tutore pe unchiul său, banul Preda Craiovescu. Sub pretext că îl apără de diferiţi pretendenţi, Mehmed beg a trecut Dunărea înfrângându-i pe competitori, dar a cerut în cele din urmă tronul pentru sine, invocând legături de rudenie cu familia Basarabilor. În aprilie-iunie 1522, Mehmed beg a reuşit să instaureze o administraţie otomană în Ţara Românească, numind subaşi (dregători otomani). Teodosie, fiul lui Neagoe, a fost trimis la Constantinopol, notează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Irina Andreea Cristea; editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: www.crestinortodox.ro