11 ianuarie - Ziua artei fotografice în România
Ziua artei fotografice în România este marcată, din 2010, în data de 11 ianuarie, aceasta fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 458/5 mai 2010 (proiectul fiind iniţiat de ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional de la acea vreme, Kelemen Hunor) şi publicată în Monitorul Oficial nr. 319 din 14 mai 2010. A fost aleasă ziua de 11 ianuarie deoarece reprezintă data naşterii lui Carol Pop de Szathmari - numele din certificatul de botez fiind Szathmári Pap Károly - (1812-1887), recunoscut ca primul fotograf al României şi primul fotograf de război din lume, conform site-ului www.eurofotoart.com.
În Hotărârea de Guvern amintită se preciza: "cu prilejul Zilei Artei Fotografice în România, se organizează acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte acţiuni cu tematică specifică; autorităţile administraţiei publice centrale şi locale interesate acordă sprijin de specialitate pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor ocazionate de acest eveniment".
Asociaţia Artiştilor Fotografi (AAF) a fost înfiinţată la 28 noiembrie 1956, prin Ordinul nr. 1657 emis de Ministerul Culturii. Membrii fondatori au fost Averescu George, Bauch Aurel, dr. Constantinescu Spiru, ing. Comănescu Silviu, Cernescu Sever, Hananel Ion, Iarovici Eugen, Löffler Weisselberger Hedy, Lovinescu Andrei, ing. Mărculescu Herberth, Marinov Iulian, Roman Bazil, Spitzer Clara, ing. Silistrăreanu Cornel, ing. Tomescu Nicolae, Tibor Löwy, Vulpas Gheorghe, conform site-ului Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, www.aafro.ro.
Primul sediu al Asociaţiei a fost în Bucureşti, Piaţa Scânteii nr. 1, Raion Stalin. În 1960, sediul AAF s-a mutat la parterul Palatului ''Universul'' din strada Brezoianu nr. 24, în care a fost amenajată o bibliotecă şi o Galerie de artă fotografică. Ulterior, sediul s-a mutat pe strada Schitu Măgureanu, unde a fost amenajat un studio de creaţie dotat cu aparate de fotografiat, aparate de mărit, lumini de studio, laboratoare pentru prelucrarea fotografiilor alb-negru şi color şi un punct de vânzare a materialelor fotosensibile (filme, hârtie şi soluţii).

Expoziţie de fotografie, realizată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, intitulată "Natura în imagini", vernisată în deschiderea festivalului "Cea1 Borsec Festival", 2021.
Foto: (c) GINA ŞTEFAN/AGERPRES FOTO
Asociaţia Artiştilor Fotografi a organizat în acest răstimp renumitele Saloane Internaţionale ale României, majoritatea lor fiind vernisate la Galeria Dalles din centrul Capitalei, iar ultima ediţie, cea de-a XVIII-a, a fost organizată în sălile Muzeului de Artă din Braşov. Cu sprijinul şi în colaborare cu Institutul Naţional de Informare şi Documentare Ştiinţifică şi Tehnică, Asociaţia Artiştilor Fotografi a editat, în perioada 1966-1989, lunar şi bilunar, 198 de numere ale Buletinului Asociaţiei, intitulat "Fotografia", acordate în condiţii de gratuitate tuturor membrilor AAF. Tot în această perioadă, AAF a editat, împreună cu Institutul Central de Documentare Tehnică, cel mai probabil din anul 1967, renumitele Caiete selective "Fotografia", în care au fost publicate cu pondere articole de tehnică fotografică. Şi acestea au fost difuzate membrilor AAF în condiţii de gratuitate, precizează site-ul amintit.
În 2001, AAF era compusă din opt filiale teritoriale: Banat, Bucovina, Bucureşti, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia şi Transilvania, precum şi din 17 fotocluburi afiliate, membri individuali străini şi din diaspora şi 1.500 de membri individuali. În scurt timp, AAF a redus numărul fotocluburilor la 15 şi, ulterior, şi-a încetat, practic, activitatea.

Expoziţia fotodocumentară "Revoluţia Română din decembrie 1989 - 31 de ani", organizată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, în colaborare cu Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP) şi Complexul Muzeal Naţional "Moldova", găzduită de Palatul Culturii din Iaşi, 2020.
Foto: (c) ADRIAN CUBA/AGERPRES FOTO
În anul 2007, cinci artişti fotografi cunoscuţi, preşedinţi de fotocluburi, au demarat acţiunea de reconstituire a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR). Noul Statut precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionarea al AAFR aşeza pe noi principii funcţionarea Asociaţiei Naţionale şi stabilea faptul că Adunarea Generală anuală este a membrilor asociaţi care au contribuit atât financiar, cât şi prin munca lor intelectuală la continuarea activităţii Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Primele 10 luni ale anului 2013 au fost extrem de dificile dar, în cele din urmă, Regulamentul şi modificările aduse Statutului AAFR - prin care s-a hotărât mutarea sediului AAFR în Bucureşti şi componenţa Comitetului Director - au primit recunoaşterea juridică. În prezent, sediul Asociaţiei este în str. Dr. Turnescu nr. 6, din sectorul 5 al Capitalei. Preşedintele AAFR este Eugen Negrea, conform site-ului www.aafro.ro.
Cea mai reprezentativă manifestare este Festivalul naţional cu participare internaţională ''Luna Fotografiei din România'', organizat, începând cu anul 2010, sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Acesta cuprinde o serie de manifestări expoziţionale de excepţie, vernisate atât în Capitală, cât şi în cele mai importante centre fotografice din România, precum şi în Cernăuţi (Ucraina), respectiv Budapesta şi Szeged (Ungaria).

Expoziţia fotodocumentară "Revoluţia Română din decembrie 1989 - 31 de ani", organizată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, în colaborare cu Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP) şi Complexul Muzeal Naţional "Moldova", găzduită de Palatul Culturii din Iaşi, 2020.
Foto: (c) ADRIAN CUBA/AGERPRES FOTO
În 12 ianuarie 2011, a avut loc vernisajul primului Salon al Artiştilor Fotografi din Bucureşti, organizat sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.
De asemenea, începând cu anul 2011, iubitorii de artă fotografică pot participa la Salonul Artiştilor Fotografi din Bucureşti. În luna mai 2012, a fost lansat oficial Festivalul Fotografiei Europene, ediţia I, organizat de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, Reprezentanţa Comisiei Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
În acest context Asociaţia Internaţională "Euro Foto Art" s-a angajat să organizeze anual, începând cu anul 2013 (în intervalul 11 ianuarie - 10 februarie), Festivalurile Internaţionale "Carol Pop de Szathmári - Szathmári Pap Károly" (Marcă înregistrată de OSIM). Aceste festivaluri au drept scop: popularizarea personalităţii renumitului artist fotograf în întreaga lume; organizarea unor expoziţii cu reproducerile lucrărilor sale; organizarea unor expoziţii de artă fotografică de artă contemporană demne de personalitate lui; prezentarea unor filme documentare titrate în limba română, realizate de emisiunea în limba maghiară a Televiziunii Române, preciza pentru AGERPRES, în iulie 2021, Ştefan Tóth István, preşedinte al Asociaţiei Internaţionale "Euro Foto Art" România.

Vernisajul expoziţiei de fotografie - Agerpres, consacrat marcării a 30 de ani de existenţă postdecembristă a Senatului, cu participarea preşedinţilor Senatului din perioada 1990-2020, în Foaierul Senatului, 2020.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI/AGERPRES FOTO
"Până în prezent am coordonat derularea celor nouă ediţii ale festivalurilor internaţionale care au cuprins manifestări organizate în diferite oraşe ale Europei, Asiei şi SUA. Asociaţia Internaţională 'Euro Foto Art' a editat într-un tiraj iniţial 100 bucăţi medaliile 'Carol Pop de Szathmári - Szathmári Pap Károly' de rang de aur, argint şi bronz (care de asemenea reprezintă o marcă înregistrată la OSIM) care sunt numerotate. Medaliile sunt oferite ca premii acordate de către organizatorii unor Saloane Internaţionale de artă fotografică derulate sub patronajul Asociaţiei Internaţionale 'Euro Foto Art'. O ediţie specială a medaliei ('Medalie de merit pe viaţă'), editată într-un tiraj iniţial de 10 bucăţi, a fost acordată celor mai reputaţi artişti fotografi din România şi din lume", menţiona pentru AGERPRES Ştefan Tóth István.
Vernisajul Salonului Internaţional de Artă Fotografică al României, ajuns în 2021 la cea de-a 25-a ediţie, a avut loc la Bucureşti, la Salonul Jockey Club.
"În acest an aniversăm cea de-a 25-a ediţie a Salonului Internaţional de Artă Fotografică al României (SIAFR). Primul Salon Internaţional de Artă Fotografică al României a fost organizat în luna octombrie a anului 1957, la Muzeul de Artă din Bucureşti. Cu fiecare ediţie, Salonul a crescut în amploare şi a devenit unul dintre evenimentele semnificative ale vieţii culturale româneşti. De-a lungul anilor, la SIAFR au participat fotografi de renume din întreaga lume, prezenţa lor definind coordonatele unei manifestări artistice unice prin importanţă şi prestanţă. Inegalabila şi îndelungata tradiţie, clădită pas cu pas de-a lungul a peste 60 de ani, conferă SIAFR statutul de cel mai important eveniment al artei fotografice găzduit în România", nota Eugen Negrea, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, conform site-ului https://www.siaf.ro/salon-romania/.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a fost prezentă, de-a lungul timpului, prin jurnaliştii şi fotografii ei, la toate marile evenimente din istoria contemporană a României. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES deţine o vastă arhivă de fotografii, ce cuprinde milioane de imagini realizate din anul 1927 până astăzi. Atât arhiva de fotografie, cât şi cea de ştiri funcţionează în cadrul redacţiei Documentare-Arhivă, cu rolul de a pune în valoare acest patrimoniu de ştire scrisă şi de imagine.

Vernisajul expoziţiei de fotografie "Natura în imagini" AGERPRES, din cadrul "Cea1 Borsec Festival", 2020.
Foto: (c) GINA ŞTEFAN/AGERPRES FOTO/ARHIVA ISTORICĂ
Pe parcursul anului 2021, fotografii ale Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES au fost expuse în diferite locuri din ţară, între care amintim: Braşov - februarie, Expoziţia fotografică "Natura în imagini AGERPRES", prezentată în cadrul Alpin Film Festival (30 de planşe cu fotografii realizate în zonele sălbatice ale României); Braşov - iunie, Expoziţia de patrimoniu sportiv istoric "Citius, Altius, Fortius! Secvenţe din istoria sportului românesc"; Borsec - iulie, Expoziţia de fotografie din seria "Natura în imagini AGERPRES", în deschiderea festivalului Cea1 Borsec Festival (15 planşe cu imagini din Arhiva Fotografică AGERPRES); Curtea de Argeş - august, Expoziţie de fotografie "Curtea de Argeş - retrospectivă", cu imagini din arhiva istorică AGERPRES (30 de imagini din Curtea de Argeş, cele mai vechi, în care apare mănăstirea ctitorită de Neagoe Basarab, datând din anul 1938, imagini de la vizita patriarhului Alexei al Rusiei din 1947 şi de la vizita regelui Mihai din 1992, ceremoniile funerare ale reginei Ana şi regelui Mihai); Craiova - septembrie, Expoziţia "Pasărea Măiastră, tradiţii şi doruri în imagini AGERPRES" (30 de fotografii de arhivă şi din fluxul foto realizate de-a lungul timpului de către fotoreporterii agenţiei), realizată în cadrul celei de-a XXVI-a ediţii a Festivalului "Maria Tănase"; Bucureşti, Palatul Elisabeta - octombrie, Expoziţie cu imagini din arhiva fotografică AGERPRES, dedicată centenarului naşterii Regelui Mihai; Oradea - octombrie, Expoziţie fotografică despre Oradea (60 de imagini din arhiva AGERPRES), Sinagoga neologă Sion; Arad - noiembrie, Expoziţia de fotografii provenite din arhiva Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, cu imagini surprinse de jurnalişti, în judeţul Arad, începând cu anul 1937 - în sala în care s-au dus tratativele dintre oficialii români şi maghiari cu privire la soarta Transilvaniei şi unde s-au pus bazele Marii Uniri de la 1918.

Vernisajul expoziţiei de imagini din arhiva fotografică a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, cu ocazia aniversării centenarului naşterii Regelui Mihai I al României, eveniment organizat în Grădina Palatului Elisabeta, 2021.
Foto: (c) LIVIU ŞOVA/AGERPRES FOTO
Alte imagini din Arhiva Foto a AGERPRES pot fi găsite pe site-urile http://muzeu.agerpres.eu/ şi https://foto.agerpres.ro/foto. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
* Explicaţie foto din deschidere: Vernisajul expoziţiei "Oradea - fotografii memorabile din arhiva AGERPRES", Oradea, 2021.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a











