O explozie la Centrala Nucleară de la Cernobîl în 1986 a răspândit un nor radioactiv peste mari părți ale Uniunii Sovietice, în prezent teritorii ale Belarusului, Ucrainei și Federației Ruse. Aproape 8,4 milioane de oameni din cele trei țări au fost expuși radiațiilor.

Guvernul sovietic a recunoscut nevoia de asistență internațională abia în 1990. În același an, Adunarea Generală a adoptat rezoluția 45/190, solicitând 'cooperare internațională pentru a aborda și atenua consecințele de la centrala nucleară de la Cernobîl'. Acesta a fost începutul implicării Organizației Națiunilor Unite în redresarea de la Cernobîl. A fost înființat un Grup de lucru pentru a coordona cooperarea la Cernobîl, arată https://www.un.org/.

În 1991, ONU a creat ''Chernobyl Trust Fund''.

Din 1986, familia de organizații ONU și mai multe ONG-uri importante au lansat peste 230 de proiecte diferite de cercetare și asistență în domeniile sănătății, siguranței nucleare, reabilitării, mediului, producției de alimente curate și informației.

În 2002, Națiunile Unite au anunțat o schimbare în strategia Cernobîl, cu un nou accent pe o abordare de dezvoltare pe termen lung. PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare) și birourile sale regionale din cele trei țări afectate au preluat conducerea în implementarea noii strategii. Pentru a oferi sprijin programelor internaționale, naționale și publice care vizează dezvoltarea durabilă a acestor teritorii, în 2009, ONU a lansat Rețeaua Internațională de Cercetare și Informare privind Cernobîlul (ICRIN).

La 8 decembrie 2016, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție care desemna ziua de 26 aprilie drept Ziua internațională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl. În rezoluția sa, Adunarea Generală a recunoscut că, la trei decenii de la dezastru, persistă consecințe grave pe termen lung, iar comunitățile și teritoriile afectate se confruntă în continuare cu nevoi conexe.

Finalizarea amplasării noii structuri de izolare peste vechiul sarcofag a reprezentat o etapă importantă atinsă în 2019, 2,2 miliarde de euro fiind furnizate de peste 45 de națiuni donatoare prin fonduri gestionate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Noua clădire de izolare a fost predată Guvernului Ucrainei pe 10 iulie 2019. Amploarea proiectului, în ceea ce privește cooperarea internațională, îl face unul dintre cele mai importante din domeniul securității nucleare.

Istoria accidentului nuclear de la Cernobîl

Accidentul de la Cernobîl din 1986 a fost rezultatul unei proiectări defectuoase a reactorului, operat de personal insuficient instruit, explică https://world-nuclear.org/. Explozia cu abur și incendiile rezultate au eliberat în mediu cel puțin 5% din miezul radioactiv al reactorului, provocând depunerea de materiale radioactive în multe părți ale Europei.

Doi muncitori ai centralei Cernobîl au murit din cauza exploziei din noaptea accidentului. Printre victime s-au numărat pompierii care au intervenit la incendiile inițiale de pe acoperișul clădirii turbinelor, iar 28 de persoane au murit în următoarele săptămâni, ca urmare a sindromului iradierii acute. Aproximativ 350.000 de persoane au fost evacuate în urma accidentului.

Complexul energetic de la Cernobîl, situat la aproximativ 130 km nord de Kiev, Ucraina, și la aproximativ 20 km sud de granița cu Belarus, cuprindea patru reactoare nucleare. Unitățile 1 și 2 au fost construite între 1970 și 1977, iar unitățile 3 și 4 au fost finalizate în 1983. Alte două reactoare erau în construcție în momentul accidentului. La sud-est de centrală, a fost construit un lac artificial de aproximativ 22 de kilometri pătrați, situat lângă râul Pripiat, un afluent al Niprului, pentru a furniza apă de răcire reactoarelor.

Această zonă a Ucrainei avea o densitate scăzută a populației. La aproximativ 3 km distanță de reactor, în noul oraș Pripiat trăiau 49.000 de locuitori. Orașul vechi Cernobîl, care avea o populație de 12.500 de locuitori, se află la aproximativ 15 km sud-est de complex. Pe o rază de 30 km de la centrala electrică, populația totală era între 115.000 și 135.000 de locuitori la momentul accidentului.

Accidentul a provocat cea mai mare eliberare radioactivă necontrolată în mediu înregistrată vreodată pentru orice operațiune civilă, iar cantități mari de substanțe radioactive au fost eliberate în aer timp de aproximativ 10 zile. Acest lucru a cauzat perturbări sociale și economice grave pentru părți mari ale populației din Belarus, Rusia și Ucraina. Doi radionuclizi, iodul-131, cu durată scurtă de viață, și cesiul-137, cu durată lungă de viață, au cântărit greu în doza de radiații. Se estimează că tot gazul xenon, aproximativ jumătate din iod și cesiu și cel puțin 5% din materialul radioactiv rămas în miezul reactorului Cernobîl 4 (care avea 192 de tone de combustibil) au fost eliberate în urma accidentului. Cea mai mare parte a materialului eliberat s-a depus în apropiere sub formă de praf și resturi, dar materia mai ușoară a fost transportată de vânt peste Ucraina, Belarus, Rusia și, într-o oarecare măsură, peste Scandinavia și Europa.

Orașul Pripiat, unde locuiau operatorii centralei, a fost evacuat pe 27 aprilie 1986. Până pe 14 mai, aproximativ 116.000 de persoane care locuiau pe o rază de 30 de kilometri fuseseră evacuate și ulterior relocate. În anii care au urmat accidentului, alte 220.000 de persoane au fost relocate în zone mai puțin contaminate, iar zona de excludere inițială cu o rază de 30 km (2.800 km2) a fost modificată și extinsă pentru a acoperi 4.300 de kilometri pătrați.

Comitetul științific al Națiunilor Unite pentru evaluarea efectelor radiațiilor atomice (UNSCEAR) a concluzionat că, în afară de aproximativ 5.000 de cazuri de cancer tiroidian (soldate cu 15 decese), 'nu există dovezi ale unui impact major asupra sănătății publice atribuibil expunerii la radiații, la 20 de ani de la accident', potrivit sursei citate. Conform unui raport UNSCEAR din 2018, aproximativ 20.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost diagnosticate între 1991 și 2015 la pacienți care aveau 18 ani sau mai puțin la momentul accidentului. Raportul afirmă că un sfert din cazuri (5000 de cazuri) s-au datorat 'probabil' dozelor mari de radiații și că acest raport a fost probabil mai mare în anii anteriori și mai mic în anii următori. Cancerul tiroidian nu este de obicei fatal dacă este diagnosticat și tratat din timp. Conform raportului, dintre diagnosticele puse între 1991 și 2005, 15 s-au dovedit a fi fatale.

La începutul anilor 1990, aproximativ 400 de milioane de dolari s-au cheltuit pentru îmbunătățirea siguranței reactoarelor rămase de la Cernobîl. Reactorul 3 a funcționat până în decembrie 2000. Unitatea 2 a fost închisă după un incendiu în sala turbinelor în 1991, iar unitatea 1 la sfârșitul anului 1997. Aproape 6.000 de oameni lucrau la centrală în fiecare zi, iar doza lor de radiații s-a încadrat în limitele acceptate la nivel internațional.

Noua structură de siguranță (New Safe Confinement - NSC) pentru sarcofag a fost finalizată în 2017. Structura închisă ermetic are rolul de a permite inginerilor să demonteze de la distanță structura din 1986, care a protejat rămășițele reactorului de intemperii, încă din săptămânile de după accident.

Cernobîl în zilele noastre

Pe 24 februarie 2022, forțele rusești au preluat controlul asupra tuturor instalațiilor centralei nucleare de la Cernobîl. Nivelurile de control ale dozelor de radiații gamma în zona de excluziune a Cernobîlului au fost depășite. Inspectoratul de Reglementare Nucleară al Ucrainei (SNRIU) a anunțat că creșterea nivelurilor de radiații s-a datorat probabil 'perturbării stratului superior al solului din cauza mișcării unui număr mare de mașini militare grele prin zona de excluziune și a creșterii poluării aerului'. Citirile de radiații de la fața locului au fost evaluate de AIEA ca fiind scăzute și în conformitate cu nivelurile apropiate de nivelurile de fond.

Pe 9 martie 2022, centrala de la Cernobîl a pierdut conexiunea la rețea. SNRIU a transmis că generatoarele diesel de rezervă funcționau și aveau combustibil pentru 48 de ore. Pe 13 martie, Energoatom a raportat că operatorul sistemului de transport Ukrenergo a reușit să repare o linie electrică necesară pentru restabilirea alimentării externe cu energie electrică a Cernobîlului. Amplasamentul urma să fie reconectat la rețea o zi mai târziu, dar Ukrenergo a raportat în dimineața zilei de 14 martie că linia a suferit daune suplimentare 'din partea forțelor de ocupație'. Mai târziu, pe 14 martie, Ukrenergo a anunțat că alimentarea cu energie electrică externă a fost restabilită, iar la ora 16:45 centrala a fost reconectată la rețeaua electrică a Ucrainei.

Pe 31 martie 2022, controlul asupra amplasamentului a revenit personalului ucrainean. Din ianuarie 2023, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) are o prezență permanentă la toate centralele nucleare ale Ucrainei.

Foto: (c)  SERGEY DOLZHENKO/EPA

Pe 14 februarie 2025, o dronă a lovit acoperișul NSC și a străpuns atât învelișul exterior, cât și pe cel interior din oțel al structurii. AIEA a declarat că nivelurile de radiații din interiorul și exteriorul structurii au rămas normale și stabile. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

FotoŞ (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES FOTO