O PERSONALITATE PE ZI: Prozatorul Laurenţiu Fulga

Prozatorul Laurenţiu Fulga s-a născut la 2 noiembrie 1916, în comuna Fulga de Jos, judeţul Prahova. A urmat Liceul Militar din Chişinău (1936) şi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti absolvită în 1941.
Mobilizat pe front ca ofiţer de rezervă, a fost grav rănit la Odessa, declarat mort la Cotul Donului (în ţară, la câteva reviste literare i s-au publicat necrologul) şi a căzut prizonier. A participat ca voluntar în războiul antifascist, fiind din nou rănit şi a continuat să lupte până la victoria din 1945, potrivit volumelor "Dicţionarul Scriitorilor Români" (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998) şi "Dicţionarul General al Literaturii Române" (Editura Univers Enciclopedic, 2005).
Rămas în cadrul forţelor armate, a lucrat ca redactor la diverse reviste, precum "Viaţa militară", a fost consilier artistic la Teatrul Armatei (până în 1961), dedicându-se apoi exclusiv scrisului. A fost vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor (1968-1984).
A debutat cu proză scurtă în "Bilete de papagal" (1937), iar editorial, cu volumul de nuvele "Straniul paradis" (1942). Consacrarea a venit odată cu romanele "Eroica" (1956), "Steaua Bunei Speranţe" (1963), "Alexandra şi infernul" (1966), "Moartea lui Orfeu" (1970), dar, mai ales, cu noua versiune a volumului de nuvele fantastice "Straniul paradis" (1975), în care intruziunea fantasticului în realitate ţine de o meditaţie filosofică asupra cuplului şi a "eternei reîntoarceri" - temă fundamentală a întregii sale creaţii.
Vocaţia pentru fantastic, insolit, tragic şi eroic marchează proza sa şi în romanele "Fascinaţia" (1977), "Salvaţi sufletele noastre" (1980). A scris ocazional şi teatru, piese jucate pe diferite scene, dar niciuna editată. A tradus din Albert Camus, B. Lavreniev ş.a.
A fost distins cu Premiul de Stat (1952), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză (1967; 1980), Premiul "Ion Creangă" al Academiei (1972).
A murit la 16 noiembrie 1984, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CITATUL ZILEI
'Societatea femeilor este elementul în care se dezvoltă distincția socială.' - J.W. Goethe ('Buna-cuviință oglindită în proverbe și maxime din toată lumea', culese de Gh. Paschia, Editura Albatros, 1970)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 4 martie
Ortodoxe Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel și sora sa, Iuliana Greco-catolice Sf. cuv. Gherasim de la Iordan Romano-catolice Sf. Cazimir, rege Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan este pomenit în calendarul creștin ortodox &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 martie
Este a 63-a zi a anului 2025. Au mai rămas 302 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 48 m și apune la 18 h 08 m. Luna răsare la 08 h 43 m și nu apune în această zi. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril)
FRAGMENT DE ISTORIE: Premiera, la Paris, a operei 'Carmen', de Georges Bizet (3 martie 1875)
La 3 martie 1875, avea loc la 'Opéra Comique' din Paris, premiera operei 'Carmen', a compozitorului Georges Bizet, pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, conform https://pad.philharmoniedeparis.fr/.
3 martie - Ziua mondială privind protecția sănătății urechii și auzului
Ziua mondială privind protecția sănătății urechii și auzului este marcată, anual, la 3 martie și urmărește creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța auzului și prevenirea diagnosticării târzii a deficiențelor de auz. Această dată a fost stabilită cu prilejul primei Conferințe internaționale privind prevenirea deprecierii auzului și restabilirea aces
3 martie - Ziua mondială a vieții sălbatice (ONU)
Ziua mondială a vieții sălbatice este sărbătorită în data de 3 martie a fiecărui an. La 20 decembrie 2013, în cadrul celei de-a 68-a sesiuni, Adunarea Generală a ONU a proclamat această dată drept Ziua mondială a vieții sălbatice pentru a celebra și a crește interesul asupra faunei și florei sălbatice din întreaga lume. La 3 martie 1973 era semnată, la Wash
3 martie - Ziua mondială a scriitorilor
La 3 martie 2025 este marcată Ziua mondială a scriitorilor, pentru a celebra contribuția pe care scriitorii o aduc societății. Această zi a fost instituită cu prilejul celui de-al 48-lea congres al Clubului Internațional PEN, care s-a desfășurat la 12-18 ianuarie 1986, potrivit https://www.panorama.am,
3 martie - Ziua solidarității româno-polone
Ziua solidarității româno-polone este marcată, în fiecare an, la data de 3 martie. Guvernul a aprobat,1 la 1 martie 2023, printr-un proiect de lege, declararea zilei de 3 martie ca Ziua solidarității româno-polone. 'La propunerea Ministerului Afacerilor Externe, Executivul a adoptat proiectul de lege pentru declararea zilei de 3 martie ca
Relații bilaterale între România și Republica Moldova
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a efectuat pe 1 martie 2025, o vizită oficială în Republica Moldova, ocazie cu care a fost întâmpinat de președinta Maia Sandu, se menționează într-un comunicat al președinției de la Chișinău transmis AGERPRES. Întrevederea a reconfirmat relația specială dintre Republica Mold
Începutul Postului Sfintelor Paști (3 martie)
Postul Sfintelor Paști, numit și Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat anul acesta în data de 20 aprilie. Postul este abținerea de la mâncare și băutură, nu simpla înlocuire de alimente, cu intenția de a înfrâna firea, de a crea senzația de foame. Și ace
CITATUL ZILEI
'O femeie nestatornică este aceea care numai iubește; o ușuratică este aceea care și-a găsit altul; o flușturatică este aceea care nu știe dacă iubește și ce iubește; o nepăsătoare - cea care nu mai iubește nimic.' - La Bruyere, 'Caracterele' ('Buna-cuviință oglindită în proverbe și maxime din toată lumea', culese de Gh. Paschia, Editura Albatro
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 martie
Ortodoxe Sf. Mc. Eutropie, Cleonic și Vasilisc (Începutul Postului Sfintelor Paști. Zi aliturgică. Canonul Mare) Greco-catolice Sf. m. Eutropiu, Cleonic și Vasilisc. Începe Postul Mare. Post și Ajun Romano-catolice Ss. Cunegunda, împ.; Marin, ostaș m
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 martie
Este a 62-a zi a anului 2025. Au mai rămas 303 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 18 h 06 m. Luna răsare la 08 h 18 m și apune la 22 h 47 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril)
Summit la Londra, pe tema apărării Europei (2 martie 2025)
Premierul britanic, Keir Starmer, a invitat aproximativ 15 lideri europeni la un summit la Londra, în 2 martie 2025, pentru 'a face să avanseze' acțiunile privind securitatea și susținerea Ucrainei în războiul cu Rusia, a confirmat Downing Street, la 28 februarie, potrivit AFP. Ziua de 2 martie va începe la Londra cu
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul D. H. Lawrence
Scriitorul David Herbert Lawrence, prin romanele sale 'Sons and Lovers' (1913), 'The Rainbow' (1915) și 'Women in Love' (1920), a fost unul dintre cei mai influenți scriitori englezi ai secolului XX. S-a născut la Eastwood, Nottingham, Marea Britanie, la 11 septembrie 1885, ca fiu al unui miner și al unei profesoare. Și-a petrecut tiner