Comunicat de presă - Primăria Municipiului Baia Mare
Ordine, siguranță și curățenie în Baia Mare de Sfintele Sărbători Pascale!
După cum știți deja, anul acesta majoritatea confesiunilor creștine sărbătoresc Paștele în aceeași zi. Asta înseamnă, printre altele, că vom avea o aglomerare mai mare în jurul bisericilor, a piețelor și alte zone publice. Fapt care necesită o atenție mai deosebită și din partea noastră, a autorității locale, respectiv a instituțiilor de ordine publică.
Am organizat ieri o conferință de presă, alături de colegii mei din executivul Primăriei și directorii serviciilor subordonate, pentru a prezenta câteva dintre măsurile pe care le-am pregătit pentru ca băimărenii să se poată bucura de sărbători în liniște, pace și confort.
La capitolul siguranță, polițiștii locali vor fi prezenți în stradă 24 de ore din 24 și vor colabora cu efectivele Poliției Naționale și Jandarmeriei, în special în apropierea lăcașelor de cult, pentru fluidizarea traficului, combaterea cerșetoriei și prevenirea infracționalității. De asemenea, dispeceratul Poliției Locale este pregătit să preia sesizări non-stop.
La capitolul curățenie, pentru că vom avea în aceste zile o creștere a volumului de deșeuri, am stabilit cu operatorul de salubritate că se va interveni zilnic, inclusiv în ziua de Paști, cu 42 de utilaje și până la 70 de muncitori atât pentru ridicarea deșeurilor cât și pentru salubrizarea stradală.
Am vorbit, de asemenea, despre verificarea produselor agro-alimentare, atât ale comercianților cât și ale personajelor fizice care le vând în spațiul public, transportul public în comun și multe alte teme de interes public. La final, am răspuns câtorva întrebări ale celor prezenți. Le mulțumesc tuturor celor care se preocupă de bunăstarea comunității noastre și contribuie la păstrarea unui climat sigur în Baia Mare.
Doru Ioan Dăncuș - primarul Municipiului Baia Mare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].