Linia de apărare din jurul Amsterdamului este singurul exemplu de sistem de fortificaţii bazat pe controlul apelor. Acest sistem este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1996, potrivit https://whc.unesco.org.

De la începutul secolului al XVI-lea, locuitorii Olandei au folosit cunoştinţele în inginerie hidraulică în scopuri de apărare.

Construită între 1883 şi 1920, Linia de Apărare din jurul Amsterdamului a protejat centrul ţării printr-o reţea de 45 de forturi armate, care acţionau împreună ca un sistem complex de canale şi ecluze.

Această Linie de apărare din jurul Amsterdamului este un inel complet de fortificaţii care acoperă o zonă mai mare de 135 de km în jurul oraşului olandez. Cuprinde un sistem de ecluze, diguri, canale şi zone inundabile, reprezentând un exemplu major de fortificaţie bazată pe principiul inundării temporare a uscatului.

Funcţionarea sa ingenioasă şi păstrarea intactă din secolul al XIX-lea până în prezent au constituit principalele criterii pentru care acest sistem a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Poziţionarea forturilor s-a făcut în zone strategic alese astfel încât drumurile şi căile de cale ferată treceau prin aceste zone. Au fost aşezate cu grijă la intervale de cel mult 3.500 de metri, spaţiul fiind ales în funcţie de aria de foc a artileriei situate în forturi. Primele forturi au fost construite din cărămidă, iar cele mai recente din beton masiv.

Forturile terestre îndeplinesc un rol important în dezvoltarea ingineriei militare peste tot în lume. De-a lungul timpului, sistemele de fortificaţii au cunoscut o evoluţie de la structuri de cărămidă şi piatră, în tradiţia Montalembert, la modele mai complexe care îmbinau oţelul şi betonul, similar fortificaţiilor Maginot şi Zidului Atlantic.

Linia de apărare a Amsterdamului este un exemplu extraordinar şi un sistem extensiv integrat de apărare din perioada modernă care a rămas intact şi a fost bine conservat de la momentul creării sale în secolul al XIX-lea. Ea ilustrează tranziţia de la construcţia din cărămidă la cea cu beton consolidat, fiind un episod din istoria arhitecturii europene. Acesta a reprezentat, de asemenea, un criteriu care a fundamentat decizia Patrimoniului Mondial UNESCO, potrivit sursei citate.

Totodată, ingeniozitatea olandeză în ce priveşte ingineria hidraulică a fost inclusă în sistemele de apărare ale oraşului.

Provincia Noord-Holland este gazda sitului. Responsabilitatea pentru conservarea acestui sit revine guvernului naţional, provinciei Utrecht, unui număr de 23 de autorităţi municipale şi în responsabilitatea a trei autorităţi de gestionare a apelor. Protecţia acestui sit se face pe mai multe nivele şi într-un mod exhaustiv. Este protejată de Legea provinciei care vizează monumentele şi clădirile istorice şi Legea din 1988 a Clădirilor şi Monumentelor Istorice.

În 2005, provincia Noord-Holland a înfiinţat un Birou de programe dedicat Liniei de Apărare în jurul Amsterdamului pentru gestionarea proprietăţii. Acest birou are rolul de gestionare a Planului de Implementare a Liniei de Apărare din jurul Amsterdamului 2009-2013 adoptat în anul 2009 de Consiliul provinciei Noord-Holland.

Guvernul olandez a adoptat în anul 2011 Strategia pentru Politică Naţională privind infrastructura şi Planificarea Spaţială, document care a intrat în vigoare în 2012 şi asigură mentenanţa siturilor înscrise în Patrimoniul Mondial în ce priveşte dezvoltarea spaţială în Olanda.

Biroul de programe al Liniei de Apărare din jurul Amsterdamului a planificat deschiderea a trei puncte turistice, din care unul deja a fost inaugurat în zona de sud-est la Fort Pampus în 2011, unul va fi deschis în vest, la Fort Benoorden Spaarndam şi unul în nord-vest, la Fort bij Krommeniedijk.

Fiind localizată într-o zonă dinamică din punct de vedere economic şi a spaţiului, instrumentele de planificare şi mecanismele de management vor fi cruciale pentru a asigura ca dezvoltările în spaţiul respectiv să nu aibă un impact dăunător asupra valorii universale extraordinare a proprietăţii şi a peisajului natural iniţial, conform https://whc.unesco.org. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: holland.com