Comunicat de presă - Opera Națională București
Bucharest Opera Festival, desemnat Evenimentul anului la Gala Premiilor 'Actualitatea muzicală'
Opera Națională București a primit premiul Evenimentul anului pentru Bucharest Opera Festival la cea de-a 35-a ediție a Galei Premiilor revistei 'Actualitatea muzicală', publicație a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Ceremonia a avut loc pe 26 octombrie, în Salonul Oficial al Ateneului Român.
Premiul a fost decernat directorului general al Operei Naționale București, Daniel Jinga, împreună cu echipa de coordonare a Bucharest Opera Festival, în semn de recunoaștere a proiectului care reunește producții de operă și balet din România și din străinătate.
Cu aceasta ocazie, directorul operei bucureștene a transmis următorul mesaj: 'Când am pornit festivalul, în 2022, nu aveam nicio garanție că va exista o a doua ediție. După cinci ediții, mă bucur să primim acest premiu, pe care îl simt ca fiind mai ales al colegilor mei: al celor din culise, din orchestră, de la lumini și de la sunet, din birouri, pe care publicul nu-i vede, dar care îmi sunt mereu alături', Daniel Jinga, director general al Operei Naționale București.
Ajuns la cea de-a cincea ediție, Bucharest Opera Festival s-a desfășurat între 11 și 22 iunie 2026, pe scena Operei Naționale București. Programul a cuprins 12 seri de operă și balet, urmărite de peste 10.000 de spectatori.
Printre participanții din România s-au numărat Opera Națională București, operele naționale din Iași și Timișoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, teatrele de operă din Constanța și Galați și Orchestra de Cameră Radio. Festivalul a inclus și participarea unor instituții și ansambluri din străinătate: Opera din Cracovia, Teatrul Național de Operă și Balet 'Maria Bieșu' din Chișinău, Opera din Ruse, Yamamoto Noh Theater din Osaka și orchestra Festivalului Puccini de la Torre del Lago. Pe scenă, în fosă și în culise au lucrat aproximativ 1.500 de artiști și tehnicieni.
Gala Premiilor 'Actualitatea muzicală' recompensează anual interpreți, creatori, proiecte și evenimente din viața muzicală românească. Înființată în 1990, revista urmărește activitatea din domeniul muzical, de la spectacole, concerte și recitaluri până la proiecte editoriale și alte inițiative relevante.
La ediția din acest an, alături de Bucharest Opera Festival, au fost premiați: Cristina Gârbea și Alex Vasiliu - Premiul pentru critică muzicală; Virgil Oprina - Premiul pentru video-jurnalism; Andrei Stănculescu - Premiul pentru interpretare muzicală; Orchestra Română de Tineret - Premiul de excelență; Daria Crișan - 'Premiul tinereții'; Pompilia Stoian - Premiul 'O viață închinată cântecului'; Mihai Alexandru - Premiul pentru muzica spectacolului de revistă 'Domeniile Savoy'; Miruna Ionescu și Valentin Albeșteanu - Premiul pentru proiectul artistic 'Poveste din Bucureștiul de odinioară'.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.