DOCUMENTAR: 25 de ani de la moartea medicului şi academicianului Constantin N. Arseni
Medicul Constantin N. Arseni, pionier al neurochirurgiei româneşti, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 3 februarie 1912, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava.
Între 1929 şi 1935, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj. La 30 iunie 1936, a obţinut titlul de doctor în medicină şi chirurgie, cu teza "Neurotomia juxtaprotuberanţială în tratamentul nevralgiei intermitente de trigemen".
A fost medic la Serviciul de Neurochirurgie al Spitalului Central din Bucureşti, în intervalul 1932-1937. Aici lucrează sub conducerea şi îndrumarea profesorului Dimitrie Bagdasar.
Între 1937 şi 1939, a lucrat la Spitalul de Urgenţă, sub coordonarea profesorului I. Iacobovici.
A ocupat funcţia de asistent la Institutul de Histologie de pe lângă Facultatea de Medicină din Bucureşti (1942-1944).
Din 1945, a fost medic primar la Serviciul de Neurochirurgie al Spitalului Central de Boli Nervoase, ulterior Spitalul Central de Neurochirurgie din Bucureşti.
Conferenţiar (din 1952), profesor (1963) şi şef al Catedrei de Neurochirurgie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, până în 1991.
În 1976, a primit titlul de doctor docent.
A creat o şcoală în neurochirurgia românească: a organizat un serviciu modern în cadrul Spitalului de Neurochirurgie şi s-a preocupat de introducerea unor procedee chirurgicale omologate în scurt timp pe plan internaţional. A efectuat o clasificare proprie a tumorilor cerebrale, a proceselor traumatice cranio-cerebrale, a discopatiilor vertebrale şi a fost primul în lume, în 1942, care a abordat studiul tumorilor de nuclei bazali. A descris un nou sindrom neurologic - "logoreea şi hiperkinezia".
Rezultatele cercetărilor sale au fost expuse pe larg într-un număr foarte mare de lucrări, studii şi articole, apărute în ţară şi străinătate.

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / Arhiva foto AGERPRES
A fost membru în comitetele de redacţie ale revistelor "Acta neurochirurgia" din Viena şi "Phronesis" din Madrid, precum şi membru al unor organisme naţionale şi internaţionale de prestigiu: Societatea Internaţională de psihoneuroendocrinologie, Academia internaţională de neurochirurgie, societăţile de neurochirurgie din Londra, Madrid, Moscova, Paris, Academia de Ştiinţe din New York etc.
A efectuat un număr impresionant de operaţii, aproximat la peste 25.000 de tumori cerebrale, 5000 de leziuni traumatice cranio-cerebrale, malformaţii vasculare etc.
Dintre numeroasele lucrări realizate de Constantin N. Arseni pot fi amintite: "Epilepsia în tumorile cerebrale" (1950), "Bolile vasculare ale creierului şi ale măduvei spinării" (1965), "Procesele expansive intercraniene" (2 vol., 1973-1974), "Patologia neurochirurgicală infantilă" (1980) etc.
În 1984, a fost ales preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, arată viata-medicala.ro.
A devenit membru corespondent al Academiei Române la 1 martie 1974. Începând cu 18 decembrie 1991, a fost membru titular al Academiei Române.
A murit la 5 iulie 1994. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













