Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

La hramul de anul acesta a fost adusă și racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea (începând cu ziua de sâmbătă, 24 octombrie). Moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea vor fi așezate spre închinare, împreună cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.

* * *

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală) s-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Ioniță Asan (secolele XII-XIII), la câțiva kilometri de orașul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, Basarabov, aflat pe valea râului Lomul, din părinți ortodocși și iubitori de Hristos.

Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniștea și nevoința monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov.

În obștea mănăstirii de pe valea Lomului, fericitul Dimitrie întrecea pe toți cu rugăciunea curată a inimii și cu darul lacrimilor. Căci nu era altul mai iubitor de Dumnezeu și de nevoință duhovnicească decât el în această sihăstrie. Mânca o dată la două sau trei zile, dormea noaptea foarte puțin; nu avea nici un fel de avere pământească, decât trupul obosit de post și metanii, două haine vechi călugărești și Psaltirea. Pentru o nevoință aspră ca aceasta, toți se foloseau de viața lui și se sileau să-i urmeze exemplul.

'Cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea și privegherile pe care le făcea și prin care s-a învrednicit și de darul facerii de minuni? El și-a cunoscut și vremea ieșirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, și-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu'. ('Viețile Sfinților')

După multă vreme, apa Lomului a venit mare încât a luat și lemnele și pietrele dimprejurul ei și atunci au căzut în apă și cele două pietre, care erau în apropierea peșterii, împreună cu moaștele sfântului. Voind Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, care pătimea de duh necurat, și i-a zis: 'Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă - și i-a arătat locul - eu te voi tămădui pe tine'. Sculându-se dimineață aceasta a spus părinților săi visul pe care l-a avut.

'Adunându-se mulți oameni și preoți, s-au dus toți împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină și cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mâl și de prundiș, și le-au scos întregi, strălucind ca aurul. Luându-le de acolo, le-au dus în satul Basarabov'. ('Viețile Sfinților')

Domnii Țării Românești, auzind de minunile ce se făceau acolo, doreau să-i aducă moaștele la Târgoviște, spre mângâierea credincioșilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-și părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaștele.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaște să le ducă în Rusia. Dar, la stăruința unui bun creștin român, Hagi Dimitrie, aflat pe lângă general, moaștele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Țării Românești, 'pentru prăzile și jafurile ce le-a pătimit din pricina războiului și s-o mângâie cu acest dar, adică cu sfintele moaște'. (Viețile Sfinților)

Moaștele Sfântul Dimitrie cel Nou, prăznuit la data de 27 octombrie, au fost așezate atunci cu mare cinste în Catedrala din București, unde se află și astăzi.

Din faptele minunate săvârșite la aceste sfinte moaște, multe nefiind scrise, s-au păstrat și acestea:

În timpul Războiului de Independență, din anul 1877, un colonel bătrân din București avea șapte feciori care au fost duși pe câmpul de luptă. Tatăl lor, fiind credincios, s-a rugat cu lacrimi la moaștele Sfântului Dimitrie să-i scape feciorii cu viață din război. Apoi a scris pe o hârtie numele lor și a așezat-o în taină sub capul sfântului. După terminarea războiului, cu rugăciunile făcătorului de minuni Dimitrie, toți cei șapte feciori s-au întors sănătoși la casele lor.

În vreme de secetă, la cererea credincioșilor se scoteau moaștele cuviosului, se făcea un popas de o zi-două în fiecare sat, se săvârșea Sfântul Maslu pe câmp, sărutau cu toții sfânta raclă, se rostea predica, mâncau cu toții pe iarbă și porneau în procesiune spre satele vecine. În fruntea procesiunii mergea un tânăr purtând Sfânta Cruce. Apoi, doi tineri purtau drapelul național, lat cât șoseaua. În urmă, bătrânii purtau prapuri, cruci și steaguri, urmați de sfintele moaște; iar masa credincioșilor, în sunetul clopotelor, purta în mâini lumânări aprinse, busuioc și flori.

După terminarea slujbei de ploaie, alteori în timpul ei, cu voia lui Dumnezeu, venea ploaie puternică și adăpa brazdele pământului lovit de secetă pentru păcatele noastre.

Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! (surse: 'Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, vol. 'Viețile Sfinților'; https://basilica.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.basilica.ro