Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara
Sancționat pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități - amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte
Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni, printre solicitările de intervenție transmise frecvent telefonic fiind și cele legate de parcarea autovehiculelor pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități. O astfel de sesizare a sosit serile trecute de la un cetățean care a semnalat staționarea unui autoturism pe locurile dedicate persoanelor cu dizabilități din parcarea unui supermarket de pe Str. Ion Ionescu de la Brad. Conducătorul auto ocupase nu unul, ci două locuri, punându-și mașina total nepotrivit. Cel în cauză a fost sancționat cu amendă de 2000 de lei, conform Legii 448/2006. Deși sancțiunile pentru astfel de fapte sunt semnificative, există totuși un număr mare de persoane care nu respectă legislația. Nu mai puțin de 485 persoane au reclamat telefonic, anul acesta, ocuparea locurilor destinate persoanelor cu dizabilități, fiind aplicate, atât ca urmare a acestor sesizări, cât și în urma constatărilor din teren ale polițiștilor locali, 763 sancțiuni în valoare totală de 1578173 lei. Deși majoritatea cazurilor sunt semnalate în parcările supermarketurilor, unde de obicei există un număr mare de locuri de parcare, cei depistați găsesc rapid justificări. 'Nu am găsit alt loc', 'am adus un echipament', 'nu am văzut semnul', 'mă grăbeam că așteptam pe cineva', 'am stat doar 10 minute, nu avem handicap', 'parcarea nu avea barieră și e nefuncționala' sau pur și simplu 'nu am ce să mai spun' sunt printre cele mai frecvente scuze.
Poliția Locală Timișoara reamintește că, potrivit Legii 448/2006, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.
COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.