Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au identificat și reținut un tânăr de 19 ani, cercetat pentru distrugere prin incendiere
La data de 26 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au organizat o acțiune operativă în cadrul a două dosare penale pentru distrugere prin incendiere. În urma acestora, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, iar un tânăr, de 19 ani, din localitatea Sigmir, a fost condus la sediul poliției pentru audieri, în baza unui mandat de aducere.
Tânărul este cercetat pentru că ar fi provocat două incendii la o clădire dezafectată din localitatea Sigmir, în zilele de 21 și 28 iunie 2026.
În urma percheziției domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat mijloace de probă relevante pentru documentarea activității infracționale.
În urma audierilor și a probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Biroului de Analiză a Informațiilor Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și documentarea întregii activități infracționale.
Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.