Ziua muzicilor militare
Ziua muzicilor militare este sărbătorită la 1 iulie.
În Regulamentul organic din 1/13 iulie 1831, era stipulată funcţionarea, la Iaşi, în cadrul Strajei Pământeşti, a unei fanfare militare, în fapt prima fanfară militară românească. Astfel, intrau şi îşi începeau slujba sub drapel ''ostaşii muzicanţi'', o fanfară fiind formată, conform prevederilor vremii, din ''1 tambur, 24 muzicanţi şi 8 toboşari'', potrivit site-ului www.mapn.ro.
Prima muzică militară din Ţara Românească a fost înfiinţată la Craiova, de marele spătar Alexandru Ghica. Din primăvara anului 1831, au apărut şi primele regulamente militare privind numărul ''ostaşilor muzicanţi'' care intrau în componenţa celor trei regimente înfiinţate în 1830 în Ţara Românească şi în Moldova, potrivit ''Calendarului Tradiţiilor Militare'' (2010). Muzicile militare au avut un rol foarte important în diferite momente care au marcat istoria ţării noastre, de la sărbători naţionale, manifestări social-politice sau culturale până la prezenţa pe front alături de trupele româneşti.
În 1858, muzicile militare treceau de la străjile pământene la regimente. În 1859-1867, toate regimentele au fost dotate cu muzici militare, iar în 1864, a fost creat un departament special în cadrul Ministerului de Război, care avea în subordine toate muzicile militare. În Războiul de Independenţă, trupele au fost dotate cu fanfare şi gornişti.
La 10 octombrie 1936, a luat fiinţă ''Şcoala elevilor muzicanţi'', prima formă de învăţământ muzical preuniversitar din ţara noastră, se arată pe site-ul www.armataromaniei.ro.
La 10 decembrie 1941, Inspectoratul Muzicilor Militare a fost restructurat, funcţionând, în continuare, pe lângă Direcţia Superioară a Infanteriei, sub denumirea Serviciul Muzicilor Militare. La 25 martie 1949, acesta s-a transformat în Secţia Muzicilor Armatei, iar în 1965, în Inspectoratul General al Muzicilor Militare, ulterior - Inspectoratul Muzicilor Militare (din 1 mart. 1990). La 15 octombrie 2001, a devenit Serviciul Muzicilor Militare.
Anul acesta, la data de 1 iulie, cu ocazia Zilei Muzicilor Militare, are loc, inaugurarea Monumentului artiştilor muzicii româneşti, ''dedicat marilor compozitori, dirijori, interpreţi, instrumentişti, textieri, libretişti, aranjori, editori, prezentatori, realizatori de radio şi televiziune, care, de-a lungul timpului au construit fundamentul bogat, valoros şi etern al muzicii româneşti, în toată diversitatea sa'', aşa cum este consemnat în hrisovul aşezat la temelia monumentului, notează site-ul http://presamil.ro. Monumentul se află în faţa unităţii care găzduieşte trei structuri importante ale muzicii militare, respectiv Centrul de Instruire, Inspectoratul acestei arme şi Muzica Reprezentativă a MApN, situată pe Bulevardul Iuliu Maniu din Capitală.
Ceremonia de sfinţire a locului în care este amplasat Monumentul artiştilor muzicii româneşti şi aşezarea hrisovului la temelia acestuia a avut loc la 4 iunie 2019. Monumentul a fost realizat de artistul plastic Valentin Tănase, directorul Studioului de arte plastice al armatei, iar iniţiativa a aparţinut generalului-locotenent dr. Cătălin Zisu, comandant şi coordonator al Instituţiilor de Cultură din Armata României. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













