logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 iunie

Imagine din galeria Agerpres

Ortodoxe
Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiţă Ioana

Greco-catolice
Sf. cuv. Samson, primitorul de străini

Romano-catolice
Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv.


Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 27 iunie.

Originar din Roma, Cuviosul Samson făcea parte dintr-o familie de rang înalt, care număra între membrii săi şi împăraţi. După trecerea la cele veşnice a părinţilor săi, şi-a împărţit averea celor săraci, şi-a eliberat robii şi trăia o viaţă smerită, mulţumindu-se cu o haină şi cu o funie pentru ţinerea mijlocului.

Sfântul Samson era doctor, şi-a ales această îndeletnicire nu pentru câştig, căci familia sa era foarte bogată, ci, pe de o parte, ca să nu trăiască fără să aibă o ocupaţie, iar pe de alta, ca prin ştiinţa sa să poată sluji lui Dumnezeu şi săracilor.

El vindeca pe cei care sufereau de boli grave de nevindecat; pentru că pe lângă cunoştinţele sale de medicină, i se adăugase dar de la Dumnezeu, cu care dădea aceste tămăduiri.

A trăit o vreme retras în pustie, după care a mers la Constantinopol, unde a găsit o casă în care îi primea pe cei nevoiaşi. Le-a oferit acestora hrană, un adăpost şi le-a alinat suferinţele, atât prin pricepere medicală, cât mai ales cu rugăciunea.

Cuviosul Samson l-a vindecat şi pe împăratul Iustinian (527-565) de o boală grea, cerând, drept plată, zidirea altor locuinţe pentru străini în preajma casei sale. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 20-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 august

Ortodoxe Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie Greco-catolice Sf. pf. Samuel; Sf. Bernard Romano-catolice Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet Sfântul Proroc Samuel este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 a

Documentare 20-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august

Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 19-08-2026 15:50

AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii

Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr

Documentare 19-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf

Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu

Documentare 19-08-2026 10:00

William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)

Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile

Documentare 19-08-2026 09:00

19 august - Ziua mondială a fotografiei

Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic

Documentare 19-08-2026 08:30

19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)

Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M

Documentare 19-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august

Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend

Documentare 19-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august

Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 18-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford

Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s

Documentare 18-08-2026 08:00

DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)

Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez

Documentare 18-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du

Documentare 18-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-08-2026 09:00

AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică

Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al

Documentare 17-08-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august

Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.